Actualitate

Plan de menținere a calității aerului în județ, în atenția publicului. Ce conține

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a elaborat un Planul de menținere a calității aerului, acesta fiind în consultare publică până în 15 iulie pentru comentarii, întrebări sau opinii.

Studiul care a stat la baza întocmirii Planului de menținere a calității aerului pentru județul Bistrița-Năsăud, respectiv „Studiul de calitate a aerului”’ a fost întocmit de
către societatea Eco Simplex Nova SRL din București, care a asigurat și asistența tehnică pentru elaborarea planului.

Anul de referință pentru studiu este 2013, iar anul de proiecție – cinci ani de la aprobarea planului.

”Unul din obiectivele Planului de menținere a calității aerului îl constituie calitatea sănătății populației. Efectul asupra sănătății umane este resimțit în special în zonele urbane, iar impactul economic pe care îl implică este considerabil prin creșterea ratei mortalității, creșterea costurilor medicale și reducerea productivității în întreaga economie. Principalii indicatori implicați în impactul poluării asupra sănătății umane sunt: PM totale, O3 si NO2 ce se acumulează la nivelul solului, Benzo(a)piren (BaP) ca indicator pentru hidrocarburile aromatice policilice (HAP). Bolile de inimă și AVC-urile (accidentele cerebrale vasculare) sunt cele mai frecvente cauze pentru moartea prematură care pot fi atribuite poluării aerului și sunt responsabile pentru 80% din cazurile de deces prematur. Boli pulmonare și cazuri de cancer pulmonar sunt de asemenea determinate de poluarea aerului. În concluzie, afectarea căilor respiratorii, bolile cardiovasculare și cancerul sunt principalele efecte pe termen scurt și lung asupra sănătății umane”, se arată în plan.

Ariile cu sensibilitate în ceea ce privește expunerea populației sunt conturate în vecinătatea obiectivelor industriale cu potențial ridicat de emisii, obiectivelor de gestionare a deșeurilor, artere cu trafic intens. Poluarea aerului are efecte directe asupra vegetației, calității apei și serviciilor ecosistemice furnizate.

”Principalii poluanți atmosferici implicați în procesul de deteriorare a ecosistemelor sunt O3 (deteriorarea culturilor agricole, păduri și plante, prin reducerea ratelor de
creștere), NOx, SO2 (acidifierea solurilor, lacurilor râurilor producând reducerea efectivului animalelor, a plantelor și a biodiversității). Principalele cauze ale pierderii constante a biodiversității o reprezintă schimbările produse în habitatele naturale. Printre cauzele principale menționăm: conversia terenurilor în scopul dezvoltării urbane, industrial, agricole, transport; exploatarea carierelor; exploatarea excesivă a pădurii; poluarea și schimbările climatice”.

Măsurile propuse în Plan vizează, printre altele, reabilitări termice ale clădirilor, alimentarea cu gaze naturale pentru înlocuirea combustibilului solid, creșterea mobilității durabile, programe de conștientizare, eficientizarea consumului de combustibil în industrie, intervenții asupra surselor naturale, investiții în surse regenerabile de energie.

AICI puteți vedea în întregime Planul de menținere a calității aerului pentru județul Bistrița-Năsăud, care are 168 de pagini.

5 comentarii

  • Sa va fie rusine IMPOSTORILOR. Ati copiat niste date de la adevaratii specialisti, si atat. Cat la suta respectati voi din ce scrie acolo ? Bunaoara , cum va ganditi voi la sanatatea locuitorilor din TARPIU ? Taind padurea din vecinatatea lor si ducand rahatul judetului in padure , asa ca sa nu va vada nimeni ? Vorbiti de schimbari climatice ? Lacomia si prostia administratiei romanesti a grabit acest fenomen asupra noastra. Aveti 168 de pagini copiate de la cercetatori care va atrag atentia de zeci de ani. Unde este vointa politica a celor alesi sa se ocupe de viitorul acestei natii ? Ecologistii , eu personal am fost la cateva sedinte la CJ si colegiul PREFECTURAL, cu cereri si sesizari. V-ati uitat la noi ca la felul patru, si nu ne-ati bagat in seama absolut deloc. Dar iata ca timpul a sosit. Nu va iarta nici pe voi cei care tineti haturile in maini. Numai ca nu le tineti drept si ati bagat ROMANIA intr-o groapa plina de necazuri. LACOMIA si PROSTIA distruge ROMANIA !!! Si asta voi ati facut-o din lipsa de pricepere . Sunteti niste impostori, incapabili de a vedea mai mult decat JABUL propriu !Asta se adreseaza celor care au comandat studiul si pe urma il baga intr-un sertar !

  • Pentru mentinerea calitatii aerului din orasul nostru, dati cat mai multa benzina celor de la spatiile verzi din primarie.

  • Cat mai multi copaci plantati in oricare loc in care se poate in oras, pe marginea strazilor, in interiorul spatiilor verzi, pe marginea raului, chiar si o colaborare cu persoanele fizice care au proprietati si pot planta copaci pe proprietatea lor sa fie scutite cu 1% din impozit de exemplu…in functie de marimea copacului si cat oxigen produce. Asa este un oras verde, nu imbracand si putinul spatiu verde in piatra si beton….Pe langa aerul mai curat poate sa aduca si mai multa tihna locuitorilor orasului…

  • La nivel de judet marirea suprafetei impadurite si protejarea celei existente. Dar daca se taie padurea si in rezervatii….ce sa mai spunem. O mai atenta supraveghere a poluatorilor – apa, aer.

  • Se taie in continuare padurile !!!! de catre firmele agreate, cu aprobarea autoritatilor…. ” toaletarea” copacilor- adica ciuntirea lor pana se usuca, de catre „specialistii” din Primarie, taierea multor copaci (ex. de la Muzeu) pentru „aspect”. Containerele cu gunoi selectiv-in care s-au cheltuit banii nostri, stau in preajma parcurilor si a terenurilor de joaca pentru copii – impreuna cu alte containere „noi”, pentru care cetatenii sunt constransi sa plateasca o suma fabuloasa…Gropile de gunoi „ecologice”..toate astea sunt pentru mentinerea calitatii aerului…e si asta o campanie din care se pot ciupi bani de politruci prin firmele „agreate”….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS