Actualitate

Plan pentru stabilirea priorităţilor de dezvoltare economică şi socială la nivelul judeţului

Subprefectul Ovidiu Frenţ şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Stelian Dolha au participat la prima întâlnire de lucru a Comitetului Executiv pentru elaborarea Planului de Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest pentru perioada 2014 - 2020, organizată la Cluj de Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Alături de Ovidiu Frenţ au fost prezenţi şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, precum şi arhitectul şef al judeţului, Victor Michiu.

Scopul reuniunii a fost acela de a se stabili direcţiile strategice de dezvoltare a Regiunii Nord – Vest pentru următoarea perioadă de programare 2014 – 2020, precum şi pentru pregătirea negocierii bugetelor şi programelor aferente acestei perioade, informează Instituţia Prefectului.

În acest sens, au fost trecute în revistă priorităţile Uniunii Europene pentru perioada2014 – 2020 şi s-a făcut o analiză privind stadiul proiectelor cu finanţare nerambursabilă implementate de către autorităţile publice locale în Transilvania de Nord până în acest moment. Potrivit ADR Nord – Vest, la nivelul autorităţilor publice locale din Transilvania de Nord sunt implementate 213 proiecte, beneficiare a peste 2.71 miliarde lei finanţare nerambursabilă.

De asemenea, un subiect foarte important a fost acela legat de importanţa pregătirii unui portofoliu de proiecte care să conţină investiţii cu impact major asupra comunităţii regionale şi care să fie legate de priorităţile europene pentru perioada 2014-2020.

În intervenţia sa, subprefectul Ovidiu Frenţ şi-a exprimat intenţia constituirii unui grup de lucru pentru determinarea priorităţilor de dezvoltare economico-socială la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud şi elaborarea Strategiei vizând perioada 2014 – 2020. Din acest Grup Tehnic de lucru vor face parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Instituţiei Prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud şi ai altor instituţii şi organizaţii cu atribuţii în domeniul dezvoltării strategice.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS