Actualitate

Plângere penală pe numele lui Augustin Zegrean

Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale va depune, joi, la Parchetul General, o plângere penală împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională, inclusiv împotriva preşedintelui Curţii, Augustin Zegrean şi a lui Ştefan Minea.

Cei doi sunt acuzaţi de fals material în înscrisuri oficiale, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, comunicarea de informaţii false şi altele. Cei din APAF îi consideră pe judecătorii CCR vinovaţi de comiterea acestor infracţiuni, dar se şi întreabă, retoric, dacă nu cumva aceştia au nevoie de un ajutor medical specializat, scrie Ziua News.

Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale şi alte abuzuri ale statului, a depus plângere penală împotriva  mai multor judecători din CCR în mod special a lui Augustin Zegrean şi Ştefan Minea pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzuta de art. 288 Cod Penal, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, faptă prevăzută de art. 248 cu aplicarea art. 248¹ Cod Penal sau, după caz, neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 Cod Penal, comunicarea de informaţii false, art 168¹, sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării.

Iată considerentele pentru care au cerut acest lucru.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS