Recomandări Social

Plantația ecologică de zmeuri și coacăzi de la Corvinești dă primele roade

(FOTO) Pe un teren ”gol și pustiu” al Parohiei Corvinești din comuna Matei s-a înființat ”una dintre cele mai promițătoare ferme de culturi ecologice coacăz-zmeură din Transilvania”, informează Parohia Corvinești pe Facebook, care a postat și câteva fotografii relevante

”Felicitări domnului Deac Dragomir – Transilvania Verde, pentru toată osteneala de a începe un astfel de proiect pe terenul parohiei noastre”, a mai transmis Parohia Corvinești.

Raluca şi Dragomir Deac au decis în 2017 să se apuce de cultivat pământul în sistem superintensiv. Au depus un proiect la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale pentru a obține bani europeni cu care să planteze 5,84 ha cu zmeuri și 1,67 hacu coacăzi negri.

Cei doi deţin firma Transilvania Verde, al cărei administrator este Raluca Deac. Contactată de Timp Online ea a declarat că, am făcut probe de sol şi terenul e în regulă. ”Ideea ne-a venit fiindcă noi credem că e o afacere de viitor. Pe viitor ne gândim să accesăm fonduri şi să procesăm ceea ce producem”.

Prin PNDR 2014-2020, unul din domeniile care a primit o atenție suplimentară este Pomicultura pentru care s-a constituit o linie de finanțare specială: Programul pomicol – submăsura 4.1a, ce a avut alocată suma totală de 282.344.256 Euro. Ajutorul nerambursabil a oscilat între 50% şi 90% dacă sunt investiții realizate de tineri fermieri sub 40 ani, în agricultură ecologică şi în zone defavorizate. Valoarea maximă a finanţării variază între 100.000 euro și 1.050.000 euro.

Primarul comunei Matei, Vasile Encian, a spus că salută iniţiativa celor doi tineri care l-au anunţat că vor să mai arendeze terenuri şi de la alţi localnici din Matei ca să facă şi o livadă cu meri.

„Dragomir Deac este originar din Corvineşti. A concesionat teren de la Parohia Ortodoxă Corvineşti ca să facă plantaţia de arbuşti fructiferi. Am discutat cu el şi mi-a spus că mai are nevoie de teren şi vrea să arendeze şi la Matei să facă o livadă de meri. Mă bucur că se face ceva în comună. Oamenii nu prea mai lucrează terenul, îl ţin pentru subvenţii. E un lucru bun că se comasează şi e lucrat de cineva. Mulţi localnici sunt bătrâni, tinerii sunt plecaţi în străinătate. La Matei şi la Corvineşti au existat livezi înainte de 1989, dar şi de vii”, a spus primarul în 2017.

https://www.facebook.com/parohiaortodoxacorvinesti/posts/2957267254528641

6 comentarii

  • Asa se face agricultura moderna de succes. Cu capul si sufletul nu numa cu muschii si sapa. Eu am numai un spalet mare de mure uriasa si imi da de lucru dar nu renunt deloc la ea avand in vedere calitatile exceptionale ale ei. O cura de zece boabe cu miere de TEI sau SALCAM te infioara cat de sanatoasa este. Acea cerneala numita FLAVONOIDE da o protectie crescuta muschilor inimii, prostatei si muschilor anusului. Tratamentul este excelent in special barbatilor. Si cu ZMEURA stau bine cu un lot mic in Sirioara. Zmeura galbena si rosie romaneasca 100% selectionata de Brasov. Papati cu incredere fructele naturale lasati importurile pline de euri. La Tv. am vazut ieri seara ce intra in tara prin portul Constanta. E plin de pesticide orice produs de fructe aduse cu vapoarele si tirurile. Laboratoarele, vamesii nu mai fac fata marii pacaleli care-i asteapta pe romani. Cititi, informati-va ce mancati ca e bai mare cu sanatatea voastra.
    Felicitari acestei minunate familii curajoase care trudeste pamantul la Corvinesti. VIATA LUNGA !

  • in primul rind fiece astfel deproducator trebuie sa aiba camere sau multe lazi frigorifice unde sa bage imediat dupa recoltar5e astfel nu se pierde nimic nici minerale doar juma din vitamine care e altceva decit toate vitaminele ce se pierd dupa 3 sau 4 zile de la recoltare, altfel mineralele nu dispar din fructe ci doar vitaminele

  • Când acești popi nu primeau bani de la stat , terenul respectiv nu era pustiu. Și nu era al parohiei voastre ( ortodoxa) , era al parohiei greco-atolice.

  • O cutiuta de zmeura ca si aceasta din poza in Germania costa 6 euro. Interesati-va numai si veti afla ca 80% din ce se gaseste acolo provin din muntii Romaniei prin contractele facute de ROMSILVA. Numai in jud. BN s-a dat unda vedre pt. culegerea a 240 tone de fructe de padure pe 2021. Sttul si Min. agriculturii trebuie sa faca ceva urgent si sa-i capaciteze pe micii proprietari care au si bunul simt sa isi cultive singuri aceste fructe nu sa ia totul de la botul URSULUI care apoi ataca de foame.

  • Felicitări! Dar în comuna Matei sunt mai mulți mici producători ,de ce nu-i promovează nimeni sau trebuie să facem și noi ferme de sute mii de euro, pentru că nu toți avem aceleași avantaje.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.