Cultură

Planurile Bibliotecii Judeţene: conferinţă naţională la Bistriţa, corp nou de clădire, filială la UBB

Managerul Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc”, Ioan Pintea, a prezentat proiectele majore ale instituţiei în acest an. Conferinţa naţională a bibliotecilor va avea loc în aprilie la Bistriţa, va fi deschisă o filială în cadrul UBB, iar până la sfârşitul anului va fi construit un corp de clădire nou, pe două nivele.

Ioan Pintea a prezentat într-o conferinţă principalele proiecte şi evenimente organizate de Biblioteca Judeţeană în 2014. Nu vor lipsi manifestările culturale tradiţionale, numeroase întâlniri cu scriitori, oameni de ştiinţă şi teologi, participări la târguri de carte, lansări de carte, întâlnirile CoşBook pe diverse teme, acţiuni din Seria ”Fabrica de idei”, etc.

Managerul BJBN a menţionat că proiectul major este construirea unui nou corp de clădire pentru Bibliotecă. ”Vrem să construim o clădire în faţa Bibliotecii, pe două nivele, care să găzduiască depozitele de carte şi o sală de conferinţe. Demersurile sunt făcute, sper ca în aprilie să începem lucrarea şi în toamnă să o inaugurăm”.

Bistriţa va găzdui în luna aprilie conferinţa naţională a bibliotecilor şi bibliotecarilor din România ”Bibliopublica”. ”Pentru că ne-am comportat foarte bine anul trecut la Sibiu, unde am ocupat locul I la Târgul Serviciilor Smart, cei care se ocupă de destinele bibliotecilor din ţară, dar şi Ministerul Culturii, ne-au propus să organizăm noi anul acesta conferinţa naţională. Am răspuns pozitiv şi ea se va ţine la Bistriţa în aprilie. Este o mare onoare pentru noi, va fi o premieră. E o recunoaştere a eforturilor noastre de anul trecut, atunci când am lansat brandul CoşBook, care între timp a fost înregistrat la OSIM. Parteneri ne vor fi Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa”, a spus Pintea.

El a anunţat că Biblioteca Judeţeană va deschide o filială în incinta Extensiei Bistriţa a Universităţii ”Babeş Bolyai”: ”Foarte mulţi studenţi calcă pragul Bibliotecii, dar aici nu avem neapărat carte de specialitate. De aceea am discutat cu conducerea UBB şi le-am propus să deschidem o filială acolo. Au fost de acord. Vom achiziţiona cărţi de specialitate pentru a veni în sprijinul studenţilor care învaţă acolo”.

Totodată, o mică bibliotecă va fi amenajată la Asociaţia Filantropia Bistriţa.

Anul acesta va avea loc în premieră şi un festival al prozatorilor, intitulat ”Timpul regăsit. Panorama prozatorilor contemporani”, care vine în completarea festivalurilor dedicate poeţilor, ”Rondul de noapte” şi ”Serile de la casa poetului”.

Vor fi realizate scurtmetraje despre scriitorii bistriţeni, un documentar ilustrat despre cartea veche a Bibliotecii şi va fi deschisă o nouă bibliotecă comunală, la Ciceu Mihăieşti.

În urma parteneriatului cu Biblioteca din Cernăuţi, Ioan Pintea a precizat că se fac demersuri la nivel guvernamental pentru ca imobilul de la Cernăuţi în care a locui Aron Pumnul, profesorul lui Mihai Eminescu, să fie reabilitată şi transformată în muzeu şi bibliotecă românească.

1 comentariu

  • Iata ca la nici un an de la mutarea bibliotecii judetene inaugurata cu surle si trambite, in ciuda numeroaselor reactii legate de insuficienta spatiului, se constata ca de fapt lucrurile nu s-au rezolvat decat pe jumatate. Acum se anunta intentia de a construi o anexa pentru depozitele de carte si o sala de conferinte. Asta inseamna sa fortezi lucrurile. Dupa cum se stie, Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania ar fi vrut ca, la Bistriţa, să funcţioneze un muzeu de artă religioasă. De altfel, el a intervenit pe lângă reprezentanţii BNR să cedeze Consiliului Judeţean clădirea de pe strada Alexandru Odobescu unde urma să fie amenajat muzeul. Muzeul urma sa aiba un caracter ecumenic, ceea ce ar fi atras un numar mare de turisti de diferite confesiuni. Operatiunile de restaurare a cladirii cu destinatia de muzeu au fost facute cu fonduri europene prin programul REGIO in perioada 2009-2012, prilej cu care au fost adaugate pe fatada estica a cladirii doua galerii de sticla, la parter si etaj, marind astfel spatiul expozitional al viitorului muzeu. Dupa alegerile locale din 2012, a fost schimbata si destinatia cladirii gata restaurate, fiind atribuita Bibliotecii Judetene, in ciuda spatiului insuficient pentru a gazdui toate functiunile unei biblioteci publice, desi dupa cum consemna presa din acea vreme, a existat un studiul de fezabilitate început în anii trecuţi cu întocmirea proiectului ce a costat 300 mii lei. Cu toate astea, au fost facute modificari interioare de recompartimentare si mutare de usi, compromitand partial operatiunea de restaurare. Dupa binecunoscutul proverb romanesc „doi incarca, doi descarca”, orasul Bistrita a ramas si fara un muzeu de arta sacra unic in zona si fara o biblioteca publica de nivelul secolului XXI.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS