Actualitate

Planurile dr. Mureșan cu Hala Decebal: Cred că voi reuși să fac din ea o clădire care să ne placă tuturor

Medicul Gavrilaș Mureșan, proprietarul Sanovil, care deține 65% din Hala Decebal, a declarat, într-o conferință de presă, că, dacă ar fi avut în totalitate acest imobil, nu arăta în halul în care este acum.

”Nu spun eu acum că am luat-o numai să înfrumusețez orașul, că e aiurea să spun, dar eu cred că voi reuși să fac din ea o clădire care să ne placă tuturor”, a spus managerul Sanovil.

”Hala Decebal, dacă îmi aparținea în totalitate, nu era așa cum e acum. Am luat-o de un an, doi, pe rând, nu din prima. Suntem mai mulți proprietari, iar nouă ne aparține cam 60-65%. Nu am luat-o să fac ceva, am luat-o că e o clădire într-un loc foarte bun, este o clădire mizerabilă din care trebuie să iasă ceva. Nu spun eu acum că am luat-o numai să înfrumusețez orașul, că e aiurea să spun, dar eu cred că voi reuși să fac din ea o clădire care să ne placă tuturor”, a declarat doctorul Gavrilaș Mureșan într-o conferință de presă.

Întrebat dacă vrea să intre într-un parteneriat public-privat cu Primăria Bistrița în ideea în care să se facă acolo o piață modermă, el a răspuns: ”Nu am experiențe în sensul acesta și nu am așteptări mari de la organizațiile astea obștești pentru că ele nu sunt conduse de oameni cumsecade. Toți oamenii cumsecade sunt oameni cu care mă asociez cu tot dragul și cu tot sufletul, indiferent de culoarea lor politică. Eu aș putea face o piață modernă, dar nu m-a întrebat nimeni nimic. Spital nu o să fie. Probabil va fi o zonă comercială. Te gândești la multe, dar, până nu te apuci de dărâmnat ca să construiești din nou … Nu m-am concentrat foarte tare pe hală pentru că, în mintea mea, era spitalul de recuperare pe care trebuia să îl termin, mai avem policlinica pe care trebuie să o termin și pe Bălcescu, unde am tăiat nucii și mn-ați certat, trebuie să fac ceva, avem un proiect de clădire frumoasă”.

”Când am cumpărat parte din Hala Decebal, m-am gândit că este o investiție care 100% va avea o avea o utilitate pe termen mediu, nu de mâine. Toate investițiile noastre ca firmă nu au avut niciuna ca scop principal obținerea de profit imediat. Am depus ofertă și pentru spitalul de pe Independenței, dar a câștigat altcineva”, a mai spus dr. Gavrilaș.

În timpul campaniei electorale, actualul primar al Bistriței, Ioan Turc, a vorbit despre oportunitatea ca municipalitatea să cumpere Hala Decebal, iar la începutul acestui an a reluat tema.

”Dorim ca să facem și achiziții importante. Ne gândim la Stadionul Municipal, la Hala Decebal. Vom gândi, pe filozofia bugetului pe anul în curs, aceste sume ca priorități. Vom avea echipe de negociere care vor începe discuții în vederea acestor importante achiziții cu bătaie lungă pentru municipalitate”, a declarat Ioan Turc într-o conferință de presă.

8 comentarii

    • Dar dl primar…creșe pentru copilași nu aveti in plan? Ca vorba aceea….parintii cotizeaza la stat…(!?) Si se trezesc la varsta de 2 ani a copilului…ca nu este loc la cresa… ce e de facut oare…sa mai asteptsm 4 ani?!

  • atata timp cat comunitati inapoiezi ceva nu ma intereseaza averea lui,ca eu tot supravietuiesc de pe azi pe maine ca asa am fost progranat de barosanu de sus.el a fost progranat sa aiba avere.prin ce mijloace nu ma intereseaza bine ca a putut

  • Felicitări, curaj și putere, domnule Doctor! Așteptăm cu nerăbdare să ne surprindeți cu proiecte de calitate, așa cum ne-ați obișnuit!

  • Hala Decebal e un reper în oraș sa rămână la fel, nu cred ca e „mizerabila” poate unii oameni sunt mizerabili

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS