Actualitate

PNL a depus lista pentru parlamentare. ”Este ultima bătălie pentru viitorul României”

(FOTO) PNL Bistrița-Năsăud a înregistrat la Biroul Electoral Județean lista de candidaturi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, președintele filialei județene, primarul ales al Bistriței Ioan Turc, declarând cu acest prilej că liberalii au ”cea mai bună listă”: ”Avem o listă cu care ne mândrim. Avem cu ce!”.

Candidații PNL Bistrița-Năsăud:

Camera Deputaților: Robert Sighiartău, Diana Morar, Florin Urîte, Nicolae Timbușiu, Robert Linul, Viorel Urdă, Dorin Rus

Senat: Ovidiu Florean, Daciana Legendi, Ioan Someșan, Ioan Dedean

Ioan Turc: ”Așteptăm cu încredere votul oamenilor”

”Consider – și nu cred că sunt subiectiv deloc – faptul că avem cea mai bună listă. Deschidem la Camera Deputaților cu domnul deputat Robert Sighiartău, secretar general al PNL, un om care și-a făcut o notorietate foarte bună la nivel național, urmat de doamna Diana Morar, secretar de stat în Ministerul de Justiție care, de asemenea, inclusiv pe relația cu Parlamentul – portofoliul Dianei – a arătat care sunt competențele juridice. Avem nevoie de juriști buni în Parlamentul României. Domnul Florin Urîte – locul 3, și credeți-mă că loteria este una care poate produce surprize și plăcute – este un om de afaceri, un bun manager care, cu siguranță, ar putea aduce un plus de valoare în Parlamentul României. La Senat, domnul Ovidiu Florean, inginer electormecanic, secretar general al filialei, de asemenea un om integru, un om ale cărui competențe se vor regăsi în Parlament. Așteptăm cu încredere votul oamenilor. Vom fi într-o campanie electorală intensă. Vom merge în teren, vom avea mesaje corecte, ne bazăm pe Guvernul României, pe politicile pe care Guvernul le-a derulat într-o situație de criză. Avem încredere că, după alegerile parlamentare, atât autoritățile locale, cât și Parlamentul și Guvernul României vor trece la treabă și vom asista la un proces de reconstrucție a țării”, a declarat președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

Robert Sighiartău – locul 1 Camera Deputaților: ”Aceasta este ultima bătălie, una extrem de importantă pentru viitorul României”

”Le mulțumesc încă o dată bistrițenilor pentru încrederea pe care mi-au oferit-o acum patru ani de zile. În cei patru ani, cu toate că a fost un mandat extrem de dificil în opoziție, am reușit împreună cu colegii mei să trec câteva proiecte de lege extrem de importante nu numai pentru bistrițeni, ci pentru toți românii: majorarea alocațiilor, indexarea alocațiilor cu rata inflației, eliminarea supraaccizei la combustibil – care a dus la scăderea prețului la pompă în toată țara – și eliminarea supraimpozitării contractelor part-time care iarăși este o gură de aer și pentru angajatori, și pentru angajați. Am avut 4 ani grei în care PNL s-a bătut cu toate forțele pentru a descuraja măsurile prin care PSD a vrut să pună căluș Justiției. Am reușit, cu ajutorul românilor, odată cu votul de la europarlamentare și referendumului pentru Justiție să punem capăt abuzurilor pesediste din Parlament, din fruntea statului. Urmează alegerile parlamentare, alegeri extrem de dificile dat fiind faptul că suntem într-o pandemie fără precedent, dar sunt sigur că, în 6 decembrie, românii vor da PNL un mandat de 4 ani. Este extrem de important. Aceasta este ultima bătălie, una extrem de importantă pentru viitorul României. Ne dorim să avem 4 ani fără PSD, 4 ani în care vrem să dezvoltăm comunitățile noastre. Sunt 80 de miliarde de euro care ne stau la dispoziție, bani negociați de președintele Iohannis și de Guvernul PNL și ne dorim ca acești bani să vină în sprijinul oamenilor, să fie investiți în infrastructură, în spitale, să se regăsească în creștertea nivelului de trai al româniei și al bistrițenilor. Avem cea mai bună echipă, oameni care s-au realizat și sunt sigur că, împreună cu colegii mei, vom face lucruri extrem de bune pentru bistrițeni în Parlamentul României dar și la guvernare, pentru că PNL va guverna România pentru cel puțin 4 ani de zile”, a spus deputatul Robert Sighiartău.

Diana Morar – locul doi Camera Deputaților: ”În România, sistemul legislativ trebuie conectat și adaptat la principiile și normele europene”

”Aș dori să le mulțumesc colegilor din filială pentru susținerea candidaturii mele, domnului Ludovic Orban pentru încrederea acordată în desemnarea mea ca secretar de stat în Ministerul Justiției. Consider că experiența mea de 15 ani ca avocat, precum și experiența acumulată în acest an la Ministerul Justiției constituie o bază solidă care să mă recomande ca un parlamentar bun, calitate pe care mi-o doresc. Consider că, în România, sistemul legislativ trebuie conectat și adaptat la principiile și normele europene, iar acesta să fie simplu și accesibil cetățeanului. Când cetățeanului i se cere să respecte legea, prima dată trebuie ca acesta să o cunoască. Apreciez că experiența mea profesională va sta la baza acestui demers pe care mi-l doresc din postura de deputat în Parlamentul României. Consider, ca femeie, că voi fi un reprezentant al femeilor din județul Bistrița-Năsăud pentru a duce vocea lor în Parlamentul României. Echipa PNL este o echipă puternică, solidă și care cele mai bune argumente pentru a câștiga această bătălie din 6 decembrie pentru următorii patru ani, alături de Guvernul PNL care va fi la conducerea țării”, a spus Diana Morar.

Ovidiu Florean – locul 1 Senat: ”Este cazul să avem o guvernare de dreapta, o guvernare corectă, onestă, o guvernare performantă”.

”Mulțumesc președintelui Ioan Turc și premierului Ludovic Orban pentru încrederea acordată, colegilor care m-au sprijinit și m-au încurajat să candidez. Vreau să le transmit conjudețenilor noștri că, după 4 ani de guvernare PSD în Parlament, cu majoritatea formată de Liviu Dragnea, este cazul să avem o guvernare de dreapta, o guvernare corectă, onestă, o guvernare performantă. Vă rog să nu uitați niciodată cu ce s-a ocupat PSD după ce a preluat guvernarea: schimbarea legilor Justiției a fost o prioritate pentru ei, amnistia și grațierea ca să scape de pedeapsa penală. Vă rog să veniți în număr mare la vot și să votați cu PNL ca să putem avea o guvernare de dreapta care să ducă România pe drumul cel mai bun”.

În final, Ioan Turc a precizat că pe lista PNL sunt și tineri – chiar dacă nu pe poziții eligibile – dar prezența lor pe liste exprimă intenția liberalilor de ”înnoire a forței PNL la nivel de județ”. ”Avem o listă cu care ne mândrim. Avem cu ce!”, a spus Ioan Turc.

15 comentarii

  • Liberalii ,vor vota lista indiferent cine e pe loc eligibil.În schimb cei apolitici,nehotărîții,n-au nici un motiv să voteze gardianul public la Senat,un om răutăcios,răzbunător.Totuși BN va avea doi senatori.Privind și la celelalte liste îți vine în minte replica..,,n-ai cu cine…niște țărani” eu aș zice ,,niște ghiolbani”,să nu jignesc țăranii.
    PĂREREA MEA !

    • Nea Ion la senat cum i pesedeu asa si pnleu….. doi de un leu …. oare chiar nimeni in judetul nost nu vede cine este pe primul loc la senat la ambele partide? Radu sigur doamna de la inpectoratul scolar era mult peste Denes…. Robert in tot PNL ul asta mare nu ai gasit un om in afara de acest gardian guraliv???

    • Liberalii pun senator pe mai marele gardienilor …… cand partidul nostru geme de antreprenori cu staif…. Robert , Robert

  • În primul rând o persoană care se numește „Votant PNL” nu ar trebui să scrie sub nume anonim. Dacă ai ceva de spus, spune direct, deschis, asumă-ți comentariul și mai ales justifică-ți afirmațiile, ca să înțelegem și noi de ce lista de la Senat este dezamăgitoare?! Cine credeți că trebuia să fie pe listă la Senat și de ce?

  • Degeaba votam sa fie 300 de parlamentari si politicienii se inghesuie in numar tot mai mare si dai si lupta care e mai tare si are mai multe parghii si relatii. In 30 de ani de democratie spuneti un singur parlamentar Bistritean care a facut mult bine conjudetenilor !

  • Ovidiu Florean zis si austeritate

    veniturile romanilor cand o sa le cresteti neo liberalilor ?

    o sa creasca cand mai vine vreun dracnea de la ciuma rosie

    • Andra ești tâmpită. Cine-și anulează votul e cretin. Ai de unde alege, votezi pe cine vrei, dar să-ți anulezi votul ține de cretinism, mai bine stai acasă.

  • Batalia e importanta da nu pentru viitorul Romaniei.
    E importanta pentru viitorul personal a penelistilor.
    Viitorul Romaniei pe care il pregatesc peneleul inseamna la ala la care ii zic ei austeritate.
    Concedieri masive, scaderi de salarii si pensii, devalorizarea leului, somaj, executari silite a datornicilor la banci, privatizari pe un dolar pentru cine poate oase roade.
    Singurul viitor al romanului cinstit este emigrarea.
    Asta va asteapta mamaligarilor, ca sa stiti.Mamaliga cu ceapa.
    Luati cu apa rece, cu inghitituri mici si dese.
    Costel Barbu, zis ”Bitanu”, e primul pe lista PNL Teleorman.
    A intrat in politica mare dupa a fost soferul lui Sica Mandolina cand a avut carnetul suspendat.
    Bitanu are două condamnări la activ, una la închisoare cu suspendare, alta pentru incompatibilitate.
    Cu doua condamnari la activ, Bitanu este secretar general adjunct al guvernului si omul de incredere a lui Orban.
    Cum era, fara penali in functii publice?.Penalii lor is mai buni ca penalii altora.
    O uitat sa va zica, fara penalii altora , numai cu penalii lor in functii publice.
    Mamaligarii nu au nici un viitor.Au numai dreptul sa voteze si sa nu le puta picioarele.
    Politicienii au dreptu sa se imbogateasca si dreptul sa faca sa saraceasca pe mamaligarii care-i voteaza.
    Asa merg treburile.
    Mamaliga cu ceapa si cu placuta suedeza, asta e viitorul.

    • Diferenta intre penalii lor si penalii PSD, e evidenta stimabile.
      Odata desconspirati in opinia publica sunt lasati sa plece..
      PSD-ul din contra, facea scut uman ca sa-si protejeze ‘colegii”.
      A s-au mai disciplinat acum cand sunt departe de malaiul bugetar si fac cum spune Unchiul Sam, doar doar vor cadea in gratiile lui din nou.
      Alfel eu as vota cu Ciolanu,
      Independent.
      Pe bune.
      Mai ales ca va da si fasole.
      Dar ca om e extraordinar, munca care a facut-o pentru copiii saraci din Ferentari, munca intelectuala prin care in fiecare zi pe http://www.nutotei.ro ne dezvaluie culisele fabricilor de diplome si nouveau-securisti .

  • Ca să se mai îmbogățească ăștia (acum fiind putrezi de bogați) noi trebuie să mergem să votăm în plină pandemie.

  • cc, cine-i Ciolanu, independent?
    Aceeasi mizerie la toate partidele.Se bat copiii de securisti intre ei.Isi dau in cap cu dosarele taticilor lor.
    Pesedistu Rafila, fiu de securist cu grad mare.Sica Mandolina , fiu de secrist cu grad mare.
    Diana Morar, fata de securist cu grad mare.
    Poate tata lu Diana Morar il urmarea pe tata lu Robert Sighartau.
    Tatii lor o fost dusmani, copiii sint prieteni de partid.
    Interesu poarta fesu.Hihihi.

  • Andra ești tâmpită. Cine-și anulează votul e cretin. Ai de unde alege, votezi pe cine vrei, dar să-ți anulezi votul ține de cretinism, mai bine stai acasă.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.