Politică

PNL BN va cotiza la centru cu 9.000 de lei pe lună ”pentru susţinerea funcţionării partidului”

Biroul Permanent Naţional al PNL a decis ca fiecare organizaţie judeţeană liberală să plătească lunar 9.000 de lei la centru, ”pentru susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului”, după cum a anunţat conducerea PNL, care a operat în BPN o serie de modificări la Statut, din perspectiva integrităţii membrilor săi.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a anunţat că filialele judeţene vor contribui financiar ”pentru susţinerea eforturilor şi funcţionării partidului”, lunar, cu 9.000 de lei.

El a precizat că, în ceea ce priveşte constituirea forurilor de conducere la nivel de judeţe, lucrurile merg mult mai bine decât se aştepta conducerea partidului şi că în puţine judeţe sunt unele probleme, dar nu de nerezolvat, urmând să se implice comisia de unificare.

Potrivit lui Blaga, PNL a ajuns în sondaje la aproape 50%, în timp ce alianţa de la guvernare are 30%.

BPN a mai decis ca preşedinţii organizaţiilor de femei şi tineret din fostul PDL şi vechiul PNL să participe la toate nivelurile Consiliilor Executive, cu drept de vot, nu doar consultativ.

Biroul Permanent Naţional al PNL a făcut o serie de modificări în Statut, stabilind ca reprezentantul PNL arestat preventiv să fie suspendat din funcţie, iar cel condamnat definitiv să îşi piardă calitatea de membru.

De asemenea, conducerea PNL a votat un proiect de lege privind votul prin corespondenţă, care susţine ideea ca numărul de parlamentari de diaspora să fie dublat.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.