Actualitate

PNL: Moldovan și Bența, chemați să dea explicații pentru ”sincope”. ”Se va hotărî ceva”

Copreședinții PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha și Eugen Curteanu, au precizat ce se va întâmpla în cazul consilierilor municipali Vasile Moldovan și Gavrilă Bența, care la ultima ședință de Consiliu Local din 2015 au votat proiectul privind taxele și impozitele locale, în ciuda faptului că în prealabil PNL anunțase că nu este de acord cu propunerile făcute de primarul Ovidiu Crețu.

”Nu vă ascund că săptămâna aceasta, probabil joi, va fi o ședință de Birou Politic Municipal în care se vor discuta aceste lucruri. A fost într-adevăr o amânare, știm de această lacună și e clar că ea trebuie rezolvată într-un fel. Am înțeles că unul dintre ei fost plecat în vacanță imediat după, am așteptat să se întoarcă. Mai întâi trebuie să-i ascultăm pe oamenii ăștia, să vedem ce s-a întâmplat. Da, Biroul Politic Municipal trebuie să hotărască ceva. E clar că ori ne aliniem cu toții și avem un vot unitar în momentul în care se stabilește ceva, ori dacă nu și apar sincope, atunci ele trebuie rezolvate”, a spus deputatul Stelian Dolha.

”Nu aruncăm în sarcina Biroului Politic Municipal aceste lucruri, însă statutar el trebuia să prima decizie pentru rezolvare. La nivelul PNL există această auonomie a organizației locale”, a menționat Eugen Curteanu.

Doi consilieri municipali PNL care provin din fostul PDL nu au respectat decizia partidului care a anunţat, în 29 decembrie dimineaţa, că nu va vota proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ovidiu Crețu privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice în anul 2016. Este vorba de Vasile Moldovan şi Gavrilă Benţa. ”Am discutat împreună cu toţi colegii înainte de şedinţă că facem propunerile şi, dacă ne sunt acceptate, votăm proiectul, iar dacă nu, nu îl votăm, numai că cei doi – Vasile Moldovan şi Gavrilă Benţa – au scăpat mâna pe buton, dar au greşit butonul. E o abatere de la disciplina de partid. Voi discuta cu domnul Gheorghe Tuţă – copreşedintele organizaţiei municipale, şi cu cei doi copreşedinţi judeţeni să vedem ce măsuri luăm. Aşa, nu mai are niciun sens. Oamenii care nu respectă deciziile partidului nu mai au ce căuta pe liste. Trebuie să vedem dacă nu luăm şi alte măsuri pentru că domnul Benţa nu e la prima abatere de felul acesta. Din punctul meu de vedere, nu e nici deontologic, nici colegial. Noi discutăm înainte, luăm decizia majoritatea, că asta e regula democraţiei. Şi eu, chiar dacă nu am împărtăşit o opinie, m-am supus că aşa e normal când faci parte dintr-o organizaţie”, a declarat atunci copreşedintele PNL Bistriţa, Sorin Hangan, pentru Timp Online.

Gavrilă Benţa nu e la prima abatere de la deciziile partidului. În luna septembrie, Benţa a rămas în sală după plecarea celorlalţi consilieri municipali PNL – şi a votat alături de PSD şi UDMR pentru transportul gunoaielor din Zăvoaie la groapa de la Tărpiu – fiindcă a avut un interes personal, mai presus de cel politic, a declarat ulterior deputatul Ioan Oltean.

2 comentarii

  • Poi benta a fost de partea usl pentru ca are un puz de rezolvat in stefan cel mare un blocusor de cateva etaje iar moldovan trebuia sa si rezolve un contract de inchiriere. Ce credeti ca ii intereseaza cetateni sau bunul mers al urbei. Nici gand doar problemele personale, pacat m au deceptionat .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS