Actualitate

PNȚCD, scrisoare deschisă către cetățeni

”Stimați locuitori ai județului Bistrița-Năsăud, ca urmare a evenimentelor politico-administrative desfășurate în luna iunie, noi, reprezentanții Organizației Județene Bistrița-Năsăud a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, am concluzionat că este nevoie de un cumul de acțiuni, în care ne dorim să antrenăm cât mai multe persoane, scopul fiind dezvoltarea continuă a formațiunii noastre și transformarea cât mai multora dintre dumneavoastră în parteneri ai noștri.

Astfel, PNȚCD Bistrița-Năsăud își propune:

Informarea tuturor cetățenilor despre intenția PNȚCD de a dezbate, în mod democrat, principii și viziuni actuale ale acestei formațiuni istorice. Pentru reușita acestei încercări, chemăm pe toți membri și simpatizanții PNȚCD, pe toți iubitorii de neam și de țară, pe toți oamenii de credință să își unească forțele pentru a face o proiecție nouă în ce privește ridicarea și promovarea adevăratelor valori ale partidului.

Suntem deschiși oricăror idei de dezvoltare a Organizației Județene a PNȚCD, așteptăm sugestii din partea oamenilor care rezonează cu principiile noastre și suntem convinși că numai prin efortul comun al mai multor persoane care consideră că pot avea un cuvânt de spus, ne putem atinge obiectivele comune.

Conducerea actuală a Organizației Județene Bistrița-Năsăud a PNȚCD face eforturi de a întări partidul și de a-i da o direcție de creștere electorală continuă. Amintim că s-a obținut un scor promițător într-un timp foarte, foarte scurt – respectiv o perioadă de trei luni.

Vă informăm că, în perioada următoare, PNȚCD Bistrița-Năsăud va sprijini orice inițiativă de înființare a organizațiilor locale în toate cele 62 de Unități Administrativ-Teritoriale ale județului nostru și vă invităm, pe această cale, să vă alăturați nouă în demersul de organizare și consolidare a partidului”

Președinte PNȚCD Bistrița-Năsăud, Ezechil Sighiartău

15 comentarii

    • ….doar peste cadavrele noastre. doar peste ele vor putea. altfel…………….

  • Bunicul meu capitan de razboi care a participat la faurirea ROMANIEI MARI, membru marcant al PNTCD din acei ani, inspector scolar pe plasa NASAUD cum era atunci, imi spunea lucruri fabuloase despre PNTCD. In amintirea lui doresc actualului partid sa ajunga in cel mai scurt timp, o forta in toata tara, nu numai in Bistrita. Multa SANATATE tuturor TARANISTILOR si putere multa. RESPECT PNTCD !!!

  • Balane, ai avut neamuri cu rezonanță, arbore genealogic atent selecționat, nu știu cum sărăcia se face, că matale nu prea ești vrednic de istoria ancestrală a bălănimii locale. Sau așa ați fost toți?

    • dl Balan………nu puneti la suflet. parerea mea. va stiu un om puternic si corect.

  • Un fapt fără precedent în politica noastră, invitație adresată cetățenilor de-a participa activ la viața politică, alte partide renunță la membri. Dar ca orice lucru minunat să nu se întâmple, domnul Ezechil Sighiartău, evită să transmită și coordonatele unde interesele cetățeanului responsabil se poate întâlni cu doctrina țărănistă. Deci rămâne cum am stabilit, fiecare își vede de treaba lui nu mai tulburați apele liniștite din partide.

    • Las’ că deocamdată coordonatele Usălăului se intersectează perfect cu interesele cetățeanului responsabil !? Până una alta, mai așteptăm vreo mie de ani un Senior sau un Ion Rațiu…

  • Nu cred ca tb sa folosim la nesfarsit argumentul religiei in analiza unui proiect. Eu mi-s ortodox, ma inteleg bine cu penticostalii, am prieteni catolici si reformati. Discutiile de genul acesta apartin altor secole. Fiecare are dreptul la credinta lui. Cand vom iesi din Evul Mediu vom intra in Schengen 🙂
    Putem discuta dc PNTCD mai are sanse sa iasa din cosul de gunoi al istoriei. Parerea mea ca NU, iar acesta este un proiect cu un brand foarte sifonat. Timp si bani… degeaba
    Si tare mi-e ca va ajunge curand si PNL in aceeasi situatie

    • Argumente logice si solide, nu? Cu asemenea raspunsuri – „Du-te papagalule si vezi-ti de treaba” (ai observat cratima in ‘du-te’) – vrei sa „aperi” acest proiect? Sper sa nu faci parte din el…

  • Aha…citind câteva comentarii pe aici încep să pricep de ce anume PNT – CD a ajuns unde a ajuns. Păcat, mare păcat. Avem în schimb Pesedeu, avem Alde…

    • Tot ce inseamna politica in Romanica = interese personale si de grup. Nu mai exista de vreo 15 ani voluntari si idealisti in politica, toti cei cu o anumita valoare prefera sa evite domeniul => vedem cu ochii nostri ce ‘personaje’ fac politica azi in Romanica

  • Ba mai exista voluntari ! Ei sunt la Partidul Verde. Ne gasiti usor daca aveti ginduri comune cu noi.Nu toti suntem o apa si-un pamant, chiar daca suntem nascuti in Romanica.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS