Actualitate

Pod lărgit peste Valea Rusului pentru pietoni și bicicliști. Ce lucrări se fac

Printr-un proiect derulat de Direcția de Infrastructură și Servicii din cadrul Primăriei Bistrița, au început lucrările de lărgire cu o punte pietonală a podului peste cursul de apă Valea Rusului, aproape de intrarea în cartierul Unirea.

Vor fi montate în amonte și în aval două structuri metalice tip grindă cu zăbrele, cu o lungime de câte 12 metri, lățime de 2,90 metri și înălțime de 1,35 metri, fiind fluidizată, astfel, circulația pietonilor și bicicliștilor, ce va fi delimitată prin marcaj și separatoare.

Momentan, se intervine pentru devierea rețelelor din acest perimetru, spune primarul Ioan Turc.

Executantul este Îndemânarea Prodcom, termenul de realizare a lucrărilor este de 4 luni, iar valoarea investiției este de 730.000 lei fără TVA.

6 comentarii

  • mno asa da, se vede deja alta abordare chiar si in fosta DSP.
    deja se fac mult lucruri prin noua directie, nu ca pe vremea lui Cretziu, toate incremenite.
    succes primarului si echipei!

    8
    23
  • Și acolo la sens dreapta cum se merge spre calea ferată ,colț la pagu vorbit si cumpărst 2mm din colț și să se facă mai ok accesu si ptr pietoni

    7
    2
  • Oare nu se gaseste o solutie de a crea/amenaja trecere peste calea ferata pe str.Valea Rusului, astfel ca sa se poata circula pe intreaga strada, cu masina si cei care stau dincolo de linia ferata sa aiba iesire in drumul principal, in Unirea?

    4
    1
    • Primaria nu are in plan asa ceva daca nu vine o cerere expresa a mai marelui pe judet. Daca nu are el nevoie nu au nevoie nici ceilalti.
      Poate gasim investitia pe lista …judetului

      4
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS