Actualitate

Poliţia Locală are treabă. Păzeşte toate parcările din centru ca să încapă politicienii (FOTO)

Agitaţie mare vineri dimineaţa la Bistriţa. Toate efectivele Poliţiei Locale au ieşit în stradă să păzească parcările din jurul Primăriei, instituţie unde se adună mai mulţi parlamentari de la Bucureşti să discute despre pajişti. Nu se poate să vină aşa mari feţe importante în oraşul nostru şi să fie obligate să parcheze pe trotuare sau să-şi lase maşinile la hotel.

Campania electorală pentru europarlamentare fiind în floare – deşi nu a început încă oficial – tot soiul de politruci au început să bântuie ţara şi, mai nou, şi judeţul nostru. Înaltele feţe nu pot fi tratate precum omul de rând care, în Bistriţa europeană, nu găseşte loc de parcare în zona centrală nici cu Poliţia.

Şi asta pentru că Poliţia – locală sau judeţeană – e foarte ocupată să blocheze accesul şoferilor de rând în parcări ca să le facă loc politicienilor. Mai ales dacă aceştia sunt chemaţi de cei de la putere, nu se poate să nu fie primiţi cu osanale şi în poziţia ghiocelului. În faţa mult prea importanţilor ochi care populează Parlamentul, provincia trebuie să fie preaplecată, nu de alta, dar demnitatea e o floare rară şi noi am pierdut-o demult.

Vă reamintim că vineri, la Bistriţa, vin 17 parlamentari de toate culorile politice, membri în Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Doina Pană, primari din judeţ, dar şi senatorul Mircea Geoană, înalt reprezentant al premierului pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică. Aşadar, să le măturăm cărările, să le ţinem parcările ocupate, să închidem oraşul ca să încapă mult prea importanţii! Între timp, să plătim taxele şi impozitele la Primăria Bistriţa că poate reuşeşte să facă şi vreo şosea exclusivistă pe care să circule numai politicienii.

parcari 2 parcari 3 parcari 4 parcari 5

8 comentarii

  • nu mai fiti asa de rea d-na Sabau cu politicieni , daca intalnirea are loc la primarie , ce ati vrea sa isi gasesca loc de parcare in zona Bigului?

    • da. Ca si mine, cand am treaba la Primarie, si parchez la mama dracului, ca toti functionarii din Primarie ocupa Cosbuc, Titulescu si Sincai.

  • Poi bai dragos…nu injur pe acest site ca e prea bun…darrr, daca eu am dreptul de a parca acolo si eu platesc taxe din combustibil si taxe la primarie si impozite peste impozite, adica, cum nu ma lasa sa parchez? Traim in comunism? Din cauza oamenilor cu judecata ca tine merge tara cum merge…ne lasam calcati in picioare de hotii nostrii…am mers sa imi fac buletinul acum o luna sti unde am parcat? In fata la fosta jandarmerie langa liceul de arte, si parcarile erau pline de functionarii primariei….logic si normal e, daca ii respecta asa mult sa elibereze functionarii primariei toate parcarile din fata primariei si sa parcheze ei la big daca gasesc loc…sper ca intelegi cv din ce am scris.e vb de dreptul omului…suntem prea mici sa ne auda cineva pt ca printre noi sunt lingai gen Dragos.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS