Actualitate Recomandări

Poliția Locală Bistrița cumpără trei mașini electrice

Poliția Locală Bistrița a solicitat oferte de preț pentru furnizarea a trei autoturisme cu motor full electric, inscripționate și echipate cu sistem de semnalizare acustică și luminoasă.

Valoarea estimată a achiziției este de peste 370.000 de lei, din care aproape jumătate prin programul Administrației Fondului de Mediu (157.500 lei), iar restul de la bugetul local.

Ofertele pot fi depuse până în data de 26.09.2022.

”Până la finalul anului, Poliția Locală va avea în dotare mașini electrice. Trei sunt în procedură de achiziționare, iar pentru alte 2-3, după rectificare, vom da drumul la procedură. Facem acest lucru să fim în ton cu ceea ce se întâmplă astăzi în țară și în Europa, iar pe de altă parte vizez scăderea drastică a cheltuielilor generate de consumul de carburant. Mai există un avantaj: până la urmă, autonomia acestor mașini va obliga Poliția Locală să folosească autoturismele cu un randament cât mai bun, alegând mai bine traseele, calibrând mai bine patrulările pe care le fac zilnic și, chiar dacă programul Poliției Locale de la cele două posturi nou înființate din Subcetate și Viișoara s-a redus, activitatea de patrulare continuă. Ei pot fi găsiți zilnic de mai multe ori și în Subcetate, și la Viișoara, și la Sărata, lucru pe care l-am verificat personal”, a declarat recent primarul Ioan Turc.

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS