Actualitate

Poliția Locală Bistrița va avea trei puncte permanente de lucru în zonele cu probleme

Poliția Locală Bistrița va avea trei puncte permanente de lucru în zonele cu probleme, două fiind localități componente și unul cartierul Subcetate în care se află mai multe blocuri ANL și sociale, a anunțat primarul orașului, Ioan Turc, joi, în ședința ordinară a Consiliului Local răspunzând unei interpelări pe tema cerșetoriei.

”Observ o diminuare a numărului de cerșetori, cel puțin pe zona centrală. Discutam deunăzi cu cineva care mi-a spus că nu a mai văzut ceșetori demult. Faptul că Poliția Locală patrulează de dimineața până seara nu numai în zona centrală, ci și în alte zone aglomerate din oraș, faptul că duminica și în zilele de sărbătoare avem și suportul Jandarmeriei – l-am solicitat și îl primim constant și consecvent – ne-a ajutat la scăderea fenomenului de cerșetorie. Un lucru este cert: nu o să scăpăm în totalitate de cerșetori niciodată. Fenomenul va exista cât va fi lumea, dar impactul lui va tinde totuși către o zonă care să nu îi agreseze pe bistrițeni. Evident că avem în vedere și intervenții pe zona socială. Încercăm să identificăm și soluții pentru oamenii care cerșesc. În ce privește anunțul pe care l-am făcut referitor la o atitudine fermă cu privire la exploatarea copiilor, acest lucru se face, li s-a pus în vedere celor care folosesc copii pentru a cerși că se expun inclusiv la decăderea din drepturile părintești, adică mergem pe absolut toate direcțiile pe care le-am anunțat public de mai multe ori”, a declarat primarul Ioan Turc.

Edilul a menționat că Primăria Bistrița va înființa puncte de lucru ale Poliției Locale în cartierul Subcetate unde a fost identificat și un spațiu în acest sens, dar și localitățile componente Viișoara și la Sărata.

”Vor fi puncte de lucru permanente, iar un angajat al Primăriei va prelua problemele oamenilor și va fi un om de legătură între cei care locuiesc în arealul respectiv și municipalitate”, a mai spus Turc.

La rândul lui, viceprimarul Călin Stan care are în subordine Direcția de Asistență Socială, a menționat că, în ultima perioadă, șapte copii care cerșeau pe stradă au fost preluați de autorități și duși în centre de ocrotire, lucru care, în trecut nu s-a întâmplat decât rar sau aproape deloc.

https://www.facebook.com/primariamunicipiuluibistrita/videos/195740755887969

3 comentarii

  • Daca s-a promis asta, e bine ca se face.. Multi s-au plans ca ar vrea asa ceva, deci e binevenita initiativa primarului. Deja ajunge sa livreze din tot ce a anuntat, oricat le displace pesedistilor chestia.

    • Mereți mă dracu’ , nu mai mințiți lumea! Îmbârligătorilor! Vom face, vom drege, avem de gând, ne propunem….)))
      Unde e reforma primăriei pe care ați promis-o?
      Câți frecători de mentă ați redus din aparatul ăla stufos?
      Lasă-ne cu vrăjeala ieftină primare!

  • In sigmir degeaba faceti ptr ca stau 2 paleti de BCA in mijlocul drumului de 6 luni su azi a trecut masina PCL la ora 15,oo fara sa vada nimic, doar slldul cardului intereseaza….Astia nici nu stiu ce e normal si ce e anormal….deasta si sunt angajati acolo…uni…..altii sunt….numai normali nu!!!@

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS