Duminică, la Budacu de Sus, s-a desfăşurat ”Festivalul interjudeţean al jocului căluşeresc”, care a cuprins parada portului şi un spectacol susţinut de fanfara din Telciu, formaţiile de căluşari din Budacu de Sus, Sîngeorz-Băi, Salva, Mărişelu, Poiana Ilvei, Orăştioara (judeţul Hunedoara), formaţiile de jocuri bărbăteşti din comuna Dumitriţa cu soliştii Elena Rus, Paula Grigore, Mădălina Suci, Vasile Moldovan, Mălina Moldovan, Roxana Chirilă, formaţia de dansuri ”Trifoiaşul de la munte“ – Budacu de Sus, ansamblurile folclorice ”Măgura Şieului“ – Şieu, ”Izvoraşul“ – Ruştior, ”Laleaua pestriţă“ – Cetate, ”Transilvania” – Baia Mare.
Au mers să asiste la jocul căluşarilor, printre alţii, Alexandru Pugna – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, primarul comunei Dumitriţa, Ioan Vasile Moga, preşedinţii PNL şi PDL Bistriţa-Năsăud, deputaţii Stelian Dolha respectiv Ioan Oltean, senatorul PDL Cristian Florian, preşedinta OFPDL Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Gabriela Montoiu, alţi consilieri judeţeni.
Căluşul, obicei românesc practicat în perioada Rusaliilor, ţine de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară a dacilor Căluş, Căluţ sau Călucean. Piesele din ”echipamentul” căluşarilor poartă şi ele denumiri care amintesc de numele zeului, mişcările dansului simbolizând tropăiturile şi comportamentul cabalin. În mod tradiţional, Căluşul se executa în săptămâna dinaintea Rusaliilor, şi avea scop tămăduitor. Dansul şi-a pierdut în timp semnificaţia magică, devenind unul de forţă, agilitate, ritm. România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO şi cu Ritualul Căluşului (inclus la 25 noiembrie 2005).
La Măluţ a avut loc ”Festivalul cireşelor”, unde au fost prezenţi vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, deputatul Daniel Suciu, senatorul Ioan Deneş, primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, primarii din Silivaşu de Câmpie şi Braniştea, Ioan Cămărăşan respectiv Martonos Tamas.
Parlamentarii PSD Daniel Suciu şi Ioan Deneş nu au lipsit nici de la sărbătorirea hramului mănăstirii greco-catolice din Molişet, slujba fiind oficiată de Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
Foto: Facebook
nooo numa din sarbatoare in sarbatoare noooo cand altii mor de foame nooooo
da Stroe , si complectez si eu ………..cind altii muncesc sambata si duminica ptr. ……!! halal tara si conducatori.
o sa vina si ziua judecatii