Actualitate

Polițiștii bistrițeni au dat amenzi de peste 241.000 lei și au reținut 49 de permise

Pentru ca în minivacanța de Sfânta Maria cetăţenii să se bucure în siguranță de timpul liber, în perioada 11-15 august zilnic poliţişti bistrițeni au desfășurat activități în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, dar și pentru creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au efectuat controale şi verificări de specialitate la agenți economici care desfășoară activități comerciale în domeniul turismului, pe raza județului, ocazie cu care au fost constatate și aplicate sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 12/1990 în valoare totală de 10.000 lei, fiind confiscată suma de 200 lei.

Cu ocazia manifestărilor religioase, pe raza întregului județ, polițiștii au asigurat măsurile de ordine, precum și afluirea/defluirea traficului rutier în zonele lăcașurilor de cult.

Ca urmare a acitivităților desfășurate, în perioada minivacanței, polițiștii de ordine publică și cei rutieri au constatat și aplicat 853 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 241.685 de lei, majoritatea pentru nerespectarea legislației privind circulația pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 49 de permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare auto.

2 comentarii

  • 241.000 de lei din amenzi intr-o saptamana. Eu zic ca ar fi destui ca sa pui o semnalizare luminoasa la o trecere de nivel cu calea ferata. Trebuie doar sa-ti propui. Dar, e mai simplu sa pui inca un radar fix la Tiha ca sa mai dai niste amenzi pentru depasirea vitezei legale si banii sa-i bagi in stadionul Dinamo (sau, daca nu se poate in ala de la Turnu-Magurele). Pe aia care se tarasc in trafic cu 5 km pe ora nu-I vede politia.

  • Oare îşi vor da seama cei care aplică măsurile contravenţionale că există şi muncă preventivă, precum şi metode de aplicare a acestora? Le servesc una dintre ele, folosindu-mă de una de care am beneficiat chiar eu, chiar dintre cele folosite de cei de la Serviciul Circulaţie, din care am îneles că viteza maximă admisă prescrisă în localitate trebuie respectată. S-a întâmplat acum doi ani, când limita localităţii Unirea a fost extinsă până la „Cotul Iadului”, unde este şi acuma. Venind de la Dorolea spre casă, la Bistriţa, n-am observat că în perioada petrecută acolo a fost efectuată această operaţie. La intrarea în Unirea am fost oprit de către un echipaj al Serviciului Circulaţie, mi s-a spus că am încălcat limita de viteză maximă admisă (50 de km/h) pentru care sunt pasibil să achit o amendă, dar dânşii mă avertizează, mă trec pe un tabel, iar dacă mă vor mai găsi cu aceeaş încălcare a prevederilor codului rutier îmi vor aplica amenda cuvenită. De atunci aşteaptă degeaba, chiar dacă eu circul foarte des pe această rută, dar degeaba, că eu respect indicatorul de viteză maximă admis şi prin faptul acesta încerc să-i determin şi pe alţii să procedeze la fel, chiar dacă mai sunt unii, care încă nu fac la fel, unii mă depăşesc chiar pe linia continuă, trecând în trombă pe lângă mine. Eu zic că se mai pot găsi şi alte metode de educaţie eficiente, că unora nu le pasă că au de plătit o amendă, o plătesc şi continuă practica încălcării prevederilor Codului Rutier, ba mai contribuie prin atitudinea sfidătoare la adresa celorlalţi participanţi la trafic, la producerea unor evenimente nedorite, uneori cu deznodământ tragic, chiar dramatic.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS