Social

Polițiștii au confiscat 50 de brazi tăiați ilegal. Ce s-a mai petrecut în județ

Nu mai puțin de 50 de pomi de Crăciun au fost tăiați ilegal de pe Valea Budacului, valoarea acestora fiind de peste 5500 de lei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 13 decembrie a.c., în urma unor acțiuni pe linie silvică desfășurate, polițiștii au aplicat amenzi în valoare de 8.000 lei, conform Legii 171/2010 și au dispus confiscarea cantității de 10,22 m.c. material lemnos și a unui număr de 50 pomi de Crăciun, în valoare totală de 5.597,22 lei. Acțiunile au fost desfășurate de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu cei ai Secției 1 de Poliție Rurală Bistrița, jandarmi și silvicultori, pe raza comunelor de pe Valea Budacului. Activitățile desfășurate cu această ocazie au urmărit prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul şi comercializarea pomilor de Crăciun.

Polițiștii din Maieru au identificat la rândul lor un bărbat bănuit de comiterea unui furt și au recuperat o bună parte din prejudiciu.

”La data de 13 decembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt, polițiștii de la Postul de Poliție Maieru au identificat un bărbat de 57 de ani, din Maieru, bănuit de comiterea faptei. Ca urmare a investigațiilor efectuate, a reieșit faptul că în noaptea de 26/27 noiembrie a.c., bărbatul ar fi sustras bunuri și materiale de construcție de la o firmă de construcții, cu punct de lucru în localitatea Maieru. Valoarea prejudiciului se ridică la suma de 3.000 lei, însă polițiștii au fost recuperat bunuri sustrase, în valoare de 2.100 lei. Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii de la Postul de Poliție Maieru, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, informează IPJ.

Polițiștii din Sângeorz-Băi cercetează împrejurările în care a avut loc un accident rutier

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 23.40, un bărbat de 43 de ani, din Sângeorz- Băi, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism care era parcat pe trotuarul de pe acelaşi sens de mers. După impact, acesta s-a răsturnat pe sensul opus al drumului. În urma accidentului, șoferul a fost rănit ușor, fiind transportat la Spitalul orășenesc Năsăud. Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii din Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal și continuă cercetările.

A încălcat ordinul de protecție emis împotriva lui și s-a ales cu dosar penal

La data de 15 decembrie a.c., o tânără de 22 de ani, din Bistrița, a sesizat faptul că în timp ce se afla în apropierea blocului în care locuiește, fostul concubin, un tânăr de aceeași vârstă cu ea, din Mărișelu, s-ar fi apropiat de ea și ar fi amenințat-o cu acte de violență. Întrucât împotriva tânărului este emis un ordin de protecţie, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea unui ordin de protecție și amenințare, cercetările fiind continuate de polițiști în acest sens.

Reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru mai multe infracțiuni.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au reținut un bărbat de 31 de ani, din Livezile, pe care îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. În fapt, la data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, un bărbat de 31 de ani, din Livezile, aflat în stare de ebrietate, a lovit cu un topor ușa locuinței unor soți, după care a pătruns în imobil, l-a lovit cu pumnul pe proprietar, un bărbat de 58 de ani și pe soția acestuia, o femeie în vârstă de 40 de ani. Totodată, bărbatul ar fi spart un telefon care aparține femeii, după care a aplecat din locuință. Imediat după comiterea faptelor, a fost depistat de polițiștii Secției 2, condus la sediul Poliției, unde a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în Arestul IPJ BN. Ulterior, a fost prezentat instanței, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Continuă cercetările polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.

Infracțiuni la regimul rutier, constatate în flagrant de polițiști, pe raza județului

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 16.15, polițiștii Secție 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea unui tânăr de 28 ani, din Beclean, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără să dețină permis de conducere. Acesta a fost depistat de polițiști la intersecția drumurilor județe 172G și 154, între localitățile Monariu și Domnești. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că față de tânărul în cauză este dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, întrucât este cercetat pentru comiterea altor infracțiuni la regimul rutier și furt calificat. Tânărul se află în Arestul IPJ BN, iar față de acesta, polițiștii Secției 1 continuă cercetările.

La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 02.30, un tânăr de 21 de ani, din Țigău, conducea un autoturism pe direcția Jelna-Bistrița, iar din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a derapat și a intrat într-un șanț. La fața locului, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constat faptul că tânărul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Continuă cercetările în acesta caz polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii au depistat o femeie în vârstă de 34 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența alcoolului. A fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condusă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările în acest caz continuă de către Biroul Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS