Aproximativ 400 de polițiști din Bistrița-Năsăud au desfășurat activități operative și de menținere a ordinii publice în weekendul trecut, în zonele în care au fost organizate evenimente publice și manifestări religioase cu ocazia Adormirii Maicii Domnului, cât și în zonele cu aflux mare de persoane și pe principalele drumuri din județ.
Polițiștii au intervenit la peste 160 de evenimente, dintre care 141 au fost sesizate prin 112, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 251 de sancțiuni contravenționale, dintre care 73 de avertismente și 178 de amenzi, în valoare de aproape 150.000 de lei.
Peste 60 de polițiști cu atribuții pe linie rutieră au acționat pe drumurile naționale, în special pe principalele trasee de deplasare către zonele turistice, pentru monitorizarea traficului, fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor. În cadrul acțiunilor, au fost utilizate aparate radar, etilotest și drugtest, informează Inspectoratul de Poliție Județean.
În cadrul acțiunilor pentru siguranța rutieră, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.










Uraaaa! Faceti-i agenti fiscali!
cate amenzi au dat politistii de la rutiera pentru starea deplorabila a drumului EUROPEAN Bistrita- Tihuta?
Păi cum să amendeze administratorul drumului? Păcat de Dumnezeu, doar instituția muncește!
Să fim serioși, DN 17 nu e stricat, e doar ergonomic și multifuncțional. Gropile sunt puse strategic de CNAIR ca să nu adormim la volan și să ne testezi reflexele, iar lipsa marcajelor e pentru stimularea creativității — fiecare își alege banda după gust și inspirație!
Totul e un parteneriat absolut echitabil: tu plătești rovinieta, impozitul și acciza din carburant, îți spargi anvelopa și îndoi janta în craterul regulamentar, iar Poliția vine (daca vine) prompt… să-ți elibereze o autorizație de reparație ca să poți pleca legal pe platformă spre service. Între timp, administratorul drumului declară cu mândrie că «sectorul se află în procedura de analiză a oportunității pentru licitația studiului de fezabilitate privind plombarea».
Iar dacă îndrăznești să mergi cu 61 km/h pe porțiunea unde au uitat un indicator de șantier părăsit, stai liniștit, radarul funcționează impecabil. El n-are nicio groapă!