Actualitate

Polițiștii rutieri au dat 147 de amenzi în valoare de 45.000 lei și au reținut 9 permise într-o zi

În 23 octombrie, pe raza județului Bistrița-Năsăud polițiștii rutieri și cei de ordine publică au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță și creșterea gradului de siguranță rutieră, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Acțiunile au vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv excesul de viteză și conducerea vehiculelor sub influența alcoolului.


Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate 147 de sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 45.100 lei.

Totodată, față de 9 conducători auto a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Din totalul permiselor reținute, 5 au fost pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime admise, restul fiind pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS