Actualitate

Tânăr amendat pentru continuarea campaniei electorale în mediul online

ACTUALIZARE PNL Bistrița-Năsăud a sesizat Biroul Electoral Județean în legătură cu o posibilă continuare online a campaniei electorale pentru turul doi al alegerilor prezidențiale prin postarea pe Facebook a unui videoclip, a declarat Alex Vintilă, membru în BEJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit acestuia, plângerea depusă de PNL Bistrița-Năsăud viza o postare pe Facebook care face trimitere la ”competitorul electoral PSD”: ”Plângerea a fost admisă în parte în sensul sesizării IPJ Bistrița-Năsăud ca să facă o cercetare și să dispună, dacă este cazul, o sancționare în acest sens. Plângerea este pentru continuarea campaniei electorale. Din câte am aflat noi, postarea e pe pagina Campanie electorală PSD 2019. Este un videoclip care face referire la un competitor electoral cu mențiunea de a vota. Noi nu am putut să stabilim cine este aparținătorul sau dacă se află în vreo culpă privind data la care a fost înregistrat respectivul material video sau când a fost publicat, însă am trimis mai departe acea plângere la IPJ, iar instituția să ia în considerare sesizarea noastră și să dispună măsuri”.

Alex Vintilă a spus că BEJ nu știe cui îi aparține pagina respectivă de Facebook.

Ulterior, Poliția a anunțat că un tânăr de 29 de ani din Mehedinți a fost amendat cu 2.000 de lei pentru continuarea campaniei electorale în mediul online.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS