Actualitate

Polițiști din mai multe județe verifică 3 ocoale silvice și 9 agenți economici

Începând de astăzi, polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol desfășoară, timp de cinci zile, o acțiune pe raza județului Bistrița-Năsăud pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier național, anunță Poliția Română.

De asemenea, polițiștii verifică și respectarea dispozițiilor legale de agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

Acțiunea, care are loc în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, vizează verificarea a 3 ocoale silvice, precum și verificarea activităților desfășurate de 9 agenți economici.

La acțiune participă și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Mureș, Suceava și Vrancea.

De asemenea, se acționează în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor – gărzile forestiere Brașov, Cluj, Oradea, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Timișoara.

Foto: lemne tăiate în pădurea comunei Dumitra

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Rami Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS