Recomandări Social

Pompierul care a salvat de curând o viață: O minimă instruire în materie de prim-ajutor ar fi benefică tuturor

(FOTO) Plutonierul adjutant Ioan Ciprian Suciu, comandantul echipajului de pompieri Năsăud, care a readus în simțiri un bărbat care era cât pe ce să treacă și el pe lumea cealaltă în timp ce se afla la un priveghi, a primit o diplomă de apreciere din partea Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud pentru modul de implicare în misiunile de salvare.

Despre salvarea bărbatului din capelă, el a spus: ”Mă aflam pur întâmplător în capelă pentru că părinții mei ar fi trebuit să participe la un priveghi, dar nu au putut din motive medicale și atunci am făcut eu gestul respectiv. În momentul în care preotul m-a anunțat că o persoană se simte rău, eu voiam să plec de acolo și am fost întors de pe scări. Preotul m-a strigat: Nelu, Nelu, hai că cineva se simte rău. Persoana respectivă se afla în capelă de pe la ora 12.00, la priveghiul unui prieten, iar lumea credea că a adormit. M-am apropiat de el, mi-am dat seama că e inconștient, cianotioc. Am apelat numărul de urgență pentru a solicita sprijinul colegilor și m-am apucat de manevre de resuscitare. Avantajul mare a fost că s-a intervenit repede și vreau să le mulțumesc colegilor de la secția de pompieri Năsăud și celor de la SAJ care au venit cu echipamentul logistic de care era nevoie pentru a susține acel om în viață. Cred că este un gest normal, omenesc. Ce am observat este că lumea se sperie. Ar trebui să cunoască minimul de manevre pe care le pot face fără echipament și eu cred că o mai bună instruire inclusiv în școli în materie de prim-ajutor ar fi foarte benefică pentru noi toți. Mă bucur că omul este în viață, se simte bine, cred că a fost și externat zilele acestea”, a spus el.

https://www.facebook.com/isubistrita/posts/3080097295545785

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS