Accidentul vascular cerebral (AVC) rămâne una dintre cele mai grave urgențe medicale, iar la Bistrița problema majoră nu este doar boala în sine, ci întârzierea prezentării la spital. Medicii atrag atenția că doar un procent mic dintre pacienți ajung în fereastra terapeutică în care tratamentul poate salva țesut cerebral și reduce dizabilitatea.
”În AVC, fiecare minut contează. În lipsa intervenției rapide, milioane de neuroni mor în fiecare minut”, a explicat dr. Maria Gabriela Deak, medic primar neurolog, în cadrul unei prezentări despre urgența tratamentului în accidentul vascular cerebral de la Zilele Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Prea puțini pacienți ajung la timp
La nivel național, doar o parte dintre pacienți beneficiază de tratamente moderne precum tromboliza intravenoasă, iar în județul Bistrița-Năsăud situația rămâne îngrijorătoare: mulți pacienți ajung la spital după depășirea intervalului critic de 4,5 ore de la debutul simptomelor, când intervențiile sunt mult mai puțin eficiente.
”Din păcate, suntem în urmă din punctul de vedere al educației populației. În primul trimestru din anul 2026 am avut 173 de pacienți cu AVC ischemic internați în spital din care doar 22 au beneficiat de tromboliză fiindcă doar 22 au fost eligibili, în fereastra terapeutică. Județul Cluj, de exemplu, a avut 174 de pacienți cu AVC ischemic și a avut undeva la 50 de trombolize. La noi, procentul de pacienți trombolizați este de 12-15% în condițiile în care în alte zone ajunge spre 30%. E foarte important să educăm populația ca să se prezinte cât mai rapid la spital. Sunt foarte multe cazuri de AVC care ajung la spital nu doar ieșiți din fereastra terapeutică de 4,5 ore, ci după o zi sau două sau chiar după câteva zile. Întrebați de ce nu au venit când a debutat deficitul motor, răspund că au crezut că poate le trece, că le-a scăzut glicemia. Din păcate, ajung la spital când noi putem face doar un tratament simpotmatic și un trament de recuperare”, a explicat dr. Deak.
Întârzierea prezentării la spital una dintre principalele cauze pentru care numărul pacienților eligibili pentru tratament este redus, în ciuda existenței infrastructurii medicale pentru intervenție.
Ce se întâmplă în creier în timpul unui AVC
AVC-ul apare atunci când fluxul de sânge către o zonă a creierului este întrerupt sau redus. Fără oxigen și nutrienți, celulele nervoase încep să moară în câteva minute.
Cele mai frecvente forme sunt:
- AVC ischemic (aprox. 85% din cazuri), cauzat de un cheag de sânge
- AVC hemoragic, provocat de ruperea unui vas de sânge
- accidentul ischemic tranzitor (AIT), cu simptome temporare, dar semnal de alarmă major
FAST – metoda care poate salva vieți
Medicii insistă pe recunoașterea rapidă a semnelor de AVC prin regula FAST:
- F (Face) – fața devine asimetrică
- A (Arms) – un braț cade sau nu poate fi ridicat
- S (Speech) – vorbire neclară sau imposibilă
- T (Time) – timpul înseamnă urgență: apel la 112 imediat
”În primele 4,5 ore, timpul e valoros. Ne aflăm în fereastra terapeutică pentru a se putea aplica tratamentul corespunzător pacienților. Timpul de administrare a trombolitului este de 4,5 ore, dar este foarte important ca pacientul să ajungă în maxim 3,5 ore la spital, deoarece trebuie să facem evaluarea și partea de imagistică cerebrală ca să putem să ne încadrăm în administrarea tratamentului până la 4,5 ore. Dacă pacientul ajunge în primele 3–4,5 ore, putem interveni eficient. După acest interval, șansele de recuperare scad dramatic”, a mai spus dr. Gabriela Deak.
Programul FAST se desfășoară inclusiv în unitățile școlare. Copiii sunt învățați să recunoască din timp dacă părinții sau bunicii prezintă semnele unui AVC și să sune la 112 ca să le salveze viața.
În fiecare an, circa 55.000 de persoane din România suferă un AVC, iar tratamentul este eficient doar dacă pacientul ajunge la spital în timp util. În Europa, AVC reprezintă a treia cauză de mortalitate după infarct și cancer și prima cauză de dizabilitate. În România, este una dintre cele mai frecvente cauze de deces și invaliditate.
În timpul unui AVC, 1,9 milioane de neuroni mor în fiecare minut și pacienții au o rată de mortalitate și dizabilitate foarte mare. 20-30% dintre pacienți au mortalitate în prima lună, 50% din cauza AVC și 50% din cauza complicațiilor și altor cauze. Doar 50% cu AVC supraviețuiesc între 5 și 10 ani și o mare parte dintre ei cu sechele și dizabilități majore.










Adaugă comentariu