Social

Gest frumos al unui austriac. Donează porcul de Crăciun pentru copiii de la Preventoriul Ilişua

Copiii aflaţi în Preventoriul TBC de la Ilişua vor avea parte de o zi cu aromă de sărbătoare. Un austriac, foarte bun prieten al Clubului Lions Bistriţa, care are de mulţi ani în grijă Preventoriul Ilişua, le donează porcul de Crăciun care va fi sacrificat vineri.

Preşedintele Clubului Lions Bistriţa, prof. univ. dr. Cornelia Macarie, a declarat pentru Timp Online că austriacul donează banii cu care se cumpără porcul de Crăciun pentru copiii de la Ilişua.

„Vineri va fi sacrificat şi vor face împreună preparatele pentru Crăciun. Acţiunea nu este la prima ediţie. Leopold, fiindcă aşa se numeşte prietenul nostru, a mai fost la Preventoriul Ilişua şi în 14 octombrie când a venit împreună cu un alt prieten de-al lui care este parlamentar în Austria şi care a organizat, în oraşul lui de reşedinţă, un concert împreună cu prietenii, iar banii adunaţi la concertul respectiv – 1000 de euro – i-a donat copiilor de la Preventoriu. A venit din Austria până în Bistriţa-Năsăud să aducă banii aceştia. Sunt mai mulţi prieteni ai Preventoriului Ilişua care lucrează împreună cu noi, Clubul Lions Bistriţa, fiindcă au încredere în noi”, a spus Cornelia Macarie.

Fiecare preşedinte al Clubului Lions Bistriţa a fost într-un contact permanent cu cei de la Ilişua pentru a şti care sunt nevoile copiilor. „Şi la Târgul de purici, înainte de a-l deschide, au fost prezenţi şi o zi întreagă au ales lucruri de care au nevoie copiii. Sunt cumva în grija noastră, dar, Dumnezeule, e binevenit orice ajutor din partea oricui numai să fie ţintit. E păcat să primească lucruri de care nu au nevoie sau nu au nevoie atunci, gen alimente care apoi se strică şi trebuie aruncate. Trebuie tot timpul trebuie discutat cu ei sau cu noi fiindcă le ştim nevoile”, a spus Cornelia Macarie.

De curând, jurnalista Paula Rusu de la România TV a organizat o campanie pentru copiii de la Ilişua, iar aceştia aşteaptă acum sărbătorile îmbrăcaţi din cap până în picioare cu haine şi încălţăminte noi, donate pentru ei de oameni din toată ţara.

Despre acest subiect, puteţi citi AICI. 

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS