Actualitate

Porți deschise la Arhive

”Arhivele, care prin rolul lor, acela de depozitar al mărturiilor trecutului, constituie o instituție reprezentativă pentru cultura și civilizația oricărui popor, împlinesc în data de 31 octombrie ˮvenerabila vârstăˮ de 188 de ani de existență.

Fondate pentru a contribui la susținerea societății, Arhivele au îndeplinit la nivelul României, și mai ales al Transilvaniei, o funcție cu valențe culturale, științifice, naționale și deopotrivă istorice, definind seria de mari instituții reprezentative pentru orice stat modern.

Organizarea acestei instituții la nivelul județului nostru o datorăm și entuziasmului unor cărturari năsăudeni, ei însuși colecționari de documente privind istoria arealului geografic al județului, și nu numai, ale căror eforturi au fost încununate prin înființarea Subdirecției Arhivelor Statului la Năsăud, la 10 noiembrie 1937.

De altfel, în ținutul Bistriței și Năsăudului, grija pentru documente a fost întotdeauna primordială, să nu uităm că Arhiva Primăriei Bistrița, constituie unul dintre cele mai importante fonduri documentare ale României, iar Cristian Pomarius și Albert Berger, cei doi arhivari ai Bistriței, au fost cei care s-au aplecat asupra documentului și au inventariat numeroase arhive orășenești ale Transilvaniei. Tot spre document și-au îndreptat atenția românii din acest colț de țară atunci când și-au revendicat proprietățile sau au luptat pentru cultivarea identității naționale. De altfel, știința de carte disipată categoriilor largi de urmași ai foștilor grăniceri a făcut ca interesul pentru păstrarea mărturiilor despre trecut să fie pregnant. De aceea, nu surprind colecțiile importante de documente constituite de personalități sau oameni simpli ai locului păstrate la Bistrița.

În cei peste 80 de ani de activitate, principala atribuție a instituției noastre a fost aceea de a aduna, conserva și valorifica bogatul patrimoniu docuemntar, care la nivelul județului Bistrița-Năsăud este constituit din peste 7000 ml de documente, adică din peste 10 milioane de documente, cel mai vechi document original datând din anul 1350, căruia se adaugă cele peste 20000 de volume ale bibliotecii documentare. Diversitatea documentelor, a informației este cunoscută de cercetători din țară și străinătate, sala de studiu fiind frecventată anual de peste 300 de cercetărori.

Așadar, veniți la Arhive să descoperiți istoria, să vedeți o poezie scrisă de Coșbuc, consemnarea nașterii lui Rebreanu sau o scrisoare de dragoste a unui soldat plecat la război și alte asemenea mărturii și să vizitați un depozit de arhivă.

Vă așteptăm la ˮPorți deschise la Arhiveˮ pe 31 octombrie, începând cu ora 8.00”,

anunță șeful Serviciului Arhivele Naționale – Bistrița-Năsăud, Cornelia Vlașin.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.