Ce ne spun alegerile din acest an? Un lucru cât se poate de simplu: că doar o treime din populaţie e interesată de viaţa publică. Celorlalţi aproape 70% nu le pasă nici cine e primar, nici cine conduce ţara şi nici înspre ce direcţie. E o formă gravă de egoism despre care ar trebui vorbit mai mult şi la şcoală, şi în biserici, dacă familiile nu sunt capabile să îi transmită copilului, în cei „şapte ani de acasă”, ideea că trăim într-o societate şi nu singuri, prin păduri.
Educaţia civică ar trebui să înceapă cu excluderea din comportamentul celor mici a tuturor gesturilor care le creează disconfort celorlalţi: de la urlat pe casa scării unui bloc în care locuiesc şi alţii, până la aruncat hârtii pe jos sau vorbit la telefon în magazin, în timp ce stai să plăteşti la casă. Foarte puţini adulţi consideră că aceste apucături trebuie stopate la timp sau măcar îndreptate în direcţia decenţei. Ei îşi scuză odraslele prin aceea că „e doar un copil, are voie”. Respectivul însă va creşte şi va dobândi alte şi alte deprinderi care nu au de-a face cu trăitul într-o comunitate. Nu va considera niciodată că trebuie să ţină cont de alţii şi să pună umărul alături de ei să aibă un mediu curat în care să trăiască, o viaţă mai bună, conducători capabili şi dedicaţi, o ţară în care să se simtă bine să trăiască. La fel cum nu i-a păsat niciodată pe cine deranjează când tropăie pe casa scării unui bloc la miezul nopţii, cu patinele în picioare, la fel nu îi va păsa de nimic altceva. Nici de vot.
Să-ţi exerciţi dreptul de a alege e o dovadă de educaţie, primită sau dobândită. Se cunosc nenumărate cazuri de orfani care au ajuns departe doar pentru că s-au autoeducat, aşa că niciun om needucat nu are nicio scuză. E singurul vinovat pentru asta câtă vreme în România învăţământul e gratuit.
Ştiu ce invocă majoritatea: că nu are pe cine alege, însă, în opinia mea, aceasta ar putea fi o scuză acceptabilă doar dacă ar fi argumentată serios. Prea puţini reuşesc să o facă fiindcă, în realitate, nu îi interesează cu adevărat nici cine candidează, nici ce fel de om e, nici ce vrea să facă. E mult mai uşor să pui etichete colective: „toţi sunt nişte hoţi!”. Nu necesită niciun efort.
Eu am fost la vot duminică, aşa cum merg la fiecare scrutin, pentru că mi se pare de bun simţ să dai un răspuns atunci când eşti întrebat în legătură cu orice. Nu am umplut Facebook-ul cu hule la adresa celor pe care nu i-am votat şi nici cu laude pentru cei pe care i-am votat fiindcă mi se pare lipsit de sens. Majoritatea a decis, iar votul ei trebuie respectat fiindcă aceasta este regula democraţiei. Mi se face silă când văd oameni respectabili că împroaşcă alţi oameni respectabili cu noroi doar pentru că au avut altă opţiune. Noi, cei 36%, puţinii oameni ai cetăţii care ne merităm numele de „cetăţeni”, ar trebui să ne respectăm şi să fim solidari unii cu alţii, indiferent de opţiunea politică din simplul considerent că numai nouă ne pasă cu adevărat de ce se întâmplă în jurul nostru, cu viaţa noastră socială. Nu ar trebui să le dăm satisfacţie celor 70% la sută care tropăie pe casa scării, scuipă seminţe şi aruncă hârtii pe jos şi nici ocazia să spună: „Uite, de-asta nu merg eu la vot!”.
Şi tot noi, cei 36%, ar trebui să fim atenţi la cei pe care i-am votat şi să le cerem să facă lucrurile pe care au spus că le vor face. Altfel, în opinia celor aproape 70%, tot noi vom fi vinovaţi şi peste patru ani pentru că am trimis în Parlament nişte „hoţi şi nişte leneşi”. E greu să ne mobilizăm, asta ştiu şi eu, dar nu vom primi niciodată nimic dacă nu ştim să cerem, începând de la lucrurile mărunte care ţin de cartierul în care locuim, de strada pe care circulăm, până la lucrurile mari care ţin de sistemul de învăţământ şi de educaţie, de politica fiscală.
Să nu uităm că am ales nişte oameni care sunt şi ei, la fel ca şi noi, limitaţi. Dacă avem o idee bună, iar ei o pot pune în practică, eu sugerez să le-o transmitem. Dacă avem o nemulţumire, iar ei o pot corecta, de asemenea cred că ar trebui să le spunem. Dacă doar se vor preface că ne ascultă, dacă îşi vor urmări interesele personale, atunci putem – potrivit noului sistem al votului pe liste – să cerem, partidului pe care l-am votat să-i retragă sprijinul politic şi să trimită pe altul în Parlament. Ne adunăm câteva mii şi semnăm o petiţie. Ce partid îşi va permite să ignore câteva mii de votanţi? Eu cred că niciunul.
Putem face o grămadă de lucruri dacă vrem cu adevărat şi ne pasă. Faptul că ne-am dus la vot şi am pus o ştampilă pe o siglă nu ne face eroi dacă timp de patru ani îi înjurăm printre dinţi pe cei pe care i-am ales, fără să le cerem lucruri concrete şi să urmărim dacă le fac. Eu asta cred că ne lipseşte.
După un sfert de secol de democraţie ar fi cazul să trecem la nivelul următor şi să participăm activ la viaţa comunităţii noastre, nu doar să hulim şi se ne acuzăm unii pe alţii.
Corect.
Intru totul de acord cu tine, draga Cristiana. Sa trecem la etapa a II-a…dar toti!
Vă mulţumesc, domnule profesor. Mă simt onorată, ca fost elev al dumneavoastră, de orice gând bun din partea unui dascăl.
1. DE CE NU INCEPETI DEMERSURILE PENTRU A LE LUA DREPTURILE”?
2. SI SA PROPUNETI REDUCEREA NUMARULUI DE PARLAMENTARI CORESPUNZATOR CELOR CE AU VOTAT????????????????????????????
aia 61% sunt buni doar la plata impozitelor… nu????
Felicitari Cristiana ,un articol de nota 10+
Democrația se practică şi se invațā zi de zi, în ASOCIATIILE din care facem parte fiecare.
– asociația de locatari: cand discutăm, argumentăm şi votăm pe casa scării.
– in clubul de fotbal pe care il inființezi cu prietenii si de comun acord se hotărăste cât va fi cotizația anuală, in ce competitii o să participe echipa, care va fi sigla si ce culoare va fi echipamentul.
-in ansamblul folcloric, cand se hotărăste cat va fi cotizatia, cine, cum, unde se organizează Revelionul etc.
-in calitate de membru de sindicat, votezi cine vor fi reprezentantii tăi si discuti problemele de la locul de muncă.
– in calitate de părinte te poți implica in consiliul clasei/şcolii.
– elevii pot face parte din consiliul elevilor/scolii.
– poti fi activist GreenPeace sau SaveTheOrangutan.
-poți fi membru al asociației Români de Pretutindeni.
-membru in clubul navetiştilor
-membru in Iubitorii avionului DC3.
-membru in Romanian Plane Spotters
-membru intr-un club de drumeții montane.
In cluburi şi asociații se invață spiritul civic, cooperarea, implicarea si democrația. Se practică zi de zi, nu o dată la patru ani.
Marea majoritate a românilor, dîn câte cluburi şi asociatii fac parte?
Ati pus degetul pe rana. Din pacate se pare ca se lucreaza intens la acest capitol, educatia. Cu fiecare generatie suntem tot mai delasatori. Multi dau vina pe sistem. Insa eu stiu un lucru, sistemul e format din oameni, care ne reprezinta pe noi. Intotdeauna noi dam vina pe lideri. Daca un lider este incompetent, sa nu uitam ca noi l-am ales, inclusiv prin neparticiparea la vot. Incompetenta liderului,de fapt este si incompetenta noastra.
In concluzie ne meritam pe deplin soarta.
plus constiinta de sine a fiecarei persoane in parte. Daca fiecare ar fi corect in tot ceea ce face, daca nu ar urmari fiecare sa obtina mult si repede, daca fiecare s-ar stradui putin mai mult, nu s-ar crea aceste derapaje.Cat timp fiecare ne credem cei mai buni si cei mai tari, iar restul sunt zero, nu vom fi in stare sa trecem la alt nivel.
Observ și eu că în legătură cu votul nu se înțelege o chestiune foarte simplă și anume că DREPTUL DE VOT nu este și nu trebuie să se confunde cu OPȚIUNEA DE VOT. Ori la noi majoritatea oamenilor confundă grav aceste două situații. Una este să mergem și să ne exprimăm dreptul de a vota, un drept câștigat cu greu și cu jertfă de sânge și aici trebuie menționat că și dacă nu găsim alt motiv pentru a vota atunci să o facem măcar în amintirea și în onoarea celor care și-au pierdut viața pentru ca noi să avem aceeastă libertate fundamentală, și cu totul alta este să votăm cu PSD, PNL, ALDE, USR, UDMR, PMP etc. sau să ne ANULĂM VOTUL, dacă nu avem nici o compatibilitate cu oferta politică, ceea ce reprezintă deasemenea o opțiune de vot și un vot valabil exprimat. Deci este foarte simplu. Subscriu și eu la ideea exprimată mai sus conform căreia doar cei care fac o plimbărică de 15 minute într-o duminică odată la patru ani sunt cetățeni cu adevărat, restul nu au această calitate din punct de vedere moral…
Nu amestecati politica cu 7ani de acasa ale unora.nici votul ….cu tropaitul pe scari.dvs v-ati ales sa locuiti in acele blocuri,la fel si popa de linga dvs.asa ca va meritati soarta. In acele blocuri trebuie sa stea altcineva(asa a fost gindit proiectul ANL, dar…….! De ce cereti de la oameni ,cind oamenii(aialalti) nu fac ce trebuie?? De ce ??? De ce sa merg la vot ….cind votati voi .de ce ?? De ce sa legitim pe cineva care nu are pregatire ptr acel post ?? Si stiu ca odata ajuns in parlament urmeaza interesele turmei ,ny interesul cetateanului?? De ce sa-mu fac sperante …..din nimic…..cind tara asta e vai mama ei,uitati cazul doctorului de copii.ce faceati daca ala(ca si Sorescu) candida ??trimiteati un ……..(nu stiu cum sa-i spun)….in parlament ??? Nu ca nu ar mai exista si alte specii acolo……dar inca unul ??.de ce sa votez?? Ca am dreptul?? Ma abdic de acest drept.nu vreau sa am acest drept.nu e corect sa ma obligati sa votez. Voi vota doar mort(cu ajutorul lu ala din Teleorman) sau daca ma amendeaza ….dar peste 1000 lei.altfel……niciodata.
dar puteti candida stimate domn!!! si astfel sa contribuiti la propasirea neamului si a tarii! nu stati de-o parte indignat!!! exista si aceasta posibilitate.daca mai multi dintre cei buni si care cred ca se pricep mai bine, s-ar implica, am avea mai multe optiuni. Cum sa pui in fruntea PNL un tinerel si sa-l trimiti in Parlament, el avand zero experienta? cum sa votezi cu un partid care isi pune astfel de lideri!!!sau altii…nu vorbim numai de PNL.
O explicatie a participarii scazute la votul din 11 decembrie poate fi gasita si in revenirea la votul pe liste de partid. Atata vreme cat partidele sunt nereformate, acesta este un mare pas inapoi. Sistemul de vot pe liste de partid este mai degraba un fel de „aranjament politic” si o forma de neasumare directa a relatiei candidatului cu alegatorii. „Jocurile” sunt facute de catre partide iar alesii sunt cei din fruntea listei care nu au nici o responsabilitate in fata alegatorului.
Desi toti declara ca promoveaza oameni noi pe listele electorale de partid, acestia sunt trecuti pe locuri neeligibile. Ba mai mult, unele partide nu mai respecta nici macar criteriile de integritate prevazute in propriul lor statut. Printre aceste criterii se numără suspendarea automată din PSD a oricărei persoane vizată de o anchetă penală, pierderea calității de membri al partidului pentru persoanele arestate preventiv, limitarea numărului de mandate pentru toți cei care ocupă funcții publice la nivel local și central, eliminarea totală a imunității parlamentare (cu excepția declarațiilor politice), schimbarea legii de finanțare a partidelor politice pentru a se asigura mai multă transparență și multe altele.
Cu toate acestea Liviu Dragnea, condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare este cap de lista PSD la Teleorman, iar Victor Ponta si el cu probleme de urmarire penala este cap de lista la Gorj. Si astfel de exemple pot fi intalnite si la alte partide. Prin urmare, indiferent cum voteaza prostimea iese cine vrea partidul.
Felicitari Cornel, Este cel mai remarca pana dintre toti vorbitori. Votul pe liste inchise este cea mai IDIOATA forma de votare. Aceasta forma de votare nu resposabilizeaza pe nici un ales, dand in schimb posibilitatea doar unei dictaturi a sefilor de partid. Indiferent cine a fost ales toti vor face ca o turma imbecila toate tampenile care vor fi impuse de seful de partid. Singur vot care resposibilizeaza este votul uninominal pur unde alesul este singurul responsabil de ce face.
Multi sunt dezamagiti si au o stare de lehamite. Asta nu inseamna ca a nu iesi la vot, e o solutie. E gresit. Cu cât mai mult ești dezamăgit, cu atât mai mult trebuie să lupți. Dacă nu ar avea acest drept la vot, oamenii ar fi nemulțumiți. Cred că atunci când cineva dezbate o situație referitor la starea politică sau la politicieni, ar trebui să arate buletinul, să facă dovada că a votat. Dacă nu, atunci să nu mai aibă de comentat, ptr nimic. Nu i-a păsat cine să-l reprezinte, să se mulțumească cu ceea ce i se oferă.
Pe mine nu ma afecteaza sau dezamageste nimeni si nimic. Vreau doar sa-mi spuna cei ce au votat…..ce au cistigat votind duminica.ce ? Ca mor de curiozitate. Ce au cistigat ca in parlament ajung aceste persoane care sint anuntate.ce ?? Cu ce-i ajuta de maine ??
Stimate domnule Raul Adrian, de pe urma votului nostru profitaţi şi dvs., ceilalţi. În ce sens? Iată: veţi avea un Guvern care va colecta şi apoi aloca banii privaţi aşa încât să fie plătiţi cu ei cu profesorii care îi învaţă pe copiii dvs şi medicii care îi tratează. Tot datorită nouă care înţelegem că ţara trebuie condusă de cineva aveţi poliţişti care vă apără, pompieri care vă salvează, iar exemplele pot continua. Dumneavoastră, în special, nu v-aţi mai putea lăuda cu nu ştiu ce câştiguri la Bursă pentru că respectivele companii nu ar mai putea face lucrări publice pentru care statul să plătească. Ar fi în faliment multe. Aş putea continua la nesfârşit, dar sunt convinsă că nu are sens. Cine nu pricepe de ce e important să votăm nu pricepe de fapt nimic. Tot ce vreau să vă rog este să încetaţi să ne mai infectaţi cu astfel de aberaţii. Luaţi-vă familia şi mutaţi-vă într-o colibă în pădure, dar să nu îndrăzniţi să călcaţi pe vreo bucată de asfalt, să vă racordaţi la curent şi la apă. Staţi acolo singuri şi felicitaţi-vă unii pe alţii ce deştepţi sunteţi că negaţi orice ţine de colectivitate.
Dl Radu. vom trai si vom vedea.sanatate sa avem…..ca in rest ….e perfect.
Ma mira atitudinea dumneavoastra. In campanie ati fost foarte implicat, fiind activ la capitolul comentarii. Va recomand ca aceasta dezamagire sa o canalizati spre o activitate Care sa va aduca implicare in comunitate. Multi dintre noi sunt dezamagiti so probabil ca votul a fost mai mult o penalizare pentru alti candidati. Ignoranta nu Este o solutie. De Pare ca ca in perioada urmatoare provocarea noastra va fi in a determina pe cei dezamagiti so Care pot oferi ceva constructiv, sa participe activ la viata publica a comunitatii.
Nu sint dezamagit dl.Bindea daca de mine povesteati.nu sint dezamagit. Sint curios de mor sa vad ce au cistigat astia de-au votat .eu stiu ce-am cistigat. Ei….nu.
Lehamitea creată de calitatea unor candidaţi (vezi dragnea, ponta dar nu numai, ei fiind mai cunoscuţi), poate constitui pretext al absenteismului multora.
Dar se omite un lucru, esenţial, ce ţine de educaţia civică primară: şi cei care nu participă la vot -votează – indirect, dând o mână de ajutor (mare) celor care – conştienţi ori din spirit de turmă – urmează o idee şi votează.
Adică, deşi îi împiedică pe aleşi să fie cu adevărat reprezentativi şi legitimi, din punct de vedere legal – girează rezultatul aşa cum se prezintă el.
Aşa cum corect observa nemuritoriul Gambeta (Băse): un cetătean care nu iese la vot votează (de fapt) cu PSD.
Dar mii de ani i-or trebui, luminii să ne-ajungă !
Acelasi lucru la spus si PSD-ul (prin vocile lui), atunci cind au pierdut alegerile si a cistigat PDL-ul, ca ………cine nu merge la vot ,voteaza cu Basescu.asa ca ….s-a intors roata doar. Intr-o luna o sa ne fie greata de Psd ,si sa vad ce-o sa spuneti atunci ??? Ca asteptam alegerile din 2020 ca sa vina iar Basescu !!! aoleoooooo……aoleooooo…..!! Asa alegeri si vot faceti ???
Nu ar fi mai bine daca din lista propusa de partide votantul ar avea posibilitatea de a alege el persoana/candidatul ?
Am inteles dna Sabau.este corect ce spuneti.foarte corect. asta e.
Daca la PNL nu le-a iesit figura,desigur comenteaza aiurea! Am spus-o si o mai spun,alianta lor cu PDL le-a adus dezastru! Uitati-va acum,pe cine au pus interimar,pe PDL-ista Raluca Turcan! Ce mai vreti? Dumnezeule,parca sint legati la ochi! Ciolos,Iohannis,ce-au facut? Nu mi-s dragi nici psd-eii,dar ceva s-a miscat in vremea lui Ponta:a dus salariu minim,la 1.250 lei,si se vede,au votat cu PSD multi tineri(vezi statistica),a redus TVA,a adus salariile la nivelul initial,cu cei 25% taiati de PDL,au atras fonduri europene,ajungind la 70% s.a.m.d.Si daca e sa discutam,de guvernul Ciolos,cea mai grava problema ce i se poate imputa ,este cea legata de fonduri europene! N-au reusit nici macar sa intocmeasca ghidurile de finantare,de cum sa avizeze documentatiile in vederea incheierii de contracte.E grav eu sper ca din actualul guvern sa faca parte Teodorovici ,cel putin ministru al fondurilor europene,care stie f.b. cei de facut,daca nu,chiar prim -ministru! Eu sincera sa fiu,l-as vrea din nou pe Ponta,baiat destept,jurist de meserie,dosarul lui este o facatura! Singura noastra sansa de dezvoltare este atragerea de fonduri europene! In rest…v-om, sta la mila lu’ „Draga Europule”si vom minca din Magazinele lor!
Nu stiu ce statistica ai vazut tu,poate la antena 3!!!cele mai multe voturi psd le_a obtinut de la 50 +…si ce a facut asa de mult ponta?sa nu uitam de acciza de 7 eurocenti!!sa nu uitam ca cele mai multe investitii psd le face din credite nu din fonduri europene…din pacate de 26 de ani votam ba cu psd ba cu pnl…de asta ne meritam soarta!!!votam toti penalii!!!
Scuze de cei(ce-i de facut) si v-om(vom sta)…viteza e de vina!
Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa presupunem ca participarea la vot era de 99.9% ca pe vremea lu ceasca.ia spuneti-mi cine cistiga alegerile?? Era la fel ca acum dar cu alte procente.atit.sau vreti sa spuneti ca ,cistiga Alde sau Pnl ??? Sau partidele alea ,,fantoma,, cu 1%??? Tot astia cistigau.asa ca…….! Numai asa era altfel ,in cazul in care ne obligau sa votam,dar ne si spuneau cu cine sa votam. asa da.atunci era altceva …era …..cum a fost odata. dar nici mult nu mai avem pina acolo.
Procentele erau aceleasi, diferit era numarul de votanti. Adica 45% se aplca la un numar de 18,0 milioane de votanti, cu participare de 99,9% si nu la 5,0 mil ca acuma. Asta a fost optiunea, trendul la nivelul anului 2016, procentul, cu mici modificari ar fi fost acelasi indiferent de numarul participantilor la vot. Singura modificare care ar fi aparut la o participare de peste 70% ar fi fost nerealizarea pragului de 5% de catre UDMR si neintrarea in parlament
Un articol foarte bun care poate responsabiliza in viitor pe fiecare cetatean , poate imbunatati bunul simt si respectul reciproc , indiferent de optiunea politica in societate a celor care fac politica sau nu , o maturizare si responsabilizare a clasei politice spre imbunatatirea nivelui de trai al cetatenilor si nu doar al lor personal .
Printr-o mai buna conlucrare intre reprezentantii partidelor in Parlamentul Romaniei , sa resimtim in Institutii , localitati , judet , tara , o reformare a sistemului birocratic institutional , intr- unul cu respect fata de cetatean si societati comerciale , o dezvoltare durabila si sustenabila a fiecarei zone , locuri de munca si mai bine platite in functie de noile cerinte , sisteme de invatamant , sanatate , cultura cat mai aplicate si la standarde moderne.
Felicitari D-na Cristiana pentru astfel de analize si critici constructive !
Cei aleşi în noul Parlament reprezintă alegerea prin vot NUMAI a celor aproape 40% din numărul de cetăţeni care aveau drept la vot; restul de 60% NU s-au implicat din diferite motive şi TREBUIE să tacă acum! Totuşi aceşti cetăţeni puteau să participe la vot şi să aleagă cea mai bună variantă din cele rele care i se ofereau pe liste. Aici intervine educaţia civică, o componentă a EDUCAŢIEI GENERALE a cetăţeanului (cu cea morală, sanitară, alimentară, juridică, economică, spirituală s.a.m.d.) pe care ar trebui să o primească un cetăţean care trăieşte într-o comunitate. După exercitarea dreptului la vot, activitatea de cetăţean continua cu urmărirea împlinirii promisiunilor, cu sesizarea unor probleme care necesită o rezolvare politică, cu participarea responsabilă la mersul bun al comunităţii în care vieţuieşte! Urmările alegerilor actuale le vom simţi toţi cetăţenii României de la 1 ianuarie 2017, indiferent că am votat sau nu!… Am votat şi sunt destul de mulţumit de rezultatul lui, dar voi suporta şi eu consecinţele, bune sau rele.
Ok Cristina.
Uite o provocare.
Câți dintre foștii tăi elevi crezi că au fost la vot?
Câți dintre foștii elevi ai dlui Seleușan au fost la vot?
De câte ori ați oferit ocazia elevilor în clasă , în situație practică sau simulare , să exercite pedagogic exercițiul democratic și de vot?
De câte ori elevii în România sunt puși în situații să se auto-organizeze(nu mobilizarea cu hei-rupul de sărbători ) cum inițiative locale gen asociații ale elevilor studenților promovează proiecte proprii(exceptând tradiționalul Bal al Bobocilor)?
Dar și mai important.
DE CÂTE ORI UN ELEV ARE OCAZIA SĂ PARTICIPE ÎN CLASĂ ÎN MOD DESCHIS, IMPLICAT LA DESFĂȘURAREA LECȚIILOR?
Fără delegarea la tablă, sau ridicatul cu mâna după care să i se spună că e prost…să stea jos și are nota 4…:))
Vezi de acolo vine proasta participare la vot…
Din educație.
Iar educația o parte o fac părinții, în mică parte.
Care chiar se implică în România, ca și în orice societate, dacă au capacitățile și timpul necesar investesc în copii.
Dar societatea în teorie a preluat această sarcină.
Prin școli.
Care lamentabil eșuează fără să-și facă autoevaluarea.
De ce copiii sfârșesc trecând prin școala românească prin n ore de franceză , engleză și să nu știe a formula o banală frază.
Pentru că poate profesorii au clădit tot timpul mitul în clasă că ar fi …chestii foarte complicate, că profesorii sunt undeva în Olimp…și au uitat să coboare la nivelul copilulului.
PS.
Pentru cititori.
Vreți să învățați engleza practică pentru copii dumneavoastră de la zero?
Uitați lecții gratuite, de la profesorul de la școala publică unde merg copiii mei.
Practic,pedagogic, metodic, melodic, gratuit accesibil.
http://www.misskarenenglishteacher.com
Pe mine nu mă cheamă Cristina. Din învăţământ m-am retras de zece ani. Cât am predat, le-am transmis elevilor mei valorile în care cred. La fel a făcut şi domnul profesor Mircea Seleuşan. Dânsul chiar m-a încurajat să scriu la primul ziar liber pe care l-a avut Bistriţa după 1990. Dacă nu m-a lăsat memoria, se numea „Viaţa”.
Mea Culpa, în privința numelui.
Da, vă numiți Cristiana.
Și comentariul nu se vrea un atac la persoană.
Ci o invitație la reflecție și autointerogare.
E ironic, nu că nu se observă clivajul între atitudinea tinerilor de azi(absenteiști) și a celor de peste 45 de ani care votează masiv promisiuni, salarii, și a doua zi după alegeri în mod periodic sunt păcăliți …uitați exemplul promisiunilor de reduceri de taxe, cu fantastica taxă de stâlp…
Cine știe, poate primii nu mai au repere.
Dar , de lipsa lor, cine e vinovat…
Tinerii însăși? Dezinteresul? Comoditatea?
Păi și astea se dezvoltă și devin ceea ce în engleză se numește bad habits.
Au puțină încredere în sine, dar mai ales , zero încredere în deciziile colective, impresia că tot timpul alții decid pentru ei , indiferent de opinia lor.
Și închei cu o simplă observație.
Se pare că generații întregi, educate nu știu să facă diferența dintre fapte realizabile cu un plan de la A la B și fluturașii romantico-poetici distribuiți prin campaniile electorale.
La o primă emoție pe care o seamănă anumiți consultanți în mass-media ..lumea începe să vadă o constelație de conspirații universale și o armată de inamici imaginari.
Votează pe baza fricilor și emoțiilor, excitarea că vor primi bani, nu pe bază rațională, deja după atâți ani, e cunoscut mecanismul a da cu o mână și a lua cu două, dar pur și simplu refuză să conștientizeze.
1) nu există întotdeauna de unde . Educația economică e dezastru total. Economia politică nu te învață să trăiești după un buget.
2)Predomină o gândire pe termen scurt și foarte scurt.
Asta este.
Majoritatea celor mai buni(dar și oarecum comozi)care au avut capacitatea de a se anticipa și proiecta în viitor, în funcție de contextul lor personal, au plecat de mult din România.
Felicitari pentru articol !!!
Io unul nu pot să nu fiu de acord cu articolul doamnei Cristiana Sabău, însă m-aș lua și de cei care votează îndeobște în jurul orei 7:00 am. Mai pe șleau , bătrânii frumoși și liberi care votează tâlhari pe bandă rulantă! Oameni buni , nu pricepeți nicicum că votați de atâta amar de vreme exodul copiilor și nepoților dvs ? Nu vă intră la bibilică regula simplă , și anume că pensiile și salariile le oferă ECONOMIA , nicidecum pixul politicarului X sau Y ?
Deci, educația civică este valabilă în cazul tuturor categoriilor de vârstă , atât în cazul mucoșilor care se ocupă cu ” combinații ” – că ăia mintoși cu siguranță printre preocupări academice mai și votează, cât și în cazul bugetarilor și pensionarilor care cum aud cuvintele magice SALARII și PENSII l-ar vota și pe Bau-bau!
Dacă ați prins ideea , între a nu vota și a vota d’ăștia prinși cu ocaua mică, în general proletari scârțari seduși de mirajul capitalului obținut prin deposedare…spuneți dvs care-i vina mai babană!
În România societatea este extrem de fragmentată, divizată pe categorii de vârstă , considerente politice absolut tâmpe precum băsiști portocalii-ciumați roșii , rasă , religie , preferințe sexuale, etc. Însă când vine vorba despre ” hobby-urile ” stranii ale acestei nații , cum ar fi ȘPAGA , MITA , ȘPERȚUL , PILE , RELAȚII … aici intervine tăcerea absolută și sublimă pentru că fiecare am călcat strâmb, măcar o dată.
Avem mare nevoie de o societate civilă puternică , nu doar ong-uri protectoare de ornitorinci , educație civică disponibilă în creșe , grădinițe , școli și mai ales în sumedenia de lăcașuri de cult ale BOR , nu în ultimul rând ” cutia tălâmbă ” care este televizorul poate fi un mediu optim de conștientizare a populației și nu doar de excitare ( mai că nu vezi altceva decât piepturi de silicon , dosuri de gumă și buze împăiate 24h/24 ). Abia apoi vom putea spune că putem exercita acest drept constituțional care este VOTUL în cunoștință de cauză și evident , nu cred că vreun cetățean cu dosar penal ar îndrăzni să se întindă mai mult decât îl cuprinde hamacul!
Buna seara. Aveti dreptate in ceea ce priveste importanta dreptului la vot. O parte indispensabila a democratiei. Care trebuie invatata de catre toate generatiile. Astfel incat sa primeze calitatile celui votat si nu lista de partid.
Ceea ce frapeaza la articolul dvs este insa desconsiderarea celor peste 60% care nu au votat si ridicarea in slavi a celor care au votat. Adica noi, cei care consideram partidele niste asociatii mafiote care au distrus aceasta tara, suntem toti fara scoala, fara drept de opinie, fara constiinta civica. Iar cel putin jumatate dintre cei care au mers la vot din servilism partinic , din interes personal, prieteni cu primarul- mai ales in mediul rural- sunt exponentii unei culturi democratice, invatata pe antene , b1-nuri sau romanii tv. Copiii sunt invatati la scoala educatia civica, inclusiv drepturile persoanei, implicit dreptul la vot, dar sunt interesati sa caute calitati la candidati, sa urmareasca cv-ul acestora, realizarile si performantele lor. Da, nu am avut ce sa alegem, da, nu ne vindem dreptul la vot unor persoane care nu au demonstrat nimic, decat apartenenta la un partid. Printre cei pe care i-ati votat sunt oameni care au distrus institutii, care au votat legi absurde, care au ridicat mana pentru a-si mari privilegiile. Nu ne judecati ca a iesit cine nu trebuia. Si mass-media are vinovatia ei, la fel ca si cei care nu au inteles ca meritele personale si nu apartenenta la un partid, cult religios, familie sau clan de afaceri e importanta. In numele scuipatorilor de seminte, a needucatilor civic si a nonvalorilor acestui oras care nu au mers la vot, ma semnez, profesor de istorie si cultura civica Tiberius Camaras!
Foarte corect articolul ! Tatal meu spunea ” foarte multi sunt mai tineri cu 7 ani „! Din pacate constat cu tristete ca aceasta lipsa de cei sapte ani se manifesta la cote tot mai inalte.
„Şi tot noi, cei 36%, ar trebui să fim atenţi la cei pe care i-am votat şi să le cerem să facă lucrurile pe care au spus că le vor face. ”
De acord. Si daca nu fac ce se antampla ? Nimic. Ca si pana acum.
Bune comentarii, m, ai dreptate! La oră se dictează mult și se verifică memoria, de obicei. Ce prestanță ai tu ca dascăl dacă nu-l suprimi și nu-l domini pe elev? Trebuie să i se dezvolte gândirea copilului? Nu. La ce bun? (vezi rezultatele evaluărilor Pisa)El trebuie să stea țeapăn în bancă, să fie docil și să nu își permită luxul unei opinii, că nu dă bine școlii.