Actualitate

Poșta a început achitarea pensiilor: Banii în plic, poștașii cu măști și mănuși. Până când vor fi distribuite

Compania Națională Poșta Română a început distribuirea pensiilor și face demersuri pentru a finaliza achitarea într-un interval cât mai scurt, pentru a veni, astfel, în sprijinul beneficiarilor, în această perioadă dificilă, se arată într-un comunicat.

”Depunem toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia în care ne aflăm. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1-15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, toți poștașii din țară, care sunt de fapt eroii acestei situaţii, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge cât mai repede față de calendarul normal. Facem absolut tot ce ne stă în putere ca banii să ajungă la toţi pensionarii, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înainte de sărbătorile pascale”, a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române. Romano-catolicii sărbătoresc Paștele în 12 aprilie, iar ortodocșii alături de celelalte culte în 19 aprilie.

Astfel, salariații Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a face posibilă distribuirea pensiilor într-un timp mai scurt. Factorii poștali vor avea asupra lor legitimații și adeverințe de la angajator, completate și semnate.

Toți factorii poștali sunt echipați corespunzător, fiind protejaţi cu măşti, mănuşi şi dezinfectant şi au fost reinstruiţi să evite interacţiunea în momentul în care ajung la ușile oamenilor. Aceștia vor respecta distanța de 2 metri față de beneficiarul drepturilor sociale. Contravaloarea pensiei/mandatului se va preda, către beneficiar, pe cât posibil, în plic pe care vor fi înscrise datele beneficiarului. Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu. În cazul în care acestia nu dețin unul propriu, va fi pus la dispoziție de către poștaș. Durata operațiunii nu va fi mai lungă de aproximativ 5 minute pentru un beneficiar.

Etichete

3 comentarii

  • Banii nu sunt in plic, se scot din tașcă, se pun pe masă și se număra de 2 ori… tocmai i’am incasat. Postarița poarta manusi si masca, am dezinfectat/ sters totul (?) dupa ce a iesit din casă

    • Baga si banii la masina de spalat ca sa fi aproape sigur.
      Chinezii asa au facut, de disperare ca nu mai pot controla pandemia.
      Noi înca mergem la biserica sa luam cu lingurita.
      Aceeasi lingurita pentru toti cre(s)tinii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS