(FOTO) După ce primarul din Prundu Bârgăului, Doru Crişan (PSD), a anunţat că în comună se va construi o hidrocentrală pe râul Bistriţa, iar locuitorii vor avea facturi mai mici la energie electrică, viceprimarul Ioan Cioncan a transmis Timp Online un drept la replică la afirmaţiile edilului pe care îl publicăm integral.
„Totul a început în urmă cu aproximativ trei ani, când primarul Crişan Doru Toader s-a gândit să între și el în lumea băieților deștepți ai energiei. S-a gândit cum să puna mâna împreună cu firma Îndemânarea Prodcom SRL pe terenurile din zona dig, astfel că a propus Consiliului Local Prundu Bârgăului o sucesiune de schimburi păguboase din care a avut de pierdut comunitatea din comună de două ori. Mai intâi, preoții celor două parohii au fost duși în eroare de către primar care le-a propus un schimb păgubos. Aceştia au cedat 58 ari situate în buricul târgului în schimbul a 16 ari situate pe strada Brujeni 2. Între timp, terenurile din zona dig – care erau proprietatea statului, domeniul public – au fost trecute de urgenţă în domeniul public al comunei Prundu Bârgăului și mai apoi în domeniul privat al comunei Prundu Bârgăului pentru a putea fi înstrăinate.
În aceeași perioadă, primarul Crişan Doru Toader a venit în ședința de Consiliu Local cu propunerea de a se cumpăra un teren de 35 ari din zona dig de la o persoană privată la prețul de 35.000 de euro adică 150.000 lei, teren învecinat cu alte terenuri ale comunei Prundu Bârgăului în suprafață de aproximativ 2,5 ha pe care primarul susținea că va face un aqua-park.
În ședința din data de 30.04.2015, primarul Crişan Doru Toader a inițiat un proiect de hotărâre prin care a propus și susținut schimbul de teren dintre comuna Prundu Bârgăului 1,25 ha (zona dig) și 0,58 ha (terenul de vizavi de primărie) care a ajuns în proprietatea soților Simioanca (patroni Îndemânarea Prodcom SRL), după schimbul de teren cu cele două parohii, susținând schimbul de terenuri cu motivul că firma Îndemanarea Prodcom SRL va face un lac de agrement la care comuna Prundu Bârgăului să fie în parteneriat, parteneriat din care comuna ar avea de câștigat financiar.
După un an și jumătate, din toata povestea cu faimosul proiect aqua-park și a lacului de agrement s-a constatat faptul că aleşii locali au fost intenționat induși în eroare de către primarul comunei Crișan Doru Toader pentru că, de fapt, aceste proiecte erau doar un paravan pentru a fi aprobate schimburile de terenuri.
În speță, pe terenul unde trebuia să se construiască lacul de agrement în parteneriat pubilc-privat se prevede o hidrocentrală privată, iar de terenul cumparat în suprafață de 35 ari ca și de celelalte terenuri ale comunei în suprafață de aproximativ 2,5 ha – unde spunea primarul comunei Crișan Doru Toader că se va construi aqua-park – era, de fapt, pentru că acesta, cu firma nou înființată Îndemanarea Hidro, aveau nevoie să tranziteze cu conducta de alimentare-deversare a apei captate și uzinate.
În sedința ordinară a Consiliului Local al comunei Prundu Bîrgăului din luna februarie 2016, primarul comunei, Crișan Doru Toader a prezentat o simplă cerere a firmei nou înfiițate Îndemanarea Hidro SRL, prin care aceasta solicita drept de superficie (drept de folosință cu titlu gratuit pe toată perioada existenței construcțiilor sau amenajărilor) pe terenurile proprietatea comunei Prundu Bârgăului în suprafață totală de 2,5 ha.
Deşi Consiliul Local al comunei Prundu Bârgăului nu a votat această cerere, primarul Crișan Doru Toader i-a dat acordul verbal firmei Îndemanarea pentru începerea lucrărilor pe domeniul public al comunei, lucrări care au început în următoarea zi. În acest sens nouă consilieri locali împreună cu mine, viceprimarul, Cioncan Ioan, la aproximativ trei săptămâni de la începerea lucrărilor ilegale pe domeniul public al comunei Prundu Bârgăului, am facut o sesizare scrisă la organele competente. În urma acestei sesizări făcute de către consilierii locali şi de către mine în calitate de viceprimar, primarul comunei, Crișan Doru Toader ,”s-a autosesizat” şi amendat firma Îndemânarea pentru lucrările pentru care tot el și-a dat acordul.
Acum, primarul spune că vom avea electricitate mai ieftină pentru locuitori comunei și pentru iluminatul public, lucru total neadevarat, deoarece legislația în vigoare nu permite vânzarea curentului electric la consumatori finali. Energia trebuie să ajungă mai întâi în rețeaua națională, iar apoi Electrica Distribuție poate vinde mai departe la consumatori finali. Toată această succesiune de minciuni m-a făcut pe mine, viceprimarul Ioan Cioncan, să părăsesc echipa primarului Crişan şi să candidez împotriva acestuia la funcţia de primar al comunei Prundu Bârgăului”.
Nu prost baietul,are îndemânare la bani,nu degeaba spunea intr-un interviu că are o situație materială de invidiat,dar cu peștii ce are ? Hai Bălan ceva gălăgie sau dacă nu ai organizatie de partid nu ești curios? Plancarda după cap și pe ei.Bojor,Chereji și pt.voi e valabil.
PĂREREA MEA!
Si Indemanarea Prodcom se afla printre furnizorii acreditati ?
🙂
Da Politia şi Parchetul ce fac, dorm ? Ce informaţii mai bune ca acestea aşteaptă pentru a se sesiza ? Dar Curtea de conturi ? Autorităţile statului dorm, iar avutul public se scurge în buzunarele băieţilor mai deştepţi decât prostimea ! Dacă şi cetăţeanul de rând doarme în papuci şi nu strigă: recuperaţi pagubele ! Aşa ne trebuie.
Domnu andron astia acum merg numai la sesizare in rest somn continuu.
Nici cioncan nu e mai mult mai bun,dar asta e inca o dovada despre ce „cameleon de om” e cRisanu’
Ciocan habar n-are pe ce lume traieste.De unde sa cunoasca el legile,insa spera sa ajunga primar ca-si inchipuie c-0 sa faca el legea-n prund. Spune atatea minciuni incat le crede si el.
Cum dumnezeu a ajuns usa ia decizi pentru comunitate?
Mare- ti gradina ,,padurea”doamne. Astia numai cu minciuni si promisiune demagocice au prostit oamenii ca sa fie votati,dar
GATA PRUNDENII NU SE MAI LASA MINTITI.Degeaba scorniti voi tot felul de prostii ,denaturati voit adevarul ca sa-i intinati prestigiul lui Doru.Noi il cunoastem si vedem ca tot ce face este pentru binele comunei.El ne-a aratat ca este un om care-si respecta promisiunile
Rusine Crisane, rusine. Asta e Aquapark-ul si lacul de agrement. Vinzi averea comunei cu titlu gratuit. Ai mostenit-o? S-au ai adus-o din Tureac? Rusine mai rusine.
unde erai d-le vice atunci cand s-a luat decizia de a se face schimbul.de ce atunci n-ai considerat ca-i pagubos pentru comuna.aveai la indemana toate parghiile ca sa intervi .vi acum sa spui ca primarul e de vina.
Vina primarului e ca a facut lucruri bune .el vede-n perspectiva.
tu insa prin tot ce faci ne demostrezi ca esti un parvenit care se schimba ca vremea.
Cum unde era?A votat si el,iar acum face pe dizidentul.Cel mai mare cameleon.Rusine.
Doru a trebui sa iasa public sa ne spuna. De ce este las?
Inchipuiti-va dragi prundeni cum o sa arate comuna noastra cu Cioncan,primar,Girigan,sef de ocol silvic si Bagu,viceprimar,ne-am dat dracului,cred ca si liceul din Prund va fi desfintat,ca sa fie in asentimentul pregatirii profesionale a celor mai sus mentionati.Nu mai umblati cu dezimformari ieftine,fiindca oricum nu va crede nimeni.Poate ne spune si vicele,cum si-a construit pensiunea la Colibita,la care are o participatiune de 50%,sau cum si-a construit inca o casa,din salariu de vice?Eu le spun sa fie atenti,fiindca cine sapa groapa altuia,s-ar putea sa cada in ea.
Noroc poi vezi ca ești rău informat.De când este popa Turcu în prune au fost recuperate terenuri și construcții pentru biserica.Cladirea unde a fost brigada silvica el o recuperat-o.Padurea bisericii de pe Valea Ciorii și alte terenuri luate abuziv de stat.Si is a bisericii nu a lu popa.Cat despre terenul de sub primărie, atât popa cât și oameni care nu aveau grădină, puneau legume.Si e unu din cei mai harnici oameni din Prund.Iar terenul de sub primărie nu poate popa sa îl dea la primar sau la nunti care ca îi a Bisericii.A fost făcut un schimb de teren cu aprobarea mitropolitului de la Cluj în favoarea Bisericii și a credincioșilor din Prund. Mai umblați pe la Biserica fraților. Mai ales acum în Postul Mare!
Stimate, domule, Gigel, sunt din Muresenii Bargaului, il cunosc pe domnul Girigan Leon, a fost coleg de scoala la Postliceala ( Scoala Tehnica de Tehnician Silvic- Nasaud) doi ani. Acolo a trebuit dimploma de BAC, altfel nu puteai sa faci Postliceala. A fost coleg cu majoritatea colegilor mei de la Ocolul Silvic Tihuta- Colibita.Ce scrieti d-voastra este o barfa, il cunosc pe domnul Girigan foarte bine, in cursul a 20 de ani, mi-a facut trei reparatii, la una dintre ele l-am chemat chiar in zi de sarbatoare cand m-am intors acasa si m-a servit necoditionat.
El ii un om hodorogos dar nu il poti compara cu oricine. Ce iese din mana lui, nu oricine poate sa faca. Gigel, ar vrea multi sa aibe capul lui Girigan. Politica nu ma intereseaza dar il cunosc si pe domnul Cioncan, un om gospodar si la locul lui. Pe Bacu mai putin, totusi cred ca comuna Prund are nevoie de asa gospodari. ASTAZI CONDUC HOTII, POATE MAINE CONDUCE POPORUL!!!
apai dragu badii padurar,eu ma tem ca stai piste drum de blocuri nu esti din morseni.
Nu credeam ca Doru poate sa fie asa lacom pe averea comunei Prund, SA-I FIE RUSINE. A tradat PDL-ul, cred ca hiena asta din el a capatat-o la vanatoare in Africa si a pus-o in practica pe Nisipuri Fierbinti din REB. Dominicana unde a fost cu Trisca. Ce prosti sunt Prundenii, in vremea aceia vice primarul, Cioncan Ioan impreuna cu CL vegheau la bunul mers a comunei Prund.
Va multumesc, un weekend placut!
In postul mare, cand lumea si crestinii in general, trebuie sa se roage, sa fie mai buni, sa posteasca pt a capata biruinta si credinta, putere de munca si intelepciune. Si domnul primar, Doru Crisan Toader, ar trebui sa iasa public sa dezminta toate minciunele care ii se aduc insotit de CL adica cei 15 consilieri, nu ma intereseaza culoarea politica. El a fost renumerat din bani publici cat si consilieri locali. Au datoria morala si finianciara sa ne spuna public care este situatia reala a comunei. Ei au fost alesi pt noi si pt nevoile societatii nu pt grupuri de interes, de jefuitori ai avutului public. Poate are dreptate Doru sau Cioncan, cel ce minte daca are constiinta ca-i postul mare, sa-si de-a demisia, numai asa Dumnezeu le iarta pacatul. Doamnea ajuta! Sa se afle adevarul.
Sunt curios daca d l Crisan Dorel , are o situație materială atat de buna, de invidiat chiar, de ce își dorește atat de mult poziția de primar??!!! Mai ales ca ii aduce numai deservicii ??
sunt cetatean de rind ;vreau sa aflu adevarul despre afacerea cu hidrocentrala de ce tace primarul eu stiam de un parc de agrement ;chiar asa sa ne minta doru oameni buni . inseamna ca ne-a tras pe teapa ;cu a tras si comunei cind facea facturi fictive cu bulbu tepar . tepat destept ;
SI CAND LEMNELE DE PE HENIU AJUNGEAU IUN GATERUL LUI CU FOI FALSE ERA OK?ADICA LEMNE LA NEGRU SI DUPA STRIGA CA S-A FURAT DE PE HENIU SI NU STIE CINE!DUMNEZEU O SA-L PEDEPSEASCA!
sunt cetatean de rind ;vreau sa aflu adevarul despre afacerea cu hidrocentrala de ce tace primarul eu stiam de un parc de agrement ;chiar asa sa ne minta doru oameni buni . inseamna ca ne-a tras pe teapa ;cu a tras si comunei cind facea facturi fictive cu bulbu tepar . tepat destept ;
TOT TU cu curentul va aduc la cunostinta ca dm .cioncan are dreptate cu energia electrica nu ori cine poate sa vinda energie electica sunt anumite reguli cu energia el.consumatori se pot schimba de le un distribuitor la altul pe tare sunt 3 distribuitori de en. el. 1 pe ardeal . 2 mutenia sud .3 modova sunt in domeniul electrica bistrita nasaud nu mai prostiti valea birgaului
Cred ca esti paznic la electrica bistrita.
Poezie de Doru Crisan
Sunt primar la primarie
Omule da omule,
Si afacerile in surad bine.
Omule da omule,
Fac bani din orice pozitie.
Omule da omule,
Comuna o vand cum-mi vine.
Omule da omule,
Am baieti mei destepti.
Omule da omule,
25% imi dau.
Omule da omule,
Sparg comuna si o sparg.
Mai omule da omule,
Dupa asta mintea-mi bat,
Omule da omule,
La baieti ca sa le-o dau.
Omule da omule,
Am tupeu si am valoare.
Omule da omule,
Fraierii sunt burte goale.
Omule da omule,
Cine imi sta mie-n cale.
Omule da omule,
Eu il fac ca sa dispara.
Omule da omule,
Am nanasi si fini sus pusi.
Omule da omule,
Sa ma anunte daca vin.
Omule da omule,
Smecheriile sa-mi strice.
Omule da omule,
Averi sa-mi adun cu caru`.
omule da omule,
Pe prundeni sa-i ieie dracu`.
Omule da omule,
Eu si gasca de baieti.
Omule da omule,
Sa ne capatuim, noi vrem.
Omule da omule,
Doar fraierii numai platesc.
Omule da omule,
Nu am mama, nu am tata.
omule da omule,
Numai sacul meu ii baza.
Omule da omule,
Fraierii de langa mine.
Omule da omule,
Ma voteaza, eu stiu bine.
Omule da omule,
Le promit marea si sarea.
Omule da omule.
Cu minciuni sa-i aburesc.
Omule da omule,
Inca patru ani sa ma voteze!
Daca prostia ar fi pe bani,cred ca ai fi cel mai bogat om din lume,iar daca ar durea ai sta numai cu sedative.
Măcar terminați acum în post părerea mea nu e frumos și ne facem de cacao în tot județul bn ați mai văzut în alta comuna atât circ păcat păcat mareeeeee! !!!!!!
Analiza;
deci tanarul primar cu initiativa si dorinta de a face ceva pentru comuna,vine in primarie si face o propunere,propunere care este dezbatuta in consiliul local,unde este votata(inclusiv de cioncan ,in calitatea sa de viceprimar) si aprobata ca proiect si bineinteles ca s-a trecut la actiune,proprietarii si primaria sunt de acord ca e in folosul comunitatii ca schimbul sa fie facut si proiectul sa devina realizare.din pacate 2016 este an electoral si liberalii sunt diperati sa acapareze cat mai multe primarii dar fara ca sa aiba oameni competenti si atunci trec la racolarea din alte partide a oamenilor coruptibili care sa se preteze la marsaviile lor si iaca la prund l-au gasit pe licheau de cioncan.
Acum il intreb pe badea cioncan, daca el e un om corect si are sange-n istalatie,de ce n-a luat atunci atitudine daca i s-a parut ca decizia primarului si a celorlalti consilieri este una paguboasa pentru comuna?de ce n-a iesit sa spuna public avea atatea posibilitati ca s-o faca.vad ca acum are destui postaci care-l sustin in scornirea si promavarea neadevarurilor ,a minciunilor.Ce repede s-a integrat si a adoptat badea cioncan politica liberara(politica de denigrare,de parvenire,de lacomie si minciuna).
Omul asta chiar ne crede tampiti pe toti .
jos cu lemnele!!!
Cred ca primarul din Prund este unul dintre putinii primari care au dat dovada de transparenta.
Tineretul si toti cei care folosesc internetul stiu ca la sfarsitul fiecarui an Doru Crisan si-a informat cetatenii comunei despre obiectivele indeplinite in anul respectiv si a prezentat public proiectele pe care le are pentru anul urmator.
A tinut online mereu legatura cu cetatenii ,informandu-i despre demersurile pe care le face,dar a si umblat printre ei,le-a identificat nevoile stringente si le-a cerut parerea,adaptand astfel proiectele care sa solutioneze mai intai probleme mari si urgente necesare unui trai civilizat.
Personal il admir atat ca edil,pentru tot ceea ce a reusit sa faca in comuna,dar mai ales ca om,un om onest,sufletist ,harnic .
E bine ca tine legătura și prezintă realizările, dar se pare ca le prezintă doar pe cele care trebuie…. Cat despre aflat nevoile din mijlocul tinerilor… Hmmmm, eu nu prea l-am văzut decât cu prieteni de-ai lui, cărora le știm nevoile…bani, bani, bani!!!
Din pacate, oamenii in ziua de azi sunt foarte usor influentabili. Fara a face referire la niciunul dintre canditati, eu nu cred ca transparenta este reprezentata de expresia „si ce ca si-a facut si lui macar se vede ceva in comuna”, si mai mult decat atat nu consider ca alegera raului „mai mic” in defavoare celui „mai mare” reprezinta o optinue. O alta chestiune interesanta este aceea ca noi suntem obisnuiti sa lasam sa treaca pe langa noi neobservate anumite aspecte doar pentru ca „in sfarsit se vede ceva”, lucru total absurd, dat fiind faptul ca este datoria oamenilor ce ocupa acele pozitii sa isi faca treaba si nu fac nimanui un favor prin asta. Cel mai Important este insa de a avea informatii corecte inainte de a lua orice fel de decizie.
Andrei cind susti un hot tu ce esti
Eu votez cu dm. cioncan fa si tu asa
DM . Primar sia umplut sarsaneaua .acuma pune pe neamuri furaciunile
No,văd ca sânteț ducușiți sâ trebe să vă consilieze șineva, sâ șel mai fain fisior șâ cu experență este Ion Oltean șâ cu Crinuta care o să vă învețe să nu vă mai sfăditi. După alegeri vă inșelejeți voi.
Spor la treabă ca Prundu este tăt mai fain sã cu oameni gospodari.
Eu fata de Prund sunt în „diaspora” adică în Brașov și nu vreau să influențez pe nimeni pentru că voi știți cel mai bine ce se întâmplă acolo, dar îmi era dor de graiul dulce de pe BARGAU și am vrut să-l exersez puțin, după ce am citit am realizat că nu prea mi-a ieșit. Eu vin pe BARGAU odată de două ori pe an și constat cu placere si satisfacție ca este tot mai frumos, așa că vă doresc să continuați cum știți voi mai bine pentru viața voastră și a copiilor. Multa bafta!!!!!
Este scarbos ce se intampla in politica romaneasca de la toate nivelurile.Pentru ca PD(N)L este o adunatura de politruci compromisi carora populatia nu le mai acorda incredere, apeleaza la metode consacrate de catre bolsevicii anilor stalinisti : discreditarea adversarilor politici prin orice metode, racolarea cozilor de topor din randurile opozantilor,etc. Sunt elocvente exemplele pe care mass media ni le ofera zilnic din asazisul stat de drept condus de procurori, cu o clasa politica ipotenta aservita unor interese inguste, antipopulare.
La nivelul comunei Prund orice locuitor este nevoit sa recunoasca ca primarul actual este primul care a-nceput sa miste ceva; care a facut intr-un mandat cat n-au facut ceilalti in toate.Este hulit de unii pentru ca a inceput cu inventarierea si intabularea tuturor terenurilorcomunale.Oare de ce pe unii deranjeaza acest lucru? Deranjeaza faptul ca a identificat o oportunitate de a igeniza si valorifica terenul din zona digului care pana la mandatul lui era un real focar de infectie?Ce a facut el ilegal supunand votului consiliului local achizitia , schimbul sau darea spre folosinta a unor terenuri?
Pentru domnul Dorin, asa zisul, referitor la comentariul din 2 aprilie 2016, ora 19.49,referitor la domnul Doru Crisan Toader si badea Cioncan, ii cunosc foarte bine pe amandoi. Au aceleasi studi amandoi, numai ca intre Doru si Cioncan sunt urmatoarele:
– Doru are numai o singura calificare de-a dezmembra masini si avutia comunei Prund.
– Cioncan are 3 calificari cu care se poate descurca in orice situatie de care se loveste in viata+ pe langa aceia de gospodar.
Domnule Dorin, una este sa faci avere in timpul vietii si alta sa o faci in timpul mandatului de primar, care ii apartine lui Doru Crisan.
Din cate imi amintesc actualul primar a fost ales tocmai pentru ca in viata privata s-a dovedit a fi un bun gospodar. ….iar domnul vice daca era capabil trebuia sa-si dovedeasca abilitatile din pozitia de vice: sa ne spuna de ex daca a initiat macar un proiect de cand este in primarie?
Anuta cred ca tu esti o ,,fufa”din staful liberal care habar n-are de politica insa face bine politica liberala adica,spune minciuni,dezinformeaza,inventeaza tot felul de baliverne.
E posibil sa-l cunosti bine pe badea Cioncan pentru ca cine se aseamana se aduna,insa habar n-ai cine e omul Crisan.
N-o sa-i fac o caracterizare pentru ca prundenii il cunosc si vad foarte bine ce poate.El este administratorul unei firme pe care o are de mai bine de 20 ani.Experienta pe care o are in administrare l-a ajutat si in calitate de primar sa faca in patru ani pentru comuna ce n-au fost capabili altii in 20 ani,si asta il CALIFICA sa fie primar si in urmatorii patru ani sa administreze comuna cu aceeasi responsabilitate si sa obtina realizarea tuturor proiectelor pe care le are in derulare pentru bunastarea noastra,a tuturor.
Iar voi cei care scorniti tot felul de minciuni mai bine ar fi sa va vedeti de treaba pentru ca noi prundenii nu mai punem botul si nu ne mai lasam manipulati de demagogia voastra.
GHEORGHE care lucrez la primarie , eu nu sunt fufa cum spui tu, ca te cheama ghe,iar pe tine te cheama T Vasile sa nu crezi ca lumea nu stie ca arzi gazul de geaba la primarie ,veziti de palmaresul tau din urma,Doru numai tu il cunosti , cind iti vei da seama va fi prea tirziu, [bota]
D-nilor care nu cunousteti legea privind dechiderea integrala a pietei de energie si de gaze naturale nu mai duceti in eroare oameni ,cititi legea si pe urma veniti cu comentari.Ati confundat distributia de energie cu furnizarea de energie electrica,ceia ce este o mare diferenta.Pe piata de energie din romania sunt 8 mari distribuitori de energie nu 4 iar furnizori de energie sunt 160 acreditati din care aproximativ 60 sunt actvi.Printre acestia sunt furnizori locali{adica furnizeaza numai intr-o anumita zona} cum ar putea fi si primaria Prundul Bargaului .Deci domnilor cititi hotarirea de guvern nr. 638 din27 iunie 2007 si pe urma veniti cu comentari.
O precizare .Nu ditributia vinde energie ci furnizare .La energie sint 4 etape. Productie transport distributie si furnizare .Pe noi consumatorii ne intereseaza furnizorul care ne factureaza energia nu distribuitorul de energie .
Teodor, noi consilierii locali ai PNL eram de acord cu hidrocentrala daca era in folosul comunitatii. Pana la aceasta ora, primarul Doru Crisan a fost imcapabil sa ne spuna in CL si sa ne arate un act doveditor ca CL este co-partener la aceasta hidrocentrala care vrea sa acapareze cu titlu gratuit terenul comunei. De 3 ani de zile lucreaza miseleste fata de CL spunandu-ne ca ne face un Aquapark ca sa ne dam seama dupa 3 ani de zile ca am fost dusi in eroare atat CL si cat preotii si cetatenii comunei. Noi PNL suntem de acord orice proiect de dezvoltare durabila pe termen mediu si lung in favoarea comunei si a cetatenilor indiferent de culoarea politica pe care o poarta. PNL in frunte cu vice primarul Cioncan Ionica suntem de acord sa purtam o discutie publica in fata cetateniilor cu acte doveditoare pt a demonta toata minciuna aruncata asupra PNL-ului datorita faptului ca o parte din CL si-a dat seama de gravitatea faptelor pe care le face domnul primar si-au hotarat sa nu faca parte din planul „mafiot” al PSD-ului in care au implicat si preotii comunei. Totodata PNL prin reprezentatii sai pe aceasta cale se delimiteaza de „rai facatori” al PSD-ului care vreu sa implice biserica in aceasta marsevenie a lor pt a defaima PNL a se razbuna pt curajul care la avut viceprimarul Cioncan Ionica ca a trecut de la putere la opozitie pt a nu se distruge bunurile comunei Prund. PNL cere domnului primar, Doru Crisan o adunare publica pt a arata adevarul cu hidrocentrala.
nu este in atributiile administratie locale o astfel de lucrare; s-au depășit limitele de această dată; nu sunt admise lucrări in zonele din jurul digurilor fără autorizatie de la Apele Romane.. puteți sesiza astfel lucrările vor si sistate permanent.
Dragu tati Vasilica,nu stiam ca te cheama si gicu,puteai foarte bine sa-ti spui Monica,muza ta de inspiratie.
Nu ma intereseaza partidele din care faceti parte.Sa le ia naiba pe toate.Daca mai scrieti comentari va rog nu mai pomeniti de partide ci doar oameni,pentru ca noi votam la locale oameni nu partide.
Dar si partidul este important
Teodor PNL a esit la lupta cu un om care lai putea si tu sustne la alegerile locale muncitor si gospodar .
Vad sa il sustineti pe dl viceprimar dar eu de 3 ori l-am rugat sa rezolve o problema de mediu si nimic crezi ca daca va fi primar? nu dau pasarea din mana pe cea de pe gard!!
nu a putut tocmai din cauza primarului
cum a ajuns doru prosper ,faciind prosti si ilegalitatii, ca student la medicina ,ma intreb este un om paranormal ,sa-u sa intors lumea pe dos, astept raspuns ,vorbeste lumea ca e h……….t pe bunurile comunei ,ce greseli pot face oameni si cit de usor pot fii pacaliti,
Teodor PNL a iesit la lupta cu un om care l-ai putea si tu sustine la alegerile locale muncitor si gospodar .
tu esti un semianalfabet, nu un student la medicina.Sper ca facultatile de medicina nu accepta analfabetii,dar sigur esti acceptat in gasca denigratorilor si mincinosilor .
Raluca,draga,cred ca studentul asta de la medicina,de fapt repara frigidere,am impresia ca a facut la fara frecventa si clasa I-a.
Prundenii au fost de dreapta si in 2012 au votat tot de dreapta pe Doru Crisan. Acuma vor vota tot parditul de dreapta. Nici Ceausescu nu a putut sa faca comuna de stanga asa ca prundenii zic ca el si fac ca ei.
Cornelus,tata,nu conteaza culoarea politica,conteaza realizarile care se fac in folosul cetatenilor.ori Doru a demonstrate asta.Spune-mi te rog cat timp comuna a fost condusa de liberali,ce s-a realizat? Doar vorbe,ori vorbele nu conteaza,faptele vorbesc intotdeauna.Si tine minte ce-ti spun,nimeni niciodata care se afla la nivelul tau sau peste tine,nu te va critica,critica vine de la cei ce-ti sunt inferiori si ar vrea sa fie ca si tine.
Ceaușescu va făcut fabrica de hârtie să aveți unde muncii si daca spui că cei de dreapta au dominat atunci ei au distrus fabrica si alte multe locuri de munca din bârgău.
Vai de capul lu` Doru.
lemnele jos!!!
tehnic este imposibilă realizarea unui asemenea proiect dacă nu există diferentă de nivel de minim 100 metri a apei către turbine(cadere sau inaltime..nu ma refer la lungime liniară); acestea nu vor da randament; iar ca sa aducă apa cu presiunea necesara sa roteasca turbinele (prin simularea unei presini de cădere) prin pompe de inaltă presiune (pentru conducetele de acolo o pompă care sa facă față costă 100 mii euro și ei ar avea nevoie de vreo 10 sa se gandeasca sa scoata MWH)ar face ca energia necesară functiionării centralei să fie cam egală cu cat scoate.. o centrala de nivel cum se gandesc ei sa facă nu scoate decat kwh; cat sa alimenteze un bloc … costurile pentru așa ceva aunt uriase de mil de euro (pentu ca se toarnă betoane nu se pun pavele ca in toate lucrarile de pana acum ) rentabil ar fi sa puna cateva eoliene pe heniu, iar la ultima idee ar fi ceva 😉 fiind o idee bună
BOOS pe ei ii intereseaza locatia de gratis si bani europeni nici vorba de facturi mai eftine pt .prundeni CARACATITA PSD JOS .
da este evident că logică nu au deloc.. dar lucrările in zona ampriză digurilor sunt intersise prin lege;ei pun in pericolo zona aia.
Sunteti niste bargauani prosti daca votati pe alti mai ales ce ciobanul de cioncan ala…ma prostilor atatia primari o fost in prundu asta si in ce hal arata si uite ca Doru a facut atatea indiferent a cui o fost proiectele sau ce mai zice lumea..noi astia tineri votati una taran pe Doru ca gandeste cum gandim toti nu batranii astia ca nu vedeti ce ideii au in cap.numa lemne si banzicuri si nu stiu cum sa fure..nu va lasati pacaliti daca va da o bricheta cu partidu lor …uitativa la prund si analizati si daca va mai trebuie ceva Doru e face treba….votati doru crisan primar
Daca te uiti ce echipa are doru ,iti dai usor seama ,leon v.cu un palmares bogat in infractiuni ,lemne ,accidente ,ocolul parca este a lui maicasa,popandron v.in afara de -a minca ca un spart si de a mijloci la infractiuni ,asociatia de taurine unde sufoca banide pe pasuni ,balan f,omul transparenta intre indecminarea si primarie miina dreapta primarului vlad d.[malica ]omul intretinut de nevasta ,un fel de pirietor fara rost pe pamint, vlad g [floarea soarelui ]un om mai mult beat decit treaz, holba cristi ,copilul destept si potent financiar acesta si mai si cu 8clase mentorul lui doru cu studi in spania germania ,la tamtaram,ECIPA DIAVOL ‘ doomne fereste si apara ;
Voi cei care faceti parte din PNL cred ca aveti ,,probleme grave la cap”.Si spun ,,probleme grave la cap”atat la propriu cat si la figurat,adica :1)sunteti optuzi si nu vedeti decat interesele personale
2)-voi nu sunteti capabil sa va faceti ordine in propriul partid,rad de voi si curcile pentru ca nu va puteti alege nici macar un candidat,adica ,,capul ” care sa va reprezinte intr-o localitate.In fiecare saptamana veniti cu un alt candidat la primaria Bistrita sau racolati pramatiile coruptibile din alte partide care stiu minti si sunt dispusi sa intre in jocurile voastre murdare.Ce incredere vreti sa avem noi in oamenii vostri cand nici voi n-aveti incredere in ei .Vai de voi si va fi si vai de noi daca ne mai lasam manipulati. Sper ca atat bargauanii cat si ceilalti locuitori din judetul nostru sa nu se mai lase influientati de politica dusa de voi,politica de denigrare,dezbinare,minciuna,interese personale.
D-le Purcelean,desi este un pseudonim,fiindca stiu cine a scris acest comentariu,se vede dupa gravele greseli gramaticale,doar ca eu spre deosebire de d-voastra,am cei 7 ani de acasa in buzunar,vreau sa-ti dau cateva raspunsuri pertinente.In primul rand nu sunt un intretinut asa cum afirmati d-voastra,in alta ordine de idei,va anunt ca,datorita mie exista asfalt si canal pe brujeni,fiindca nu exista infrastructura de canal si nu se puteau aproba fondurile de asfaltare,asa ca singura cale de canal a fost gradina mea,pe care am pus-o la bataie,in folodul comunitatii,fara a cere nici macar un ban despagubire de la bugetul local,mentionez ca toata gradina de zarzavaturi a intrat sub rotile utilajelor si asta chiar inainte de recoltare.Tot datorita mie s-a reusit amenajarea drumului de pe parau,mutand albia paraului,care imi strabatea proprietatea,tot fara nici o despagubire,tot in folosul comunitatii,la rugamintile d-lui primar.In alta ordine de idei,la initiative mea s-a amenajat drumul de la borcutul din Sendroaia de sus,impreuna cu izvorul de apa minerala,care era in paragina,si am construit un spatiu de odihna acoperit de 24 mp,tot fara bani de la buget,unde am lucrat fizic cu padurarul de canton,Halosta si o echipa de oameni care au facut munca voluntara si aici as aminti fam.padurarului Halosta,Gica Bugnari si altii,la care vreau sa le multumesc pe aceasta cale.A iesit un loc minunat de agrement,unde oricine se poate bucura de linistea si frumusetea padurii,fiind amenajat si uu loc ptr.gratare.Acum eu as dori sa-mi spuneti si d-voastra ce ati realizat ptr.cetatenii comunei?Vorba poetului:”e usor a scrie versuri,cand nimic nu ai a spune”
CITE delegati ti-a semnat doru false si ai luoat bani , dar lamnele de foc crezi ca nu stim
de ce podetul cu care te lauzi ,a costat 1.5 miliarde de lei ,pe citi ani ti-ai acoperit zarzavaturile de pe o palma de pamint ,lauda de sine nu miroase abine ,vorba poetului .
Cred ca doru de la tine ;nea malica ,sa invatat sa isi faca diplome cu si-a facut si taicato din 5 cl. a facut 12 cl. [de ce sa trudesti cind poti sa iti scri o diploma de economist] no bade danut tea cam ars cu b………l.
Radu cja,la noi prospera unul ca doru , cind a intrat in politica a fost mielusel inainte de vimerea seaca,acumu ,berbec mioritic ,de la 10 clase la economist ,sunt vreo 6/7 anii de scoala ,lui Doru Crisan Toader ia-u trebuit numai un mandat de Primar , sub indrumarea calduroasa a PSD-lui .CE JALNIC A AJUNS SI INVATAMINTUL LA NOI , RUSINE PT. ASEMENEA ABSOLVENTII, UNDE ESTE TEPES DOAMNE .
Nu stiu ce sa zic Horica,sunt apolitic, nici macar nu cunosc partidele politice si nici nu ma intereseaza.Cu Doru sunt prieten de copil la fel ca si cu ceilalti din primarie , personal cred ca e un bun gospodar la fel ca toti primarii bargauani.Ca noi i-am ales.Ma refeream la faptul ca ar fi bine sa faceti un front comun si sa profitati de faptul ca puteti avea niste ajutoare financiare care in curand nu vor mai exista.Bani ce pot fi investiti in modernizarea comunei .Sunt bargauan si in cele 2-3 luni cat stau acasa pe an toata lumea vorbeste numai de politica si partide si realizari personale etc,etc.Suntem ca si intr-un ecosistem si ne mancam unii pe altii fara sa ne uitam in jur.Realizarile unei comune sunt ceea ce pot disfruta generatiile viitoare, centre sociale, culturale inclusiv sportive. Si asa nu mai stau la PODU SECULUI , la 15 ani cu berea in mana si ascultand pe Guta dupa care i-si rup coastele intre ei.Te salut
cu 1 milion dolari (atat face 4000.000 lei, ei pun in lei ca să nu știe omu de rand cat a fost investia in valuta) cat a intrat moca din fonduri europene pentru spitalu ala de 50 locuri;nu-i de mirare că DNA a devenit suspicios că la Prund ăștia fac manevre 😉
sa zicem ca 100 de mii o fost constructia si 100 mii aparatura..restul???? știm cu toții 😉
vrem un deviz al lucrarii, public.