Povestea uluitoare a fizicianului Claudiu Falub care a plecat din Beclean să uimească lumea ştiinţifică

Cercetătorul doctor în nanotehnologie Claudiu Falub, deţinătorul Premiului „Mihail Drăgănescu” al Academiei Române, Cetăţean de onoare al oraşului Beclean în care s-a şi născut, a fost, miercuri, invitatul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa şi al managerului Ioan Pintea. În faţa unui public numeros format din elevi şi profesori de la profilul matematică-fizică, el a povestit experienţele profesionale uluitoare prin care a trecut încă din fragedă copilărie şi până în prezent, urmându-şi pasiunea pentru ştiinţă şi artă. Timp Online le va prezenta în mai multe episoade.

Astronomia, motorul ascuns care l-a împins spre fizică

„De când eram mic, în clasele I-IV, mă pasiona foarte mult optica şi electronica. De exemplu, doream să ştiu ce se întâmplă într-un radio, de ce vorbesc oamenii, deschideam radioul şi ceea ce vedeam erau doar nişte lămpi şi dispozitive electronice nu erau oameni şi mă tot minunam cum de văd, de exemplu, oameni în televizor şi cum se poate lucrul acesta. Eram doar în clasa I sau a II-a. Ţin minte că mi-am făcut primul telefon prin clasa a IV-a. Am făcut un telefon din casa vecină în casa noastră. Mi-am făcut şi primul microscop cu lentile confecţionate din picături de ulei de ricin care mărea de 40 de ori şi puteam vedea lucruri mărunte, ascunse. Am fost tot timpul curios să văd ce e ascuns. Pasiunea aceasta m-a dus mai departe la astronomie. În clasa VII-a eram super pasionat de astronomie. Numai stele şi telescoape erau în capul meu. Am tot încercat să-mi fac tot felul de telescoape şi niciunul nu funcţiona pentru că nu ştiam de aberaţii cromatice în fizică şi am zis, mai târziu, că trebuie să merg să învăţ fizică ca să îmi pot face telescop şi să pot vedea stelele, să fie focalizate, să nu mai aibă halou de culori. Eram decis să merg la fizică să învăţ despre şlefuirea lentilelor şi să aflu ce fel de tipuri de lentile am nevoie ca să obţin imagini perfecte. Pentru mine, astronomia a fost motorul care m-a împins prin spate”.

La Liceul „George Coşbuc” Năsăud” discuta despre cosmologie

„Eram elev, la Beclean, avusesem nişte rezultate la olimpiadele naţionale şi părinţii mei au fost contactaţi de domnul director Gheorghe Pleş de la Năsăud care m-a invitat să merg la matematică-fizică. Până la urmă, acesta a fost un lucru decisiv pentru mine. La Năsăud am intrat într-un mediu grozav, toţi colegii eram buni în diferite domenii. Domnul Pleş a adunat copiii cei mai buni din tot judeţul. Cei doi ani în treapta a doua la Năsăud au contat foarte mult. L-am întâlnit acolo pe profesorul Haitonic de Fizică cu care efectiv filosofam. Nu mai abordam materia de liceu, ne interesau cosmologii, şi Universul, şi vorbeam foarte multe lucruri în afara materiei. Am terminat liceul în 1990 la George Coşbuc”.

Dezamăgit o vreme de Fizică, pasionat de artă

„În 1990, am mers la Facultatea de Fizică Bucureşti, am făcut un an şi am fost puţin dezamăgit. Atunci mi-am zis că mă apuc de artă fiindcă eram şi cu arta, aşa, m-am mutat la Cluj între timp, în anul II, am continuat şi cu arta. Am mers în paralel cu pictură, grafică, sculptură. Am terminat la Cluj în 1995. Faptul că am fost dezamăgit de Fizică nu a însemnat că acest lucru a avut repercusiuni asupra interesului meu în ale ştiinţelor exacte. Din contră, am terminat cu brio. Cred că am avut a doua medie din toată generaţia. Am câştigat o bursă în Elveţia, în 1995, şi am plecat un an la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne unde a fost prima mea experienţă vestică. Am întâlnit nişte oameni extraordinari. Am putut lucra acolo pe nişte super calculatoare de care doar auzisem, calculatoare DEC şi Cray cu multe procesoare, rulam foarte multe programe şi mă interesa ce se întâmplă la nivel atomic cu structura materialelor. După un an, m-am întors la Cluj, în România, la un institut de cercetare unde am stat cam un an şi zece luni. Între timp, am făcut şi serviciul militar, dar am decis să fac mai mult şi am mers din nou în străinătate. În  1998, am fost acceptat la doctorat în Olanda, la Universitatea Tehnică din Delft, un oraş mic, fostă capitală olandeză”.

Perioada olandeză şi antimateria

„Universitatea din Delft e cea mai veche şi mai mare universitate tehnică din Olanda, printre primele 50 din lume, are şi doi deţinători de Premiu Nobel. Am făcut acolo doctoratul. Mi-a plăcut foarte mult perioada olandeză – 4 ani şi jumătate. Am lucrat ceva legat de antimaterie, ceva aplicat, dar foarte avansat. Efectiv manipulam fascicule minuscule de antimaterie şi încercam să le aplic, să obţin informaţii noi referitoare la dispozitivele electronice, la semiconductoare care se folosesc azi. Eram într-un proiect cu firma Philips care era interesată să înţeleagă mai multe despre materialele noi. Era singura metodă cu pozitroni, cu antimaterie, să vezi cât de mari sunt defectele fiindcă prin manipularea defectelor puteai să schimbi proprietăţile electronice ale materialelor respective. În 2002, am obţinut titlul de doctor acolo, iar conjunctura a făcut să revin în Elveţia în acelaşi an”.

A studiat în aceeaşi universitate unde a învăţat Einstein

„Am mers la un postdoctorat la Institutul Paul Scherrer din Elveţia tot pe domeniul nanotehnologiei. Ce e nano? De un miliard de ori mai mic decât un metru, deci efectiv la nivel minuscul. Nu e chiar la nivel atomic, dar e la un nivel foarte mic şi ştiinţa de azi, tehnologiile, ingineriile, încearcă să schimbe proprietăţile materialelor sculptând materia la nivel nanometric. Aşa obţii proprietăţi noi. De exemplu, sunt nişte materiale noi care se numesc metamateriale. Efectiv poţi să obţii invizibilitate. Lumina e înşelată de structurile acelea minuscule şi nu se mai emite, nu mai radiază. Sunt multe, multe aplicaţii.

Efectiv tot ce ţine astăzi de dispozitive mobile e nanotehnologie. Ecranul tactic are nişte senzori. Procesorul din interior e nanotehnologie. Tot ce ţine de dispozitivele microelectronice e nanotehnologie. Deci asta am făcut la Institutul Paul Scherrer vreo trei ani. Apoi am sărit dintr-un loc în altul, dar am rămas în Elveţia. De la Institutul Paul Scherrer am fost din nou la Politehnica Federală din Lausanne unde m-am ocupat tot de nanotehnologie, dar total alte aplicaţii, după care am mers la Zürich la nişte laboratoare. Am stat şi acolo vreo trei ani. Din 2010, am ajuns la Institutul Politehnic Federal de Tehnologie din Zürich care e o instituţie renumită la nivel mondial, fiind pe locul opt în lume în clasamentul Shanghai, în Europa fiind prima.  Aici a fost student Albert Einstein şi mai târziu a fost profesor câţiva ani şi multe alte persoane renumite. Are 21 de premii Nobel Politehnica Federală din Zürich. E aşa o atmosferă de performanţă şi excelenţă. Să fii acolo unde a studiat Einstein! Acolo lucram tot în domeniul nanotehnologiei într-un proiect interdisciplinar şi încercam noi să descoperim cum să punem diferite materiale pe siliciu, care e materialul de bază în electronică. Tot ce e în calculatoare, tot e pe bază de siliciu. E un material foarte ieftin, se poate obţine cu puritate foarte mare, e foarte abundent. Nisipul de pe plajă de exemplu e format din silicaţi din care se poate sintetiza foarte simplu siliciul care e la baza microelectronicii din 1950. Problema cu el însă e că a început să îmbătrânească”.

Despre cum a transformat dr. Claudiu Falub siliciul şi a intrat în atenţia comunităţii ştiinţifice internaţionale, vom vorbi într-un alt articol.

Cristiana Sabău