Actualitate

Povestea vinului în Mocănița Transilvaniei. Poftiți în vagoanele virtuale!

(VIDEO) ”Duminică 29 noiembrie, așa mai după prânz, deschidem o sticlă cu vin din Podgoria Lechința și-l savurăm în tihnă la Povestea Vinului în Mocănița Transilvaniei, ediția a 3-a. Ne-ar fi plăcut să ne întâlnim ca de obicei în gara din Teaca, însă în condițiile speciale de anul acesta, n-a fost posibil”, anunță Asociația Mocănița Transilvaniei:

”Așa că am decis să le facem o vizită producătorilor de vin din podgoria Lechința, să filmăm și să ne descoperim împreună poveștile acestora. Așadar, facem o călătorie de aproximativ două ore pe la cramele din Teaca, Lechința, Jelna, Dumitra și Batoș. Îi vom cunoaște pe producătorii de vin, vom vorbi despre soiurile ce le cultivă și vom degusta produsele alături de un somelier profesionist. De asemenea, veți cunoaște voluntarii Asociației Mocănița Transilvaniei și vom povesti despre planurile noastre de viitor. Duminică, 29 noiembrie, începând cu ora 15.00, pe Facebook Asociația Mocănița Transilvaniei”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS