Praf şi pulbere în comunicare

Cred că toţi politicienii au câte un iPad, dar habar nu am dacă şi-au cumpărat tablete cu scopul de a le utiliza sau doar care să ne arate că şi-au permis să şi le ia, lucru de care, fireşte că nu ne-am îndoit niciodată. Să luăm un exemplu, de azi, marele miting USL de la Bucureşti. Au plecat din Bistriţa-Năsăud cică 600 de oameni, mulţime nu glumă.

Dacă eu aş fi fost responsabilă de comunicare într-unul din partidele care participă la un asemenea eveniment,  aş fi umplut site-ul partidului cu poze (apropo, are vreun partid dintre cele două, PSD şi PNL site actualizat?), mini-interviuri de la participanţii importanţi, aş fi făcut un filmuleţ cu plecarea lor, cu atmosfera de pe Arena Naţională, aş fi pus candidaţii să interacţioneze cu utilizatorii de Facebook, aş fi dat un mail tuturor jurnaliştilor în secunda doi ca să ştie cu toţii că „fierbe” totul la cel mai înalt nivel. Aşa ar trebui să procedeze un partid modern, oricare ar fi el, unul care nu face politică pentru sine şi militanţii săi, ci pentru oameni de toate vârstele, din toate categoriile sociale. Nu se uită nimeni la filmele în care apar preşedinţii SUA şi echipele lor de campanie? Nu pricepe nimeni de ce acolo lumea nu e scârbită de politică, ci implicată, devotată republicanilor sau democraţilor?

La noi, lucrurile stau în felul următor: partidele îşi urcă militanţii (care de regulă nu vor să meargă, dar sunt obligaţi de preşedinţi, de primari, de funcţiile pe care le deţin) în autobuze. Ajung unde au de ajuns, asistă şi nu participă la nimic, abia aşteaptă cu toţii să se întoarcă acasă. La rândul lor, liderii, candidaţii sau ce mai vreţi dumneavoastră, iau notiţe în vocabular şi vin, după trei zile, acasă, fac o conferinţă de presă şi relatează ce au văzut ei pe unde au fost, toţi înşiruiţi la aceeaşi masă fără să calculeze cât vorbesc fiecare şi cât de repede ajung să plictisească spunând nimic.

Dacă îşi aduc aminte că au făcut şi nişte poze neclare cu telefonul mobil vor sta şi vor cugeta ore în şir cum să le scoată din memoria lui şi să le transmită presei ca să se vadă că au fost unde spun că au fost. De multe ori putem constata pe feţele lor că sunt uimiţi că toată asistenţa invitată la conferinţe de presă cască de plictiseală în timp ce ei spun cum a fost pe unde au umblat. În epoca în care avem zece televiziuni de ştiri care dau totul în direct şi încă „n” online-uri care scriu în timp real, să vii vineri şi să povesteşti ce-a fost miercuri e deja ridicol. Pe cine credeţi că mai interesează?

Comunicarea e varză nu numai la USL. De regulă cam peste tot pentru simplul motiv că, de cele mai multe ori, de acest aspect extrem de important nu se ocupă oameni specializaţi. Tuturor li se pare extrem de simplu să te ocupi de comunicare. Mulţi au impresia că a face imagine unui partid înseamnă să scrii un mail unor jurnalişti şi să-i inviţi la o conferinţă de presă săptămânală şi să le redirecţionezi diverse comunicate scrise de cei de la Bucureşti. Apoi, după ce diverşi oameni politici ajung în funcţii, cei care au comunicat prost în politică au impresia că pot continua în acelaşi fel şi în administraţie. Aşa se explică de ce primim comunicate despre ce s-a întâmplat luna trecută şi toată lumea se supără că nu le mai postăm.

Fraţilor, s-au schimbat vremurile! Omul este interesat de ce se întâmplă acum, azi, în secunda aceasta, în minutul care urmează.  Mai e interesat şi de ce faceţi, nu de ce credeţi. Lumea nu mai are răbdare. Chiar nu puteţi realiza singuri acest lucru extrem de simplu? În secolul nostru se trăieşte în viteză, se scriu mesaje scurte, se foloseşte aparatură de înaltă performanţă. Dacă vreţi să vă iubească lumea, dacă vreţi să vă voteze, uitaţi de pozele penibile şi neclare, cumpăraţi-vă aparate bune şi puneţi la treabă comunicatorii, renunţaţi la discursurile decupate din cronicari, fiţi aşa cum este lumea: prezenţi, activi, dinamici, sociabili. Nu mai staţi în spatele meselor, gravi, afectaţi, nu mai faceţi pe filosofii. Nu ne mai plac decât oamenii naturali, cei care vorbesc la obiect şi fac mai multe decât spun, cei prezenţi azi şi acum.

Aş vrea să nu se înţeleagă din acest text că m-ar interesa să fiu comunicatorul vreunui partid politic. Nu vreau pentru că, în România, oamenii politici nu consideră că au nevoie de consilieri de imagine. Ei cred că sunt foarte buni la acest capitol şi că nu ar avea ce sfaturi să primească de la nimeni. Majoritatea nu ascultă de nimeni, nu dau importanţă acestei profesii, iar rezultatele se văd: praf şi pulbere.

 Cristiana Sabău