Actualitate Recomandări

Prea mulți copii vor la licee teoretice. Camelia Tabără: 15% trebuie convinși să aleagă o meserie

Școala trebuie să-i convingă pe 15% dintre viitorii absolvenți de gimnaziu din județul Bistrița-Năsăud să învețe ”o meserie care le aduce un loc onorabil în societate” și să renunțe la ideea de a urma un liceu teoretic, a spus inspectorul școlar general Camelia Tabără la prima ședință din acest an cu directorii de școli din județ.

Inspectorul general a comentat rezultatele studiului privind orientarea elevilor de clasa a VIII-a realizat de CJRAE la sfârșitului anului trecut, studiu din care reiese că dintre cei 2805 de elevi chestionați 78.14% vor să se înscrie la liceu, iar în învățământul profesional doar 17.71%.

”Uitați-vă cât sunt de departe dorințele copiilor de dorințele societății: 18% dintre copii vor profesională, iar nouă Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT) ne cere 35%. Asta înseamnă că încă 15% trebuie să fie munca noastră de convingere a copiilor și a părinților, a consilierilor pentru descoperirea aptitudinilor și abilităților, să-i orientăm spre o meserie care le aduce un loc onorabil în societate. Foarte multe discuții au fost pe tema cifrei de școlarizare la liceu. Cu siguranță că toți vă faceți cifra de școlarizare la liceu din modul în care noi am croit procentul general: 60% dintre copii vor teoretic, în timp ce ne spune CNIDPT să nu depășim 40% teoretic pentru că agenții economici ne cer alte calificări din zona tehnologicului. Acesta este motivul pentru care noi trebuie să ne restricționăm și să croim lucrurile în funcție de cer vor cei care ne fac PIB-ul. Cei care hotărăsc ce facem noi sunt cei care ne finanțează. Noi suntem sistem public finanțat din zona privată. Trebuie să înțelegem nevoile lor”, a spus Camelia Tabără.

Inspectorul general s-a referit și la topul liceelor care a rezultat din ceea ce au spus elevii. Mai precis, 20% dintre absolvenții claselor a VIII-a din județ au declarat că s-ar înscrie la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița, pe locul doi în topul preferințelor fiind Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, iar pe trei Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud.

”Și de data aceasta Colegiul Național Andrei Mureșanu Bistrița e pe primul loc. Acest lucru ar înseamna că, dacă atâția copii vor, acolo trebuie să dăm de trei ori mai multe clase. Nici într-un caz! O astfel de statistică e foarte utilă pentru că școlile aflate în top – eu sunt titulară la CNAM – au o foarte mare obligație să nu își dezamăgească copiii care vin în clasa a IX-a fiindcă vin la pomul lăudat și să lucrăm în continuare și să ținem la trendul pe care generații de generații l-au dat acestor școli. Școlile de la extrema cealaltă să nu precupețească niciun efort ca să se oferteze în toate școlile generale, în bazinele tradiționale de unde își atrag copiii. E extrem de important ca un copil să vrea să vină la școala respectivă, nu să fie aruncat de computer printr-o aplicație sau, pur și simplu, în disperarea că vine toamna și nu au unde merge, să meargă undeva și acolo să aibă absenteism, abandon, neseriozitate față de muncă și toate celelalte. E important un astfel de sondaj ca să ne spună nouă, dascălilor, care avem obligația să orientăm copiii cum trebuie să conducem zona de consiliere și orientare și nu ca document și fundament pentru cifrele de școlarizare”, a spus șefa ISJ.

10 comentarii

  • Pentru că după liceu teoretic urmează sigur o facultate și probabil calificări și specializări mai înalte. Țările civilizate au nevoie de oameni cu calificări înalte, România nu, partidul PSD te vrea prost. Meseriile sunt onorabile dar toa’șa din fruntea IȘJ nu a știut cum să organizeze învățământul profesional, mai mult decât la modul declarativ, dar vine ziua de 22 martie și după are mai mult timp de analize.

  • Din seria „Eu muncesc, nu gândesc”. To’arșa Tabără, de ce nu-i trimiteți pe copiii direct acolo, fără să-i mai întrebați ce vor? De ce agenții economici nu vin cu oferte atractive pentru copiii pe care-i doresc specializați? Lăsa-ți piața să decidă, nu pixul ISJ-ist.

    • Ce prostie, pai daca un copil învață de nota 9 îl trimiți să sudeze? Sau să de-a cu ciocanul? Ha să fim seriosi…

  • Tovarasa TABARA ar fi bine ca elevii sa se inscrie in PSD si apoi la Liceu , care nu se inscriu in partid nu le dati voie sa pota inscrie in Liceu si atunci se rezoalva problema.

  • Tara are nevoie de slugi sau sclavi platiti cu 2 euro/ora.
    Problema e ca nimeni nu e chiar atât de prost încât sa-si mai doreasca asta (chiar si aia mai prosti prefera sa munceasca pe dincolo la muncile de jos cu 4-5 euro pe ora).
    Sa-i explice careva tovarasei pesediste ca la noi comunismul a murit acum 30 de ani, oamenii au acum dreptul sa-si aleaga singuri viitorul, nu sa fie teleghidati de partid.

    • Cel mai bine sa fie examen de admitere. Eu am dat capacitate din romana, matematica, istorie, geografie, iar la intrare la liceu examen de admitere romana si matematica. La facultate, la fel admitere din 2 materii.

  • Ai dreptate, Doru Marcatoru! Examen pentru intrarea la liceu si…departajarea calitatii ,de … Eu, de exemplu, am dat Istoria Romaniei, Matematica si Romana pentru intrare in clasa a IX -a ! Este loc pentru orice meserie in tara noastra! Cu respect, MNPop

  • Dacă copilul învață, și are rezultate bune la învățătură, normal. ca merge la liceu. Iar unul căruia nu i place școală asta sigur merge la o școală de meserii.

  • Eu nu cunosc niciun părinte care să vrea să meargă copilul lui la școală profesională. Dimpotrivă, ABSOLUT TOȚI vorbesc despre facultate, nici nu se gândesc ca odrasla lor să nu meargă la facultate. Asta deși e evident că puiul mamii are un retard mintal, nu știe să scrie corect la 14 ani, nu se știe exprima. Nu contează. Să meargă la facultate. Nu contează în câți ani o termină, nu contează cât costă, nu contează că iese tufă de veneția și apoi se angajează la leoni pe linie. Altfel împletești cablurile dacă ai o diplomă, le împletești într-un mare fel!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.