Actualitate

Prefectul Dolha: DSU poate înăspri restricțiile propuse pentru Bistrița. Când vom intra efectiv în carantină

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) poate înăspri restricțiile propuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud pentru perioada în care Bistrița va fi în carantină, spune prefectul Stelian Dolha care se așteaptă ca, de miercuri, cel târziu de joi, să se închidă orașul.

”Marți așteptăm decizia DSU care ne va spune dacă este de acord cu forma pe care noi am trimis-o sau vin cu o formă îmbunătățită. Apoi se trimite la Monitorul Oficial și, cred eu, de miercuri sau joi cel târziu, intrăm oficial în carantină. DSU s-ar putea să vină măsuri suplimentare. La Zalău au venit cu măsuri mult mai dure decât s-au dat pe plan local”, a spus prefectul la Bistrița Express TV.

S-a solicitat Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea ordinului comandantului acțiunii pentru instituirea carantinei pentru două săptămâni, începând cu data de joi 19.11.2020, ora 05.00.

Stelian Dolha a explicat de ce a fost amânată până acum decizia intrării în carantină.

”Hotărârea propusă către Departamentul pentru Situații de Urgență era pregătită de vineri când așteptam raportul Direcției de Sănătate Publică și incidența pe ziua respectivă. Vineri, pe Bistrița era o ușoară scădere. Aveam 9,17 cu focare și 8,37 fără focare. Pe graficul prezentat de DSP, era un apogeu pe 10 cu 109 cazuri, pe data de 11 aveam 59 de cazuri și pe 12 un număr de 50 de cazuri Covid-19 la Bistrița. Văzând aceste cifre, în cadrul CJSU, pe varianta restrânsă, adică factorii decizionali, am luat hotărârea să amânăm luarea deciziei (de intrare în carantină – n.r.) până marți fiindcă ne aflam pe o pantă descendentă. Ce m-a determinat să convoc luni ședința CJSU este faptul că sâmbătă incidența crescuse. Luni era 9,01 fără focare și 9,83 cu focare. L-am sunat pe premier la prima oră, i-am spus de situația de la Bistrița și i-am spus că sunt hotărât să propun CJSU intrarea în carantină. A fost de acord cu decizia și chiar a spus că trebuie luată pentru că deja avem incidență mare la Bistrița, dublu față de județ”, a spus Dolha.

Prefectul a convocat ședința CJSU luni la ora 10.00 și, cu toate că forțele de ordine s-au opus intrării Bistriței în carantină, decizia a fost luată prin votul majorității membrilor comitetului.

”Forțele de ordine, Poliția, Jandarmeria, cât și ISU au spus că poate ar fi bine să mai așteptăm puțin să vedem care este evoluția în cursul acestei săptămâni pentru că urmează să mai iasă persoane care au fost infectate, se termină cele 14 zile și s-ar putea să avem totuși în unele zile un trend descrescător, dar vă spun sincer că, pe o analiză corectă și pe un vot dat în cadrul CJSU, vocea majorității a decis că trebuie să facem propunerile de intrare în carantină a orașului Bistrița. Am vorbit cu prefectul de Alba. De luni, Alba Iulia a intrat în carantină, a intrat și Sibiul. Avem nevoie de o perioadă de o săptămână, o săptămână și ceva, chiar două săptămâni ca să se vadă efectul acestor măsuri”, a spus Dolha.

Bistrița fiind un oraș de tranzit între Transilvania și Moldova, după instituirea carantinei, va trebui găsită o soluție pentru a se ocoli municipiul ”cât se poate, pe varianta centurii pe care o avem”, a spus prefectul.

”Se va putea tranzita orașul, să se oprească pentru alimentare și atât, nimic altceva. Nu mai au voie să meargă în magazine să-și facă cumpărături, nimic altceva. Varianta pe care o propunem noi este ca, pe DN 17, la intrarea în Bistrița dinspre Moldova, la sensul giratoriu de la benzinăria MOL să-i devieze spre zona industrială, pe așa-zisa centură, și să-i scoată practic la Petrom. Practic, am reuși să ocolim municipiul Bistrița, dar asta nu înseamnă că nu au intrat și prin satele componente. Aici nu se poate. Să vedem dacă nu reușim să deviem pe la Năsăud, varianta Beclean – Beclenuț și să-i scoatem în altă parte. Ar fi iar o soluție, dar cea mai la îndemână pentru traficul care intră în oraș astăzi este cea de pe DN 17. O să încercăm să montăm pancarte și indicatoare pe care vom scrie că Bistrița este oraș în carantină. Vom devia circulația mai întâi cu acele indicatoare. O să avem și filtre la fiecare intrare în oraș. La sensul giratoriu de care am vorbit este clar că va fi în permanență un polițist, probabil și un jandarm care să indice pe unde ar trebui să o ia toate mașinile care nu au numere de Bistrița. Cei care intră în municipiu o să fie verificați pe baza declarației pe propria răspundere. Se va intra în Bistrița doar dacă ai treabă, pe baza declarației pe propria răspundere care îți permite să faci asta. În primul rând, pentru locul de muncă”, a mai spus Dolha.

Prefectul a spus răspicat faptul că nu se mai închid fabricile în această perioadă de carantină.

”Indiferent unde munciți, veți putea merge la locul de muncă pe baza declarației și a legitimației de serviciu. Îți trebuie și legitimația, și declarația. Nu trebuie făcută o declarație în fiecare zi. Probabil una săptămânal și arăți legitimația că mergi la muncă. Aceea trebuie semnată și parafată de către instituție. În perioada stării de urgență, am verificat în Revisal. Eu sper că vom reuși și acum. Cât de mult ne vom permite să facem asta este greu de spus astăzi. Cea mai corectă verificare este direct în Revisal, dar în momentul în care o firmă mare îți pune o semnătură și o ștampilă din partea unui director că pe o perioadă respectivă omul trebuie să vină la muncă este suficient. Dacă există prioritate pentru ceva este pentru cei care vin la muncă sau au relații comerciale. Aceste lucruri au fost permise și în perioada stării de urgență”, a spus Dolha.

În cursul zilei de astăzi, CJSU va stabili și modul în care va comunica populației decizia intrării în carantină.

”Aș vrea să mergem și pe mesaj acustic, și pe Ro-Alert, și pe alte forme prin care să transmitem mesaje. Va trebui să intrăm cu toate instituțiile de forță, Poliție, Jandarmerie, ISU ca să facem informare și conștientizare. Este o măsură care astăzi este necesară. Îmi doresc ca după aceste 14 zile de carantină să vin în fața locuitorilor din Bistrița să spun că avem o incidență scăzută a cazurilor și că măsurile au fost benefice. Acest lucru ține și de noi, ca autorități, și de locuitorii Bistriței cât de conștienți sunt că, în aceste două săptămâni, trebuie să ne comportăm altfel. Sunt măsuri dure, dar cred că astăzi nu se poate face altfel”, a spus Stelian Dolha.

Prefectul a mai spus că, printre propunerile CJSU, se numără și aceea ca persoanele peste 65 de ani să-și facă cumpărăturile între 10.00 și 14.00, iar celelalte de la 6.00 la 10.00 și de la 14.00 la 20.00. De asemenea, în magazine vor intra doar 30% dintre clienți.

”Trebuie să-și facă ei, comercianții, un calcul și să decidă câte persoane lasă ei în magazin. Restul să stea la o coadă ca să intre în magazin, dar vă aduc aminte că și în perioada stării de urgență lucrurile mergeau foarte repede. Și acum, la farmacii, se intră tot așa, dar am foarte multe reclamații că în magazinele care vând haine second-hand nu se întâmplă asta. Acolo unde scrie Am primit marfă intră 20 de oameni deodată, chiar dacă nu cumpără mare lucru, intră să vadă. Am niște imagini cu oameni care intră în astfel de magazine și își dau masca jos sau o țin sub barbă în interiorul magazinului. La farmacii stau la coadă, pe trepte, dincolo la Second-hand, nu. Nu se poate așa. Dacă sunt reguli, sunt pentru toată lumea”, a spus el.

În timpul carantinei, în week-end, vor fi închise magazinele din mall-uri, cu excepția celor care vând produse alimentare, farmaciile umane și de uz veterinar, respectiv cele care comercializează mâncare pentru animale. În ce privește Bistrița Retail Park și B1 Shopping, prefectul a declarat că ”la Registrul Comerțului trebuie să scrie la ce sunt încadrate, la mall-uri sau la centre comerciale”.

O altă reglementare, despre care prefectul este conștient că ”o să sune dur” este legată de slujbele religioase care se vor ține doar în aer liber, în interiorul bisericii urmând să stea doar preoții. În ce privește înmormântările, acestea se vor putea face cu participarea a maxim 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maxim 20 de persoane, iar evenimentele de stare civilă cu participarea a 10 persoane în interior, iar în exterior a maxim 20.

Nu intri în carantină pentru că vrea prefectul sau altcineva ci pentru că deja s-au depășit niște parametri. Măsura carantinării e binevenită și pentru noi, cei din Bistrița, cât și pentru cei din județ. Le spunem să încerce să stea în proximitatea lor, să-și facă cumpărături acolo pentru că astăzi sunt mai în siguranță acolo. Acesta este mesajul pe care trebuie să-l transmitem. Eu cred că este momentul adevărului. Avem o incidență mare în municipiu, nu mai putem sta cu mâinile în sân, indiferent cât am încercat să amânăm decizia, să facem controale, se pare că trebuie măsuri mai dure. Au fost și restricțiile din timpul nopții, dar eu cred că marile infectări se produceau în timpul zilei. De-asta cred că măsura carantinării ar trebui să aibă la final un efect pozitiv, să ne ducă la scădere ”, a spus el.

În ce privește supermarketurile, Dolha a spus că nu le ține partea, dar crede că acolo sunt niște condiții sanitare și de distanțare care sunt asigurate.

”Primarul Bistriței, Ioan Turc, a avut o idee foarte bună când am pus problema cum vom limita intrarea în magazine a 30%. A spus că le punem doar atâtea cărucioare. O chestie simplă care ar trebui să dea roade. Ceilalți vor aștepta să vină cu căruciorul. Voi verifica și eu dacă sunt dezinfectate, trebuie să ne implicăm toți”, a spus Dolha.

Timp de două săptămâni, saloanele de înfrumusețare, locurile în care se face masaj și sălile de sport vor fi închise.

”Nu cred că în saloane a fost pericolul cel mai mare, dar acolo e contactul direct între persoane. De-asta ar trebui să ne înțeleagă cei care administrează astfel de saloane că măsura trebuia luată sub forma asta. Chiar dacă știu că îi afectează, nu puteam altfel pentru că acolo nu poți avea 2 metri de distanțare”, a explicat Stelian Dolha.

Prefectul a recunoscut că restricțiile nu vor fi dublate de șomajul tehnic, așa cum s-a întâmplat în perioada stării de urgență.

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/408655100165719

CITEȘTE ȘI:

17 comentarii

  • DE CE CARANTINA?
    1. Pentru a impiedica accesul la a informa populatia cu privire la alegerile din 6 decembrie. O informate corecta este in defavoarea lor. Cei mai multi votanti nu au acces la internet.
    2. Dupa 6 decembrie trebuie numiti unii pe functi. Si acum au timp si nu ii deranjeza nimeni sa le mai faca niste diplome de bacalaoriat( pentru cei la care le a fost greu la bac- ul) sau de masterate si doctorate ca ii ajuta la salar, au sporuri.

  • Toti cei care-si doresc carantinarea ar trebui sa fie solidari cu cei care isi pierd locurile de munca si sa accepte pensii si salarii mai mici.
    Carantinarea este o prostie! A fost o prostie si in primavara si statisticile o confirma. O stiu si cei din ordinea publica care au vazut ca pe strada se respecta regulile cu mici exceptii. Cei care au facut (sau mai corect care ar fi trebuit sa faca) analize trebuiau sa vada unde sunt locurile unde oamenii se infecteaza cel mai mult si sa interzica acele activitati sau sa le sanctioneze si sa le urmareasca mai temeinic: mijloace de transport in comun, locurile de fumat, petrecerile private, adunarile spontane de oameni fara sa respecte regulile de baza , si altele.
    Nimeni nu se infecteaza la cumparaturi sau chiar la restaurant sau in oricare alt business, daca se respecta normele sociale.
    Pe de alta parte am rugamintea ca prefectura sa ne arate o statistica comparativa a numarului de morti luna de luna in 2020 comparativ cu 2019. S-ar putea sa avem supriza ca acum sa moara mai putini oameni comparativ cu 2019. La nivel national asa este, gasiti statisticile online.
    Daca activitatea preventiva s-ar face bine si numarul de morti ar fi mult mai mic. Vezi datele de la Cluj comparativ cu Bistrita.
    Ce facem, la primul ghetus carantinam orasul pana la primavara pentru ca se aglomereaza ortopedia si nu mai face fata?
    Este exact principiul prostului care in lipsa de argumente intr-o cearta sare la bataie.
    Stiu este simplu sa iei decizii pe spatele altora, dar ia incearca pe spatele tau, sa vedem, iti vei mentine elanul?
    In concluzie carantinarea este o PROSTIE MARE!
    Iar virusul asta nu este chiar ceea ce vedem la TV, este parsiv, dar daca te protejezi, chiar si cu comorbiditati poti sa scapi in viata. Daca nu ai comorbiditati si un sistem imunitar OK (nu excelent) vei trece prin „infectare” fara sa stii. O spun din proprie experienta. La TV sunt prezentate extremele, pentru rating evident , de acolo vine papa.

    • Pt Cetățean …. din cauza celor ca tine , încet încet se pierde libertatea!!!

      Dictatura sanitara e abia la început ! Stai sa vezi cand o sa fi cobaiul lor pentru vaccin…. si atunci o sa-ti aduci aminte de comentariul tau deplasat la adresa Alinei’

      PS. Evita sa te mai uiti la TV si citește cărți ! Singura metoda de a începe sa gandesti liber, neinfluențat , necontrolat , necenzurat… etc!

  • avem si noi niste imagini cu oficiali care nu respecta carantina. ce ne facem??? DSU sa inaspreasca atunci cand poate sa asigure traiul celor pe care vrea sa ii inchida!!!! ma tem ca se va lasa cu ceva contestatii si asa mai departe. nu se poate sa inchizi un oras care si asa abia supravietuieste doar fiindca nu ai fost in stare sa asiguri testari, tratamente si locuri in spitale in 8 luni deja!!!! este jenant ca in 2020 solutia este sa carantinezi orase atat de usor!!! dar acesta este stilul pnl, mai bine nu facem nimic decat sa dam cu subsemnatul Inchidem si gata!!!! pe urma mergem la votare!!!!!!!!!!!!! asta da! de asta nu se atinge nici DSU nici prefectul nici guvernul!!!!! in conditiile aste am vrea alegeri trimestial organizate.multumim partidului suprem si presedintelui, pe care cred ca nu il doare capul si nici nu se plictiseste!nu zic ca altii ar fi facut mai bine dar acestia sunt la conducere deci nu are rost sa interbam daca altii ar fi fost mai buni, sunt platiti din banii nostri ca sa lucreze in favoarea si pentru noi!!! nu pentru alegeri!

    • Cetățene esti un …… si un ………. si ………., nu pot sa scriu aici asa ceva dar iti dai bine seama ca esti cu frigiderul plin. Cum iti permiti sa faci pe cineva ,,prost”? De respect ai auzit, de dreptul la opinie? Cei ca tine ar trebui ……

  • Imediat vin alegerile acolo este voie mai mulți din familie sau numai câte unul? Întreb și eu? Atunci nu o sa fie carantină? Să vedem cine vă mai votează?

  • Ia spuneti-mi cum este pregatita Romania de vaccinare colectiva? Discutam de un vaccin care trebuie mentinut la -80 grade Celsius, care in cateva ore de la dezghetare trebuie administrat. Cum transporti 10 milioane de doze? Va spun eu nu s-au pregatit cu NIMIC! Asteptam, din nou, sa ne spuna altii ce avem de facut! Pai intrebarea este la ce dracu’ platim zeci de mii de sefi care nu sunt in stare sa gandeasca singuri? Fara nicio initiativa! Reactivi , nu proactivi.
    Asteptam sa vedem ce fac francezii si germanii cu cresterea cazurilor de Covid, sa vedem ce spun ceilalti de tratamente sunt bune de administrat etc.
    Sa nu uitam ca este un Vaccin care trebuie facut din 3 in 3 luni…
    Noi inchidem tot, poate se vor milostivi sa ne dea ceva cei de la UE, noi mergem sa stam cu mana intinsa , da de pica ceva din bugeul UE.
    Ce facem, stam pana prin 2024 cu mana intinsa? Voi politicienii, in afara de voi va ganditi sa faceti ceva si pentru romani? Aici ma refer la ambele tabere nu numai la PNL!
    Of of of, felicitari clujenilior, bihorenilor ca au ales oameni adevarati sa-i conduca, la noi… vai si amar, doar wannabe’s!
    Autoritatile clujene se opun carantinarii, desi Clujul este cel putin la fel de afectat ca Bistrita!

  • Astia se simt ca după o partida de sex numai când vorbesc de carantina dapai când văd ca li sa împlinit visul. No hai la vot sa se simtă bine încă patru ani și noi ca oile alea bezmetice sa nu știm unde sa o apucam.

  • Si visul umed al lui Dolha s-a indeplinit, intram si noi in randul fraierilor de Joi de la ora 05:00 CARANTINA!!!! Voi cu carantina noi cu votul… PE ALTII NEAPARAT!!! ASTIA SUNT VARRRZZZAA!!!! La Bistrita PNL = 0 !!! Sau multiplii de 0 !!

  • In cazul ca se va opta pentru devierea traficului pe drumul de Centura al celor care tranziteaza orasul o sa fie un trafic infernal mai ales la orele de intrare in schimburi a muncitorilor care lucreaza pe centura sau pe strazi care deriva de la aceasta si sunt cateva.(Leoni,Iproeb,Rombat si altele).Lipsa statiilor fara refugiu sunt deja o problema cand opresc pentru muncitorii de la Leoni (de la CPL) si asa se fac cozi uriase.Daca se considera ca aceasta deviere sa fie o solutie trebuie gandita mai profund.

    • vedeti ce bun ar fi fost in cazul acesta sa existe o artera directa de pe strada garii catre Tarpiului??? da nu si nu ca psd vrea nave speciale!!! este o necesitate maxima aceasta investitie cu autogara si artera directa catre strazile Tarpiului via Centura, sau catre str. Indistriilor via centura!!!

  • Daca mergi sa ii cumpeti la copil o pereche de incaltaminte, intri singur, scoti papucul afara la copil, il incerca ,intri inapoi in magazin si il platesti sau il returnezi. Da , e buna decizia de a intra in magazin o singura persoana din familie.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Observatie Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS