Actualitate

Prefectul Ioan Țintean a găsit soluţii pentru rezolvarea problemelor cu apa în Sîngeorz-Băi

După ce primarul din Sîngeorz-Băi, Roland Venig, a sesizat Instituţia Prefectului cu privire la situaţia gravă legată de alimentarea cu apă a oraşului, prefectul Ioan Ţintean, preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus constituirea unui Comandament de analiză şi intervenţie care s-a deplasat la faţa locului pentru a vedea ce se poate face într-un timp cât mai scurt.

Primarul Roland Venig a anunţat Prefectura că în Sîngeorz-Băi sunt mari probleme cauzate de lipsa apei în cele nouă puţuri de forare.

Prefectul a solicitat prezenţa tuturor responsabililor cu asigurarea apei potabile, astfel că la şedinţa de analiză şi intervenţie de la Primăria Sîngeorz-Băi au fost prezenţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, Petru Drăgan – directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Maxim Pop – comisar şef al Gărzii de Mediu şi Ioan Şandru – directorul Aquabis.

1 apa sg bai 2 apa sg bai 3 apa sg bai 4 apa sg bai

6 apa sg bai”Dintr-o analiză primară s-a constatat că starea actuală se datorează acţiunii în timp a unor factori obiectivi şi subiectivi: consecinţa secetei din ultimii 3 ani, care a dus la coborârea pînzei freatice; vechimea, în funcţiune, a unor instalaţii mult peste limita normală de funcţionare şi neînlocuirea acestora, din lipsă de fonduri; necuprinderea în prima etapă a proiectului Master Plan apă/canal; exploatarea nesupravegheată a unor cantităţi de balast şi nisip din albia râului Someş, în aval şi amonte de locul staţiei de tratare şi puţurilor care asigură alimentarea cu apă, stare ce se datorează, în timp, atât autorităţilor locale (primari, viceprimari, consilieri locali), cât şi neintervenţiei, la timp, a reprezentanţilor Sistemului de Gospodărire a Apelor şi Gărzii de Mediu, de-a lungul anilor”, informează Prefectura într-un comunicat.

5 apa sg baiÎn urma analizei şi verificării în teren, prefectul a hotărât să solicite, de urgenţă, Sistemului de Gospodărire a Apelor o situaţie privitoare la autorizarea unor perimetre de exploatare în jurul puţurilor care asigură rezerva de apă, situaţie care să cuprindă şi autorizările din anii precedenţi, precum şi dacă există pe rol solicitări pentru eliberarea unor avize de exploatare din albia râului Someş.

Totodată, Garda de Mediu va trebui să răspundă, în scris, dacă într-un perimetru de 1 – 1,5 km s-au făcut controale în acest an sau în anii precedenţi şi s-au constatat exploatări ilegale.

De asemenea, s-a convenit ca împreună cu Aquabis, Primăria Sîngeorz-Băi şi Sistemul de Gospodărire a Apelor să se realizeze, de urgenţă, un al treilea dig care să asigure un nivel crescut al albiei care să furnizeze, temporar, resursa necesară puţurilor.

În acelaşi timp, Instituţia Prefectului va face demersurile necesare pentru a transmite cazul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Varga, în vederea solicitării unor fonduri de intervenţie care să fie alocate Primăriei Sîngeorz-Băi pentru lucrări de corectare a malurilor şi lucrări de fund de albie.

6 comentarii

  • Daca un smecher sustinut politic a exploatat balastul dintr-o zona de protectie hidrosanitara, de ce trebuie sa plateasca guvernul din bani publici? Sa plateasca cei responsabili. Inainte de obtinerea permisului de exploatare de la CIT Bistrita, acel smecher trebuia sa aiba avizul SGA Bistrita. Daca il are trebuie sa plateasca SGA, daca nu il are trebuie sa plateasca agentul economic. Dar domnul Tintean vrea sa-l salveze atat pe d-l Dragan de la SGA cat si pe Pop Maxim de la Garda de mediu. Doar sunt pusii sai politici.

  • Totodată, Garda de Mediu va trebui să răspundă, în scris, dacă într-un perimetru de 1 – 1,5 km s-au făcut controale în acest an sau în anii precedenţi şi s-au constatat exploatări ilegale.-de ce nu au curajul sa mareasca perimetrul ,sa ajunga pana in Rebrisoara?in cazul asta ii deranjeaza pe cei care distrug albia raului Somes-e ca in filmele cu prosti-ne prostesc pe fata

  • cum sa aiba curajul Prefectura sa deranjeze firmele care distrug albia raului Somes dar pompeaza bani in campaniile electorale?bataie de joc pe fata…….e nesimtire la drumul mare…….si mai au tupeul sa cheme presa sa ii insoteasca in actiunile lor de pe teren……unul striga hotul…..toti isi pun mainile la ochi si zic ca nu il vad…..ca in filmele cu prosti……

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS