Actualitate

Prefectul Ioan Țintean a mers la Feldru să facă pace între crescătorii de animale

Prefectul Ioan Ţintean a mediat alte neînţelegeri izbucnite între membrii unei asociaţii de crecători de animale, de această dată din comuna Feldru. S-au stabilit lucrările prioritare pentru anul 2014, urmând ca până în data de 28 februarie 2015 să se prezinte un raport detaliat asupra modului în care au fost utilizate fondurile pentru întreţinerea păşunilor.

”Prefectul Ioan Ţintean a reuşit să înlăture disensiunile apărute prin sprijinul oferit sătenilor de a-şi organiza activitatea în mod democratic, după reguli stabilite de comun acord, în aşa fel încât nimeni să nu se simtă discriminat. Astfel, prefectul a supravegheat şi condus şedinţa Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Feldru, pentru alegerea preşedintelui, a Comitetului Director şi a cenzorilor”, informează Instituţia Prefectului.

Conducerii Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud i s-a solicitat ajutorul în acest sens, prin intermediul unei petiţii, semnate de o parte a membrilor asociaţiei amintite, pe fondul mai multor suspiciuni cu privire la legalitatea funcţionării forului de conducere şi cheltuirea fondurilor avute la dispoziţie. Astfel, după mai multe deplasări în comună şi discuţii cu toţi cei implicaţi, s-a ajuns la concluzia că problema se poate elimina doar prin organizarea unei noi şedinţe a Adunării Generale în vederea desfăşurării alegerilor, aspect acceptat unanim. La alegerile propriu-zise, convocarea s-a făcut prin apel nominal, pentru a se putea proba calitatea de fermieri a membrilor şi calitatea de proprietari de taurine, iar votul a fost secret. De asemenea, în prezenţa tuturor, s-au stabilit lucrările prioritare pentru anul 2014, urmând ca până în data de 28 februarie 2015, să se prezinte un raport detaliat asupra modului în care au fost utilizate fondurile pentru întreţinerea păşunilor.

Pe lângă prefectul Ioan Ţintean, au mai fost prezenţi primarul, viceprimarul, consilierii locali, precum şi consilierul juridic Ioana Curea, responsabil din partea Instituţiei Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud cu verificarea legalităţii actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale, ale comunei Feldru.

 

2 comentarii

  • Ce sa inteleg? Nu mai e PNL-ist si a ramas prefect? Daca va uitati la circul mediatic facut de PNL, nu mai trebuie nimic ca sa vezi ce oameni de nimic sunt! Si mai au curajul sa mai zica din canad in cand ca sunt un partid istoric. Cei de azi au uzurpat un partid istoric si nu au nimic de aface cu libaralismul. Sunt niste oameni de nimic, duplicitari! Mai zilele trecute spunem de Adina Valean ca imi inspira ceva gen Ana Pauker si nu stiam cine face politica in familia agitatului siCrin. Stirile de azi mi-au adus raspunsul! Au inselat si alegatorii , nespunand ce vor face imediat dupa alegeri!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS