Actualitate

Prefectul Ioan Ţintean a fost ales preşedinte al Comitetului de Bazin Someş-Tisa

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, a fost ales preşedinte al Comitetului de Bazin Someş-Tisa, mandatul său fiind de patru ani. Din această organizaţie fac parte judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

Prefectul Ioan Ţintean a fost ales în funcţia de preşedinte cu prilejul şedinţei Comitetului de Bazin Someş-Tisa care s-a ţinut la Bistriţa în prezenţa autorităţilor responsabile din toate cele cinci judeţe. La şedinţa de miercuri a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Întâlnirea a fost prilejuită de Ziua Mondială a Apei care se sărbătoreşte în 22 martie, sub sloganul „Cooperarea în domeniul apei- Să facem să se întâmple!”. Anul 2013 a fost declarat de către ONU “Anul internaţional al cooperării în domeniul apei”.

Comitetul de Bazin Someş-Tisa are printre atribuţii şi avizarea planurilor de prevenire a poluărilor accidentate şi de înlăturare a aefectelor acestora, a planurilor de restricţii de folosire a apelor, avizează totodată lista zonelor protejate şi a lucrărilor de împădurire ce vor fi promovate, planurile de management al riscului de inundaţii şi multe altele.

Cu ocazia alegerii sale în funcţia de preşedinte, prefectul Ioan Ţintean a spus că îşi va lua rolul în serios. „Nu am de gând să joc un rol formal, să bifez o activitate. Mă voi implica 100% pentru ca în spaţiul hidrografic Someş -Tisa să fie respectate planurile privind protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor”, a declarat Ioan Ţintean.

La rândul său, preşedintele CJ Radu Moldovan a atras atenţia că apa este o resursă care lipseşte în zona de câmpie a judeţului nostru, motiv pentru care a promis că, în perioada următoare, împreună cu factorii responsabili, va căuta o soluţie pentru ca locuitorii zonei să fie protejaţi în caz de secetă.

comitet bazin ST 1 comitet bazin ST 2 comitet bazin ST 3 comitet bazin ST 4

1 comentariu

  • Nu ma mai surprinde nimic!Vad ca mai nou si politicienii se pricep la toate!! Uite asa, apa noastra cea de toate zilele ,va fi mai curata si mai potabila !!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS