Actualitate Recomandări

Prefectul Ovidiu Frenț și Alin Ușeriu, verificări în teren. Cum se prezintă Pădurea Transilvania

(FOTO) ”Cum stăm cu perimetrele împădurite în ultimii ani cu voluntarii de la Tășuleasa Social, cunoscute drept Pădurea Transilvania? Am făcut o verificare în teren în comunele Budești și Sânmihaiu de Câmpie, împreună cu Alin Ușeriu (fondatorul Tășuleasa Social), Daniel Pop (șef Garda Forestieră BN), Constantin Șulea (Ocolul Silvic Exp. Lechința) și cei doi primari, Vasile Codrea și Ioan Mate”, a scris pe Facebook prefectul Ovidiu Frenț.

 

El a precizat: ”Perimetrele se prezintă în general bine, puieții au prins rădăcini solide și par să se transforme încet-încet în primele trupuri de pădure pe coamele dealurilor golașe ale celor două comunități care sunt printre cele mai sărace din județ în privința fondului forestier. Am convenit că partea de plantare e doar o etapă dintr-un lung șir de lucrări de completare, întreținere și îngrijire care trebuie făcute până la viitoarea stare de masiv a arborilor. Este nevoie sistematic de intervenții manuale și mecanizate de mobilizare și descopleșire pentru a ajuta puieții să crească în condițiile pedologice foarte precare din această zonă”.

Ovidiu Frenț a adăugat: ”De asemenea, se impune implicarea mai hotărâtă a autorităților locale și în general a comunităților care trebuie să înțeleagă faptul că aceste perimetre sunt viitoarele păduri de care vor beneficia copiii lor și generațiile care le vor urma. Pentru acest lucru e nevoie de o grijă față de puieții plantați aici în ultimii ani asemănătoare cu cea pe care o avem față de copii, ei trebuie îngrijiți, ajutați și ocrotiți până când se fac mari. Iar atunci vor trebui exploatați rațional, pentru a nu mai fi nevoie din nou de Tășuleasa! Nu că n-am vrea, dar la acel moment vom fi deja peste durata normală de funcționare!”.

3 comentarii

  • se vede din poze cum stam, de ce mintiti cu nerusinare?!?
    voluntarii se chinuie în van sa planteze padurile taiate de niste inconstienti carora nu le pasa de viitorul copiilor lor, iar prin plantatiile astea se plimba bine mersi niste imbecili care-si pasuneaza turmele de oi si iarna.
    se vede clar asta din faptul ca puietii au coaja roasa de oile si caprele plimbate flamânde de catre niste asa zisi fermieri care încaseaza bine mersi niste bani de la APIA fara sa-si bata capul sa-si furajeze animalele pe perioada iernii pe cheltuiala proprie.
    garda de mediu si ocoalele silvice de ce nu iau masuri?
    asta ne poate explica domnul prefect ?!?

    • te inseli…caprioarele pe timpul iernii cand totul e acoperit fac la fel!!!!!
      aceeasi problema am avut-o si eu cu o plantatie de salcami!!!!
      dar nu e nici o problema….salcamul bate de jos ….inzecit!!!

    • Cel care a postat urmatorul comentariu are dreptate. Am si gasit in perimetrul 2.0 de la Budesti patru caprioare, am fotografiat puietii rosi de ele. Din pacate, desi exista garduri cu sarma ghimpata, se pare ca nu sunt suficient de inalte pentru a opri accesul caprioarelor in zonele cu puieti. Am discutat si acest aspect cu primarii si silvicultorii, cautam metode de dispersare a animalelor si de protejare suplimentara a puietilor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS