Prefectul cel bun şi presa cea rea

Scuzând neputinţa statului în materie de gestionat situaţii de urgenţă, prefectul Ovidiu Frenţ a găsit de cuviinţă să ne spună, de curând, ce trebuie să facă presa: „Există în puterea mass-media acest rol de informare şi de educare şi nu cred că este corect ca cineva din presă să fie şi procuror, şi judecător”. Până la urmă, prefectul spune ceva nobil, iar nesimţiţii de ziarişti fac exact pe dos, nu? Însă lucrurile stau cu totul altfel.

Imediat după Revoluţie, presa a devenit privată, deci o afacere care s-a autosusţinut o vreme din vânzarea produsului finit la chioşcul de ziare. Politicieni din categoria lui Adrian Năstase, fostul şef de partid al prefectului, au avut grijă să aducă la faliment multe ziare. Apoi a venit rândul internetului care a omorât de tot vânzarea. Tot conţinutul livrat este gratuit, iar ziarele se susţin cu greu din publicitate. Ca urmare, sunt obligate să scrie ce se citeşte ca să se poată autosusţine. Statul român nu finanţează nimic altceva decât televiziunea, radioul public şi o agenţie de presă a guvernului. Doar acestor instituţii le poate spune statul român ce trebuie să facă fiindcă statul este cel care le finanţează. Privaţilor nu are dreptul să le spună NIMIC fiindcă de la ei statul român doar ia bani sub formă de taxe şi impozite, bani pe care îi foloseşte apoi să plătească salariile unor instituţii precum Prefectura. Iar în logica expusă înainte, cel care plăteşte are şi dreptul să ceară. Deci ziarul privat, care plăteşte dări la stat, are tot dreptul să ia la rost funcţionarul public. Nu invers!

Este adevărat că stă în puterea presei să educe, dar niciun politician român nu a considerat că presa trebuie finanţată ca să poată să şi facă lucrul acesta. În schimb, statul a considerat că trebuie finanţate cu sute de milioane de euro bisericile, spre exemplu. Tot statul plăteşte salariile preoţilor, din ce în ce mai mari graţie legii salarizării. Nu l-am auzit pe prefectul Ovidiu Frenţ să-i ia la rost pe preoţii din oraş pentru că nu au tras clopotele bisericilor când au văzut că vine vijelia, deşi era mult mai eficient. Oamenii ştiu de veacuri că, atunci când se trag clopotele e pericol, iar când se trag toate e clar că s-a întâmplat ceva. În ziua vijeliei, mulţi dintre noi, jurnaliştii ăştia nesimţiţi în puterea cărora stătea informarea şi educarea populaţiei, nu am avut curent şi nici internet ca să alertăm lumea. Nu-mi amintesc ca la Prefectură să fie un centru de presă pentru situaţii de urgenţă unde să avem şi noi la dispoziţie curent la generatoare şi internet de la STS. Poate că, data viitoare, în loc să ne ia la rost, prefectul ne spune ce anume ne oferă statul ca să informăm şi educăm populaţia, că de supărările nu ştiu cui şi de lecţii ne e plin podul.

În final, prefectul ne mai spune că nu e corect să fim „procurori şi judecători”. Probabil, în concepţia sa, ar fi mult mai bine dacă am fi nişte preaplecate slugi care să-i aplaude pe politicieni şi funcţionari când moare un om ucis de un copac, când îşi măresc salariile la peste 10.000 de lei lunar şi când îşi angajează un purtător de cuvânt fără concurs care să dea copy-paste din ziare atunci când are ceva de postat pe Facebook. Cum asta s-a întâmplat din prima zi de activitate a noului purtător de cuvânt al prefectului, am decis şi noi să ne securizăm ziarul ca să nu mai poată copia. Măcar să scrie cu propria mânuţă pentru miile de lei pe care le primeşte. Nu credeţi, domnule prefect, că aşa ar fi „corect”?

Toţi cei care faceţi parte din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă sunteţi oameni plătiţi cu mulţi bani de statul român ca să gestionaţi întâmplări de acest gen. Dacă vă adunăm tuturor salariile cred că depăşiţi cu mult 100.000 de lei lunar. Toţi aveţi la scară Touaregi, şoferi, STS-uri, telefoane gratuite şi multe alte beneficii plătite de noi toţi.

Ziariştii pe care îi certaţi sunt oameni care câştigă salariul minim pe economie, umblă cu maşinile lor, îşi plătesc singuri telefoanele, nu au şoferi. Nu e cumva nesimţit să le cereţi tot lor să vă facă munca? Eu cred că este. Ca urmare, dacă retrageţi cuiva acreditarea, vă rog să o retrageţi şi pe a mea. Ne-am descurcat noi în vremuri şi mai grele decât cele de acum, nu-mi fac griji că nu voi afla ce se întâmplă.

Ce vreau să vă spun în final este că e trist totuşi că cineva care a participat la Revoluţia în care au murit alţi oameni pentru libertatea cuvântului, alegeri libere şi democraţie a ajuns să bage pumnul în gura unor bieţi jurnalişti şi să facă jocuri politice murdare ale unor politicieni, toate sub masca apoliticului.