Actualitate

Prefectul Stelian Dolha: Dacă unii credincioși nu poartă măști, amenda o ia preotul

Preoții care acceptă ca în biserici să intre credincioși fără mască riscă amenzi, anunță prefectul Stelian Dolha, decis să trimită echipe mixte de control duminica la slujbe.

”Am avut o întâlnire cu reprezentanții tuturor cultelor din județul Bistrița-Năsăud, inclusiv cu ortodocșii, și le-am spus că noi avem o problemă în bisericile noastre: nu se prea poartă mască. Credeam că au înțeles. Am mai cerut ca în bisericile noastre prescura să fie ambalată în pungi de unică folosință, nu să fie lăsată în coșurile alea ca fiecare să meargă și să-și bage mâna. Am văzut practica aceasta la o biserică ortodoxă din Bistrița, cea de lângă Podul Jelnei, unde se respectă și distanțarea. Am zis că e un mod de bună practică. Am fost și la biserici penticostale, iar la cea de la Liceul Logos se respectau regulile. Toți erau cu mască”, a spus Stelian Dolha într-o emisiune la Bistrița Express moderată de Simona Bozbici.

În județ însă, la Rebra, prefectul a spus că, dintre cei circa 100 de oameni care se aflau în biserica ortodoxă unde slujea un preot tânăr, purtau mască cel mult 10, de regulă cei tineri.

”Nu mi-a venit să cred. Media de vârstă acolo era de 60 și ceva de ani, oameni predispuși la o formă gravă a bolii în caz de infectare. O să reiau discuțiile telefonic cu preoții, pe urmă trimit o circulară, după care dispunem controale direct în biserică. Nu se poate altfel. Răspunde și ia amendă preotul. Nu ne mai putem juca cu asta. Trebuie să fie un om care să stea la ușă. Dacă omul nu are mască, trebuie să-i punem noi la dispoziție, ca și dezinfectantul. O mască putem să-i dăm. Sau, dacă nu sunt măști, să i se spună omului: Ne pare rău, nu puteți participa la slujbă! O să fac verificări personale, dar o să facem și echipe mixte pe care le trimitem în control: au intrat în biserică duminica, au constatat că o parte dintre credincioși nu au mască, amenda o ia preotul, o plătește. Cineva trebuie să plătească. Trebuie să facem asta. Nu putem altfel. Am foarte multe reclamații pe această temă. Vedem incidența care e deja alarmantă pentru că nu respectăm măsurile, iar ca să le respectăm va trebui – deși nu sună bine – să aplicăm amenzi, dar nu se poate altfel”, a spus prefectul.

Stelian Dolha a spus că, dacă nu se vor lua măsuri urgente, ”se încurajează aspectul negativ: să nu se poarte mască”: ”Eu cred că se poate găsi o variantă ca să existe măști. Găsim niște donații ca să aibă fiecare biserică niște măști de rezervă”.

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/1670690283095706

14 comentarii

  • corect ar fi ca atunci cand un echipaj al politiei rutiera sta la panda si spune ca face preventie cand apare o masina cu 120 la ora sa scoata chitantierul si sa-si de-a amenda ca nu si-a facaut corect datoria!
    Chiar…ce preventie a facut daca s-a gasit unul sa nu respecte legea???

    • Deci dacă un cetățean din județul BN nu poarta masca, amenda o ia prefectul??????! Ce ma?????? Asta da gândire logica! Super!!!!!

  • Dati-ne și gardieni care sa stea la intrare și să verifice dacă oamenii au masca la ei.Preotul are datoria să stea în altar și să slujească liturghia ,nu sa stea la poarta bisericii și să fie gardian public.Nu e îndatorirea lui de a face controale în privința măștii.Aici vorbim de instituții și nu de persoane fizice.Daca o persoană intra in prefectura și își dă jos masca e amendat prefectul care în acel moment e pe teren ?

    • Din cate observ, prefectul nu are masca si nici doamna, în spațiile închise la TV nu se respecta? Care e motivația? SI POPII AR TREBUI SA LE SPUNA SA POARTE MASCA LA OAMENI,NU E UN LUCRU NEFIRESC ,CI TINE DE RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI LA SANATATE. Nu trebuie sa fim păziți non stop de forțele de ordine,trebuie sa ne pazim noi de cei care nu respecta dreptul la SANATATE al celui de lângă el. Ar trebui să se aplice sancțiuni drastice celor care nu poartă masca,dar din pacate POLITIA,JANDARMERIA E PRAF IN OCHI,ar trebui alertata armata sau mascatii,trebuie sa fie alte metode mai in forta si trebuie valorificateDOLHA E UN LOSER,NU FACE NIMIC PENTRU CETATENI,DOAR VORBE.

    • Hai sa-ți dau eu o soluție mai lejera. Închiderea bisericilor, ca oricum nu au niciun rost. Ce zici?

  • Face ce face sa arunce pisica in curtea preotului!
    Cum poate si de ce sa deranjeze jandarmeria romana?
    Cata subtilitate!!!!

  • Nu confundați preoții cu jandarmii , aveți angajați destui jandarmi și polițiști pot sa stea la ușile bisericilor sa le dea măști oamenilor pentru preventie, menirea preotului este cu totul alta !

  • Oare preoților le este atât de greu să sfătuiască enoriașii în a purta mască?
    De ce pentru alte informări se găsesc soluții?Nu se pot informa credincioșii pentru că nu se vrea !
    Sunt zeci de exemple nu unul!

  • Domnule Dolha…..,ce ai cu preotul și parohia din Rebra? Va facut părintele la alegeri…..,va u facut si alti colegi de ai lui si în alte comune…..Acum vreți sa va răzbunați?S-ar putea sa va sculați oamenii în cap…,nu e prea bine.Eu nu aș proba….

  • Daca intr-un restaurant se intra far amasca patronul plateste, deci paote si popa sa platesca ca enoriasii decarteaza destu sau nu le ajung banii de Mertane parcate cu nesimtire aiurea , mari farisei popi astia !!!

    • Care Merțane domnule? Dovezi nu vorbe… De la biserică nu s-a infectat nimeni în cele 4 luni de când merge lumea la slujbe. Din nou: dovezi nu povești…

  • Oameni buni si nebuni, uitati aici explicatia pentru neportul mastii in biserica : Evanghelia dupa Marcu punctele 12 13 17 Da-ti Cezarului ce-i al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.
    Pricepe careva ceva din aceasta explicatie ori ca in casa Domnului NU SE IMBOLNAVESTE NIMENI, ba din contra se vindeca.
    Statului se cuvin taxele , iar lui Dumnezeu absolut tot.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Nechiti Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS