Actualitate

Premierul și ministrul Transporturilor, vizită de lucru în Bistrița-Năsăud. Programul complet

ACTUALIZARE Prim-ministrul Sorin Grindeanu și ministrul Transporturilor Răzvan Cuc (foto) vin în vizită de lucru în Bistrița-Năsăud.

Luni 10 aprilie, șeful Guvernului și ministrul Transporturilor sunt așteptați la Primăria Beclean la ora 19.30. ”Vă anunț faptul că luni, 10 aprilie, premierul Sorin Grindeanu va fi prezent la Beclean, pentru prima dată de când este șeful Guvernului României. Vă aștept pe toți de la ora 19.30 în fața Primăriei, pentru a fi, ca de fiecare dată, împreună”, a menționat pe Facebook primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

Marți 11 aprilie, la 9.30 este programată la Primăria Năsăud o întâlnire de lucru pe tema drumurilor naționale: DN 17 D și DN 17 C. Vor participa: președintele Consiliului Județean, reprezentanții administrațiilor locale din zonă, reprezentanții Direcției Regionale Drumuri și Poduri Cluj, Secția Drumuri Naționale Bistrița și reprezentanții celor mai importante firme care își desfășoară activitatea în această zonă.

La 11.30 va fi vizitat șantierul de pe DJ 172 D ”Poarta Transilvaniei” (Lotul 1, Tronsonul 1, Mureșenii Bârgăului – Colibița), proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Pe traseu, oaspeții vor face o scurtă oprire la Primăria Prundu Bârgăului.

La ora 13.30, la Centrul Cultural Dacia începe evenimentul aniversar prilejuit de împlinirea a 25 de ani de la constituirea Consiliului Județean, în cadrul căruia va fi lansată și o carte despre CJ.

Foto: guv.ro

ȘTIREA INIȚIALĂ Premierul Sorin Grindeanu vine în Bistrița-Năsăud, cu ocazia aniversării CJ, ”pentru a afla problemele locale”

Prim-ministrul Sorin Grindeanu va veni la Bistrița pentru evenimentul aniversar prilejuit de împlinirea a 25 de ani de la constituirea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, dar va avea și întâlniri cu primarii și mediul de afaceri. Vizita este programată marți 11 aprilie, Ziua constituirii CJ BN.

Sorin Grindeanu a participat, la Timişoara, la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Timiş, al cărui președinte a fost. ”Acea experienţă pentru mine este folositoare la guvernare pentru că mă ajută să înţeleg nevoile si priorităţile administraţiei publice locale. Vin de la Craiova, mă voi duce şi la Bistriţa unde va fi din nou o aniversare de Consiliu Judeţean şi voi continua să merg în ţară nu pentru momente aniversare sau tăieri de panglici, ci pentru a afla problemele locale”, a declarat Grindeanu. El crede că este nevoie de o schimbare de abordare a aleşilor locali şi judeţeni şi chiar a parlamentarilor, sfătuindu-i pe aceştia să facă administraţie încă trei ani şi patru luni şi să lase deoparte lucrurile ce ţin de politică.

Marți 11 aprilie, la Centrul Cultural Dacia, de la ora 13.30, va avea loc evenimentul ”25 de ani de la constituirea Consiliului Județean”. Cu această ocazie, va fi lansată cartea „Consiliul Județean Bistrița-Năsăud”, autori: Adrian Onofreiu, Octavian Baciu, Iosif Redl (Editura Charmides, 2016). Invitat: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Amfitrion: Radu Moldovan, președintele CJ.

Alte două evenimente dedicate împlinirii a 25 de ani de la înființarea CJ, după Paști

Marți 18 aprilie, ora 19.00, pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu, este programat un spectacol extraordinar de muzică populară susținut de Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” (dirijor Ștefan Cigu), invitat special fiind ”Regele naiului”, Gheorghe Zamfir. Concertul este intitulat ”Folclorul în sărbătoare. Gheorghe Zamfir și prietenii”.

Miercuri 19 aprilie, ora 19.00, la Centrul Cultural Dacia va avea loc un concert simfonic extraordinar: Vioara lui George Enescu la Bistrița, solist Gabriel Croitoru.

Cu ocazia manifestărilor jubiliare, pentru care a fost alocat un buget de 180.000 de lei, vor fi acordate plachete și diplome aniversare personalităților invitate.

15 comentarii

  • Propun zi libera si CJ sa dea cate o tadula pentru doi mici si o TIMISOREANA , Sa mance si gura nosta ceva . TRAIASCA si INFLOREASCA CJ-ul nostru ! LA MULTI ANI si multi bani(pt. ei ) !

  • PANA LA URMA CINE VINE…CA NU INTELEG?
    CARE PREMIER?
    CEL ADEVARAT….SAU SOSIA LUI?
    (exact ca la rusi…indiferent cine e premier sau presedinte…tot putin e sef!!!)

    • mai bine ma fac caine de curte!
      (cum poate un om sa accepte sa se faca premier in conditiile astea?)

  • Cateva dintre problemele oraşului sunt:
    – lipsa centurii ocolitoare a oraşului
    – traficul rutier
    – poluarea cu gaze de eşapament
    – case părăsite şi in paragină (strică aspectul orasului). Solutia ar putea fi demolarea lor, cu bani de la primărie!!!
    – industria si salariile mici din industrie, reprezintă o felie prea mare din totalul PIB-ului județului. Ar trebui create mai multe locuri de muncă pentru cei cu studii superioare.
    – subfinanțarea sportului şi implicit a fotbalului (FC Bistrița).

    • e valabil si pentru Romanica noastra draga… tot idiotii conduc… dragneni, ponteni, soveni, iordacheni, grindeni…

  • Atenţie îngrijitorule ! Doar proştii dau sfaturi atunci când nu le cere nimeni. Ai grijă ca nu cumva să pici şi tu în această categorie.
    Cât despre chinuitele tale „talente umoristice”, lasă-te păgubaş.
    Există un proverb pe care tu ori nu-l ştii, ori dacă îl ştii nu-i cunoşti semnificaţia: „Câinii latră, caravana trece”. Aşa că…lasă-te de „postări” şi încearcă altceva (dacă ştii).

  • Tovarase draga. Nu stiu nimic sa fac altceva, asa ca voi posta in continuare pana cand si tu vei avea curajul demnitatii de a te semna. Eu exist, dar tu nu. Esti un X si-un Y ,vorba unui contemporan. SARBATORI FERICITE !

    • mai bine sa-l duceti pe drumurile facute din banii dumneavoastra!!!!
      macar basescu dadea bani pentru doua tevi si o bucata de tabla inscriptionata cu „aici sunt banii dumneavoastra”
      asta ce da?
      zero bani la drumuri
      banii medi din taxa de drum sunt pe statele de plata a bugetarilor lenesi!!!
      (doar la ei…cine se simte poate sa riposteze!!!)

  • Da’ la inaugurarea noilor blocuri ANL cine vine? Oare Dragmea ii disponibil, ori il cheama astia pe la Inalta Curte, or poate isi amana plecarea pupilu Grindescu, sa poata mnealui sa prezenteze cheile usilor pentru noi blocatari, ceea ce, sa recunoastem, e un prilej de crestere spre noi culmi ale procentelor partidului cel mai tare si mai mare din Romania.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS