Actualitate

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, s-a refugiat la Caii Lupilor

Preşedintele Curţii Constituţionale a României Augustin Zegrean, eliberat de povara referendumului, a venit să se relaxeze acasă, la Refugiul Caii Lupilor de la Şieu Sfântu, unde are loc, în acest sfârşit de săptămână un concurs de anduranţă ecvestră.

Îmbrăcat în ţinută sport, Augustin Zegrean a putut fi observat în public în timp ce aplauda evoluţia cailor şi a călăreţilor care au dat o adevărată probă de rezistenţă. De departe, cel mai mult l-a impresionat calul din Satu Mare care a reuşit să alerge 84 de kilometri.

Anduranţa ecvestră este un concurs destinat călăreţilor profesionişti care concurează, de regulă, în probele de 30, 60 km şi 80 de kilometri, alături de călăreţi amatori care parcurg doar distanţa de 20 de kilometric.

La Caii Lupilor, 15 concurenţi din toată ţara şi-au încercat forţele pentru a-şi conduce caii cu succes în aceste curse de rezistenţă pe distanţă lungă.

Sâmbătă s-a luat startul la ora 9.00 la probele de  60 şi 80 km, iar de la ora 10.00 la proba de  30 de kilometri. Abia la ora 12.00 au plecat şi amatorii pe distanţa de 20 de kilometric.

Duminică e o zi dedicată publicului larg care doreşte o iniţiere în arta echitaţiei sau o destindere călare în natură.

Refugiul Caii Lupilor, unde are loc acest concurs, se află la Şieu Sfântu, o localitate aflată la doar câţiva kilometri de Bistriţa.

   

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS