Social

Președintele CJ i-a lansat o provocare prefectului. ”Mă angajez!”

”Vreau să semnalez ceva, să devenim cu toții, Prefectura, Consiliul Județean, primarii, mai atenți în privința unui aspect. Observăm cu toții că pe zi ce trece zona de câmpie devine mai puțin populată, avem multe sate în care nu mai asistăm la botezuri ci doar la înmormântări și trebuie să insistăm să ducem utilități și în această zonă, să creăm condiții pentru a stabiliza populația tânără. Dacă se merge pe actuala politică, pe actualele criterii de acordare a finanțărilor, doar pe zonele aglomerate, în jurul centrelor urbane, a UAT-urilor, ne vom trezi în 15-20 de ani cu goluri în arealul populat și vom avea mari probleme. Începutul este bun, trebuie continuată politica de dezvoltare echilibrată a județului Bistrița-Năsăud, iar șefii de instituții trebuie să insiste și pe această chestiune”, a spus prefectul Ioan Țintean la inaugurarea unor obiective de investiții în Lechința.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, i-a transmis prefectului: ”Domnule prefect, mai în glumă sau mai în serios eu vă lansez o provocare. Eu mă angajez ca la Consiliul Județean să rezolvăm partea de infrastructură pentru zona de câmpie, iar dvs. cu Prefectura și cu instituțiile să vă angajați cu partea demografică”.

Ioan Țintean i-a răspuns: ”Deci la partea pe care mi-ai trasat sarcină mă angajez”.

5 comentarii

  • Daca , chelnerul iti traseaza sarcini , inseamna ca ai ajuns rau de tot Tinteanule . Ca sa iesi la pensie din pozitia de prefect ti-ai incovoiat coloana vertebrala in ultimul hal . Esti demn de mila si compasiune . Pensie fericita .

  • Aia nu era campia liberala? Campia aia Liberala cu care se lauda Dobra si alti liberali din frunte prin 2012, cum ca vor face din zona aia una prospera. Ia uite ca au trecut 3 ani si jumatate de dormit prin parlament si liberalii au uitat de campie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS