Actualitate

Preşedintele CJ, raport la un an de mandat. ”Am făcut ceva, nu chiar nimic cum spun unii”

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat că nu poate vorbi de neîmpliniri după un an de mandat deoarece nu avea foarte mari aşteptări, că poate trece la capitolul ”cea mai mare realizare” semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Bistriţa şi că acum prioritatea zero este pregătirea pentru atragerea de fonduri europene.

”Totuşi am făcut ceva, nu chiar nimic cum spun unii. Vorbesc oameni despre lipsa proiectelor de investiţii, de lipsa viziunii sau şantierelor. Nu sunt foarte interesat de ce gândesc unii, ştiţi la cine mă refer, în schimb sunt foarte interesat de modul cum oamenii privesc activitatea CJ. A fost foarte greu, nu m-am gândit că o să-mi ia un an de zile să pun aparatul de specialitate al CJ să funcţioneze în condiţiile legii. De acum, trebuie să lucrăm în următoarea etapă la viteză, pentru că suntem într-un fel de relanti pe anumite zone. Sunt anumite servicii sau direcţii din cadrul CJ suprasolicitate. La o analiză după un an vom vedea care va fi viitoarea organigramă, cum vom reaşeza structurile. Nu pot să vorbesc de neîmpliniri în primul an de mandat pentru că nu aveam foarte mari aşteptări. Cea mai mare realizare este semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Pot să trec la realizări şi modul în cum am intrat în legalitate cu CJ şi instituţiile din subordine. Neîmpliniri? Nu am o neîmplinire majoră. Am prins finalul de exerciţiu financiar 2007-2013, documentaţii n-am găsit. Am nemulţumiri ale mele legate de modul cum funcţionează administraţia, de modul cum funcţionează relaţia administraţii locale – funcţionarii din ministere, multe ministere sunt blocate de către aparatul central, nu neapărat de miniştri”, a spus Moldovan într-o conferinţă de presă în care a făcut bilanţul unui an în fruntea CJ.

”Activitatea noastră e extrem de complexă şi n-am avut timp să filmăm, dar promit că pentru următorul an o să căutăm un scenarist şi un regizor şi o să prezentăm şi filme”, a spus Radu Moldovan.

El a declarat că pentru el prioritatea zero o constituie pregătirea pentru atragerea de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020, pentru modernizarea infrastructurii judeţului. Moldovan a spus că există discuţii cu Ministerul Mediului pentru un act adiţional la masterplanul de apă şi canalizare din actualul exerciţiu financiar, circa 10 milioane de euro suplimentari, în vederea realizării unor lucrări: ”Pentru această a doua etapă a masterplanului, prioritară este zona de câmpie a judeţului, unde este o lipsă acută de apă şi oamenii au probleme foarte mari. Complementar, toate celelalte zone care n-au fost prinse în prima etapă”.

”O neîmplinire care nu ţine în mod direct de mine, o dezamăgire, este comportamentul Curţii Constituţionale în ceea priveşte proiectul de regionalizare. Unul dintre visele mele pentru descentralizare, pentru îmbunătăţirea atragerii de fonduri, a fost proiectul de regionalizare care cuprindea şi o descentralizare profundă pentru a putea avea viziuni de dezvoltare. În exerciţiul 2014-2020, UE nu mai finanţează drumuri naţionale, doar drumuri regionale şi autostrăzi. Guvernul va trebuia cum să găsească soluţii fiindcă domnul Zegrean şi domnul Băsescu au alte viziuni despre România. E o dezamăgire, nu o neîmplinire”, a adăugat el.

Moldovan a precizat că este mulţumit de modul cum s-a îmbunătăţit activitatea în cadrul aparatului de specialitate al CJ şi de felul în care îşi fac treaba managerii Bibliotecii, Muzeului şi Centrului Judeţean pentru Cultură, Ioan Pintea, Alexandru Gavrilaş şi Gavril Țărmure. El a subliniat că nu a fost cazul să sancţioneze până acum niciun angajat al CJ.

1 comentariu

  • da, ati facut ceva…ati semnat condica pe la toate sfintirile, ati mai aprobat ceva construri de biserici, aia de la oncologie imi place, sa le cante bolnavilor vesnica pomenire inainte de marea liniste, in fine, v-ati „pus bine” cu barbile…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS