Actualitate Recomandări

Președintele Klaus Iohannis vine la Bistrița pentru un eveniment electoral

Președintele României Klaus Iohannis, care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie cu peste 37%, vine la Bistrița pentru o întâlnire cu susținătorii și alegătorii, în perspectiva turului 2 de scrutin din 24 noiembrie.

Mitingul electoral va avea loc sâmbătă 16 noiembrie, cel mai probabil la Sala Polivalentă, detaliile organizatorice urmând să fie stabilite în perioada următoare. Vom reveni cu informații când va fi anunțat oficial programul președintelui Klaus Iohannis, candidatul PNL pentru al doilea mandat.

”Președintele vine sâmbătă la Bistrița pentru a ne arăta că normalitatea în această țară este singura șansă de însănătoșire a societății”, a spus liderul organizației municipale PNL Bistrița, consilierul local Sorin Hangan.

”Pe bistrițeni îi așteptăm alături de președintele Klaus Iohannis în număr cât mai mare. Programul vizitei sale în Bistrița va fi anunțat din timp, pentru ca bistrițenii să se întâlnească în mod direct cu președintele țării”, a menționat consilierul municipal Diana Morar, președinte OFL Bistrița-Năsăud.

În primul tur, Klaus Iohannis a câștigat alegerile în Bistrița-Năsăud cu 48,76%, rezultatul în municipiul Bistrița fiind de 48,05%.

Campania electorală pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale începe vineri 15 noiembrie.

”Preferăm ca în timpul rămas până în 24 noiembrie președintele Iohannis să poată întâlni în mod direct cât mai mulți cetățeni, pentru că ei sunt cei care votează. România normală este și România în care ai ocazia să te întâlnești față în față cu cel pe care urmează să-l votezi. Din acest motiv vom avea în țară, în aproape toate zilele rămase din campania electorală pentru turul doi, întâlniri cu cetățenii și președintele Klaus Iohannis”, a anunțat șeful de campanie al PNL, Dan Motreanu.

Președintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook: ”Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întâlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu. Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri”.

Klaus Iohannis a mai fost în la Bistrița în 17 septembrie 2014, în perioada electorală de dinaintea scrutinului de acum cinci ani.

44 comentarii

    • Sasalaul asta am crezut ca totusi are o civilizatie germana dar este si el pe interes, doar discursuri zambete si bufoneala cu orban. Se tau padurile tari si el nici un protest si alte probleme etc. El stie doar sa dam pesedeu jos si guvernare mediocra. Acum stau si intreb ce a facut concret peneleul pentru tara??? Nimic va face si guvernul orban si guvernul sighiartau si care guvern va venii. Nici pesedeu nu e sfant dar au marit totusi niste salarii si pensii. Daca desfintau pensiile speciale era un mare plus la fel ca si tinerea in brate a lui dragnea si alti baroni locali. Toate incompetentele pesedeului se vad la tv. V-a fi disponibilizari la bugetari de vor plange dupa pesede. Oricum in tara asta trebuie schimbata mentalitatea altfel ramanem o tara mediocra

    • Cu săsălăul, țară mediocră? Pe cale de concecință cu analfabeta ce o să mai devenim?

    • DEZAMAGIRE PROFUNDA – FAPTUL CA NU ACCEPTA O CONFRUNTARE CU VIORICA .
      ARATA SLABICIUNE SI MULTA AROGANTA SI MA DETERMINA SA NU IL VOTEZ CA ” BARBAT DE STAT ”
      GHINION ! A PIERDUT UN VOTANT

    • Ceea ce nu vad majoritatea este faptul că acest om a dezbinat un popor nu ca ar fi fost greu dar a facut-o intr-un stil tipic indivizilor care vor sa-si atingă obiectivele cu orice pret! L-am auzit întruna cu „lupta împotriva PSD”. Sincer pe cei de la PSD nu i-am auzit niciodata sa spuna ca lupta impotriva PNL. Deja această placa pe care o tot auzim în fiecare zi devine un discurs penibil in conditiile in care PNL are conducerea acestei tari. Acum de când a apărut acest nou guvern auzim întruna de deficitul, bugetar de moștenirea PSD, de dezastrul lasat de guvernul Dănilă dar nu aud si de un program de reformă sau un plan prin care să ne arate ce vor sa faca sa iesim din această situație. Nu i-am auzit pe cei de la PSD niciodata sa spuna ceva din sloganurile enumerate mai sus ci din contra asa proastă cum ati caracterizat-o mulți pe Viorica Dănilă acest guvern chiar s-a luptat pentru programe de reformă începând de la salarizare si până la cel de pensii. Toată lumea a sărit în sus ca s-au facut împrumuturi masive dar acest nou guvern instalat de nici doua saptamani a si accesat un credit în valoare de peste 700 milioane de euro. Mai mult cu toate ca s-au laudat ca imediat dupa instalare vor scoate acciza de la carburant acest lucru evident ca nu s-a intamplat. Si atunci va intreb chiar acceptăm toate aceste minciuni? Si va mai intreb oare de ce sa-l votez pe acest om car s-a dovedit mai toxic decât însuși Traian Basescu? Să auzim întruna încă cinci ani ca Iohannis lupta împotriva PSD? Multumesc dar eu am pretenția că oricine vine la putere în această țară sa lupte pentru popor!

  • Aș dorii să-l văd pe sticlă dar de…Ciudat lucru, staful lui de campanie e conștient că nu se ridică nici măcar la nivelul Veoricăi,asta spune multe,cunosc mulți indeciși care mi-au zis că dacă refuză măcar o întâlnire o să voteze Veorica.
    PS
    Să nu-și uite belețelele să creadă lumea că-i mut,paltonul și bineînțeles pe cea cu care a trăit într-o viață anterioară aia cu care a fost la Vatican,îmi scapă numele acum poate mă ajută cineva.

    • Delfinule! M-am săturat să-i corectez pe analfabeții bistrițeni deoarece:
      1. Nu-s patriot, în sensul că am ceva pretenții la limba română.
      2. Sunt iohannist temperat.
      O fac, sper, pentru ultima oară: aș dori se scrie cu un i și toate celelalte.
      Vrei să te mai ajut cu ceva? Un sfat: Votați cu Tâmpita că vă stă bine!

    • Nu vad rostul unei confruntari intre doi oameni pe care ii stim bine….o tuta si un mut…eu personal votez mutul.

  • poate m-ar convinge….daca nu ar fi atat de las in fata unei femei !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! dar poate nu este curios sa ma convinga, sau stie ca poate pierde chiar daca e clar ca va castiga!? pacat, rusine!!!! oameni de stat ??????????? de stat pe banii nostrii si fugiti din calea confruntarii!!! va dati seama la un razboi ce ar face ::::)))))))))))))))))

  • Pe scheletul stramb de gandire al celor din echipa lui de campanie, eu zic sa nu mergem la intalnire cu el, pana la urma ce ar putea sa ne spuna nou? In cinci ani ne-a spus tot ce ne putea spune si nu cred ca poate sa ne spuna ceva nou.
    Eu nu voi vota cu Iohannis in turul doi pentru ca e un arogant care are impresia ca i se cuvine ceva pentru care nu a miscat un deget, ca o chirie necuvenita intr-o casa in centru.

  • Nu cred ca exista o tară civilizată in intreaga lume ,in timpul unei campanii electorale sa nu fie dezbatere publică,confruntare între candidati.Cel care refuză are întotdeauna de pierdut,deoarece nu sfidează numai contracandidatul, ci chiar alegătorii si democratia.Sigur fiecare comunitate,tară are conducătorii care-i merită si care-i reprezintă.Eu nu vreau să fiu reprezentat de un laș sau de unul care mă ignoreaza,in consecința am două variante:
    1-Să nu-l votez pe cel care nu vine la confruntare.
    2- Să nu mă prezint la vot.

    • Rares Bogdan, Lazaroiu (pemepist cred) si alti penelisti ii cauta scuze. Rares Bogdan are deja cateva postari in care incearca sa convinga lumea ca nu e ok sa mearga la dezbatere. Se da si exemplul Chirac cu Le Pen din 2002. Ei uita ca Le Pen era un Vadim pe steroizi, ala facea spume si in somn. Nu consider ca situatiile ar fi deloc asemanatoare, ba chiar Dancila e o femeie cu bun simt si o pacifista.

      Si-a luat-o Mutu grav!

  • nu înțeleg de ce fuge de o confruntare cu o individă care nu are nimic de spus. Sunt foarte dezamăgit, dar, având în vedere cu cine se confruntă și ce oponent jalnic are în față, voi vota Iohannis. Simplul gând că analfabeta îi în turul II, mă înfioară și mă determină să renunț la orice boicot. Eu îi încurajez pe toți să iasă la vot și să-l voteze pe Iohannis, să nu ne trezim cumva, Doamne ferește, nici nu am curajul să spun. Nu sunt votant Iohannis și nici PNL, dar voi fi un votant de conjunctură. Să ne păzească Dumnezeu de o astfel de catastrofă, catastrofa fiind, logic, impostoarea incultă, care nu știe nimic despre nimic.

    • Marin Burdeț este un oltean care s-a îmburdat undeva pe la Bistrița și acuma vrea s-o îmburde pe Viorica la Cotroceni. Păi bine, măi, Burdeț, cred că știi și tu cântecul:
      Hurdu-burdu, măi, Burdeț
      Cu Dăncila pe podeț.

  • SA SE SPUNA ADEVARUL V.D. STIE MAI MULTE DECÂT K.I. ASTA E PROBLEMA DAR A FOST BLAMATA ANI DE ZILE. CINE SAPĂ GROAPA ALTUIA CADE EL IN EA

  • Motto:
    „A-ți bagateliza rivalii mai înainte de a-i birui înseamnă a dezarma în fața lor înainte de vreme”
    (Lucian Blaga)
    Mitingurile electorale in care au loc întâlniri directe ale candidatilor la președintia României cu cetățenii sunt binevenite dar nu suficiente. Oamenii doresc să vadă cel putin o dezbatere televizata între candidati in care să existe o confruntare de idei pe teme de interes pentru viitorul țării. De aceea, decizia staff-ului liberal de campanie, ca Iohannis să nu participe la o dezbatere cu Dăncilă este contraproductivă si ar putea avea ca efect o participare redusă la vot pe 24 noiembrie.
    Totusi este de apreciat faptul că Președintele Klaus Iohannis, vine la Bistrița pe 16 noiembrie pentru a participa la un miting electoral organizat inaintea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor pezidentiale.

    • te poti transforma si tu in barbata, ca si viorica… practic, ea e femeie. teoretic, ea se crede barbat.

  • Sunteti asteptat de mine si familia cu foarte mare interes si dragoste. Va asteptam cu drag stimate KLAUS IOHANNIS !Va vom vota cu ambele maini daca se pote .

    • Alan Dala Lingușeala
      Face zilnic socoteala
      Ca cuțitul, slana, pita
      Să ajungă la Tâmpita.

    • Pana zice Iohanis „bună…. Ziua..” reușesc sa dau o fuga pana în kfc sa mănânc și 5 aripioare, și pana mai face de doua ori „a.. a,, a.. Mai merg încă odată la kfc sa beau și un cola!

  • Bai nea ioane neam de sluga ! Ce sa discute domnul Iohannis cu topa de samuraica vasilica ? Cum i-a batut guvernul ei si au gazat romanii in 10 august 2018 ? Omul acesta care este si cu tinuta de intelectual vorbeste engleza si germana la perfectie. In limba vacii cu dancilica stalcita intr-un hal far de hal , mai bine vine si sta de vorba cu bistritenii cu cap care l-au votat fabulos. Locul trei pe tara. Ai vazut cat o scos pesedeul in B-ta ? Cam cate gaini ai tu in cotet fraiere !

    • Poi tocmai asta vrem , să o facă de râs la tv pe samuraică , în direct și.n reluare . Ar trebui să.i fie foarte ușor, și cred că ar merita o oră pierdută intr.un studio de tv ca să o umilească și să.și asigure președinția fără a mai fi nevoit să se obosească cu drumurile grele din țara noastră . Dar oare e destul de curajos să se i.a la trântă cu o femeie româncă sau cât e de mare pe atât e de fătălău … ??

    • Atunci de ce se teme si fuge de dezbatere ca ultimul fricos?
      Pierde procente din cauza asta. Cu cat se prelungeste mai mult dezbaterea pe frica lui, cu atat pierde mai multe voturi. Chiar daca in final ar accepta, pagube electorale tot o sa aiba si daca prin minune s-ar descurca fara foi in dezbaterea cu Dancila.
      Dupa inchiderea urnelor, Mutul Fricos a citit de pe hartie pana si „Am invins!” =))
      Va dati seama cat e de retardat?

    • Nu mai retardat ca tine, dalaețule. Văd că deja începi să bubui ca și Viorica. Petre Țuțea avea o vorbă care ți se potrivește ca o mănușă. Iat-o aici spusă sub formă de parafrază: Mare noroc că există oameni care sunt dalaeți! Funcţia dalaetului e pozitivă, pentru că fără el n-am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care-l numim desăvârşit dacă n-ar fi prezenţi ăştia, dalaeții?

  • Auziți, dalaeților? Puteți să votați cu cine vreți. Suntem într-o țară încă liberă. Pe Viorica voastră, din momentul în care a spus că cine vorbește engleza, germana, franceza este trădător, o socotesc tâmpită de-a binelea deoarece nici Elena Ceaușescu n-a afirmat așa ceva. Voi dacă o votați fie sunteți proști ca și ea, fie aveți un interes ascuns. Mira-s-ar lumea de voi și de cine v-a fătat!

    • Ma mizerabilule, mă-ta te-a fătat în loc să te avorteze. Gunoi ce ești. Pun pariu că nu ai mai multe clase decât în cuvântu MĂTA!!!

    • El atat de mult nu gandeste incat nu are ce „sa vorbeste”. =)))
      Tu crezi ca se exclud una pe alta? Nu, chiar deloc.
      Zi.mi ceva din gandirea si intelepciunea lui Werner, dar ceva ce a zis cu gura lui, nu ce a citit de pe foile scrise de altii.
      El citeste si „buna ziua” de pe foi. =)) Iii scriu aia ca la ultimul retardat, care de fapt si e.

  • Oameni buni,de ce va tot chinuiti sa o omagiati pe Veorica,cand tocmai cei din staful ei sunt scarbiti sa mai continue lupta cu o proasta-vezi Claudiu Manta.Hai sa-i dam dreptate psd istului Cosmin Gusa.Iohannis va castiga cu 66%.

  • Oameni buni după 29 de ani de democrație nu știm să ne spunem părerea cu respect fără să ne jignim popor de creștini 95%. Da ce au oamenii care o vor pe VD de ce îi tot blamați ei vor omenie și cinste astea sunt valori creștine

  • Ar fi un dezastru inca 5 ani cu dezbinatorul, care nici nu are niciun gand pentru tara. Eu nu il vad pe el sa se zbata sa obtina vize, sa obtina Schengen, sa negocieze ceva pentru Romania. El e un sapcar si pentru o sapca face orice.
    El fara foaie e blocat, nici sa salute nu e in stare, de aceea se teme de o dezbatere cu Dancila.
    El nu poate decat daca are guvernul lui, SRI-ul lui, SIE-ul lui, STS-ul lui, ICCJ a lui, Parchetul General al lui, DNA al lui, parlamentul lui si toate ale lui.
    Pana acum a avut rafuieli cu PSD, dar sunt sigur ca pentru urmatoarele alegeri isi va fixa tinta si pe USR si va vrea sa il desfiinteze ca sa preia PNL totul.

    In schimb, Dancila vorbeste liber, cu gafe – fara gafe, dar vorbeste si fara foi, e un om viu, un om cu care te poti intelege, un om care a asigurat presedintia Consiliului European cu success, fara probleme, un om care ar respecta constitutia, un om care ar repecta legile, un om care ar putea fi cu adevart mediator. Ea ar putea coabita fara probleme si cu guvernul lui Werner, si cu guvern USR si evident ca si cu guvern PSD.

    Nu zic ca Dancila e o lumina sau un geniu, dar in comparatie cu Mutul Retardat, nu avem ce sa comparam.
    Pe el il apara STS, nu iese la discutii, nu accepta intrebari altele decat servite, la care sa citeasca raspunsurile de pe foaie, sta ascuns dupa zidurile Cotroceniului si participa doar la intalniri regizate de catre PNL, cu membri si simpatizanti de-ai lor. Daca vorbeste fara hartie, pe silabe cum vorbeste el, inevitabil face gafe.

  • Subiectul fals cu dezbaterea lui peste prajit le-a dat de lucru la multi cretini. PSD-istul Alandala posteaza ore in sir pe tema asta de parca ar avea vreo importanta. Pot fi si 1000 de dezbateri televizate ca tot nu se schimba nimic. Viorica vrea dezbatere ca sa fie bagata in seama si mediatizata de catre liberali , nu pentru a-si demonstra competentele. Competente nu are , a fost slugoiul penalului Dragnea , e limitata rau, nu poate aplica o toanta din asta la ditamai functia prezidentiala, hai sa fim seriosi. Va infrange proasta de Videle cu brio ( 70% Iohannis, 30% Tuta) si se vor linisti postacii oligofreni PSD. Mare branza!

  • Balane, ecologistul lui peste prăjit sa nu uiți sa le pupi și mâinile și picioarele, dacă tot votezi împreună cu familia ta, cu ambele mâini, și tu ești un circar ca sii ei

  • Șmenul este următorul: la o dezbatere te vede câteva milioane de alegători din ambele părți politice , dar toți ROMÂNI , comparativ cu vreo 1000 doar de simpatizanți care oricum te va vota ( nu convingi nici măcar o persoană indecisă că să te voteze ) . Așa dai dovadă că poți fi președintele TUTUROR ROMÂNILOR, nu doar al românilor de dreapta . De cealaltă parte sunt câteva milioane de susținători, și președintele lor trebuie să fi și trebuie respectați fiindcă ce să vezi …si ei sunt tot ROMÂNI.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS