Actualitate

Președinții și locțiitorii birourilor electorale din cele 313 secții de votare, instruiți pentru scrutinul de duminică

Preşedinţii și locțiitorii Birourilor Electorale celor 313 secții de votare  de pe raza judeţului nostru au participat la ședințe zonale de instruire pentru o organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și a Referendumului național din 26 mai 2019, anunță Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Cu acest prilej, li s-a adus la cunoștință care sunt operațiunile de finalizare a alegerilor și întocmirea Proceselor-Verbale de centralizare a voturilor și constatare a rezultatelor pentru secțiile de votare și li s-a prezentat Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), cât şi măsurile principale de ordine publică și de apărare împotriva incendiilor premergătoare și pe perioada desfășurării procesului electoral.


Ședințele au fost coordonate de prefectul Ovidiu Victor Frenț și de subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea.

„Suntem pregătiți pentru ca procesul electoral din această duminică să se desfășoare în condiții foarte bune. Pe raza județului Bistrița-Năsăud sunt organizate 313 de secții de votare și pe această cale îi îndemn pe toți cetățenii cu drept de vot să își îndeplinească această datorie civică fundamentală și să meargă la urne, unde să își exprime prin vot punctul de vedere. Este un drept pe care l-am recâștigat la Revoluția din ’89, dreptul de a ne exprima liberi, dreptul de a exprima ceea ce credem, ceea ce gândim și ceea ce simțim. Dacă Uniunea Europeană este într-un moment în care trebuie să își redefinească identitatea și rolul atât pe continent cât și în lume, putem contribui la acest efort trimițând în Parlamentul European români dedicați unui proiect al Uniunii Europene care să conducă la prosperitatea României!”, a spus prefectul.

La şedinţa de instruire care a avut loc la Bistrița, au participat şi preşedintele BEJ, judecător Liliana Maria Tertiș, reprezentantul Autorității Electorale Permanente,  Valerica Partene, șeful Serviciului Financiar Contabil, Resurse Umane, Achiziții, Informatic și Administrativ, din cadrul Instituției prefectului județul Bistrița-Năsăud, Dana Roman, directorul executiv al Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, Mircea Luca Chira, șeful Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Bistrița-Năsăud, colonel Dumitru Forfotă, şi lt. col. Florin Răcilă, șef Centru Operațional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.

2 comentarii

  • PENTRU CA LOR SA LE FIE MAI BINE SI NOI CEI CE VOTAM SA RAMANEM LA FEL…ADICA fraieri!

    • Pretenas, ai un punct de vedere eronat. Ce rezolvi ca nu mergi? Aleg alti pentru tine, de ales cineva trebuie sa se aleaga, daca lasi pe altii sa ti decida viitorul, atunci iti urez bafta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS