Actualitate

Prețul măștilor, obligatorii după 15 mai, ar putea fi plafonat. Cine le va primi gratuit

Premierul Ludovic Orban a declarat că până în 15 mai trebuie realizate stocuri importante de măşti chirurgicale, având în vedere obligativitatea purtării acestora în spaţiile publice închise: ”Va fi un set de reguli care vor însoţi această măsură de eliminare a restricţiilor privitoare la libera circulaţie”.

El a anunțat că preţul măştilor de protecție ar putea fi plafonat și că Guvernul va analiza o formulă de distribuire gratuită a măştilor către persoanele care au venituri mici şi nu își permit să le cumpere. De asemenea, trebuie asigurate măști pentru elevi și cadre didactice, odată cu redeschiderea școlilor.

”Purtarea măştii în spaţii închise este foarte utilă pentru că reduce posibilitatea de infectare. Preocuparea noastră a fost să sunţinem producători români care să producă astfel de măşti. Avem utilaje noi care au o capacitate să producă o cantitate însemnată. Vom încerca să asigurăm capacitatea deplină. Pentru persoane, să spun, vulnerabile, care sunt sub incidenţa legii privind venitul minim garantat, vom încerca să găsim o formulă prin care să distribuim aceste măşti, nu contracost. E posibil prin autorităţile locale, pentru că au anchetele sociale şi cunosc persoanele care se află în situaţii de vulnerabilitate şi au posibilitatea să distribuie aceste măşti. Va trebui să asigurăm măşti pentru toţi copiii, pentru toate cadrele didactice, sunt măsuri care trebuie pregătite şi în funcţie de decizie vor fi luate. Va trebui ca până în 15 mai să producem cantităţi semnificative şi să cumpărăm de la producători externi. Ne gândim şi la plafonarea prețului”, a spus premierul. 

Ludovic Orban a precizat că pensiile și salariile vor fi plătite, având în vedere analizele economice care indică o creștere a economiei anul următor.

”În ceea ce privește șomajul tehnic pentru prima perioadă, avem banii. Banii vor fi suportați din bugetul UE pentru România. Deocamdată, subiectul șomajului tehnic pentru angajații din sistemul public nu mai este de actualitate pentru că ne apropiem de finalul stării de urgență. Avem planul pentru repornirea economiei. Avem în analiză ridicarea resurselor, avem programe europene pe care putem să le folosim pentru relansare economică. Putem distribui 750 de milioane de euro pentru companii. În privința fiecărei activități economice se va face o analiză și în funcție de această analiză vom da o decizie pe fiecare domeniu în parte, cu un plan de măsuri aferente fiecărui domeniu în parte. Orice ridicare a restricțiilor va fi anunțată cu mult înainte”, a mai spus prim-ministrul.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport în comun, măsură valabilă până anul viitor.

https://www.facebook.com/mapn.ro/videos/254736945719979

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS