Social

Prima coborâre din acest an în Peştera Tăuşoare

Prima tentativă de intrare în Peştera Izvorul Tăușoarelor, cea mai adâncă peşteră din România, va avea loc în acest sfârşit de săptămână, anunţă custodele Crin Triandafil Theodorescu pe Facebook. Este prima din acest an și prima tură mai serioasă după prăbușirea din toamnă.

Obiectivele acestei ture sunt, potrivit lui Crin Triandafil Theodorescu, următoarele:

1. Recenzare lilieci aflați în hibernare ( al doilea inventar pe acest sezon de hibernare);
2. Instalare datalogger în Sistemul Mezei (higrometru/termometru);
3. Ridicare de probe percolație de pe stalactite din cinci puncte (”Galeria Km, Sala Muntelui, Sala de Mese, Sala Bilelor, Sistemul Mezei”);
4. Instalarea unui modul de supraviețuire în Galeria de Înaintare, care va cuprinde conserve, dulciuri, sare, zahăr, fructe uscate, miere de albine, doi saci de dormit și două subcombinezoane, primus cu butelie 5 kg, set igienă personală, trusă de prim ajutor, toate acestea vidate în saci de plastic).

„Deoarece pericolul de prăbușire persistă (încă nu s-a ”curățat” tavanul de deasupra Scării Mari), și pentru că zona de intrare este complet acoperită cu gheață (echipări TSA obligatorii, primii 50 metri), am decis să reducem la minim riscurile și să intrăm doar două persoane. Există o probabilitate statistică de a rămâne blocați în interior, tura va dura între 6 și 7 ore. Deși mică, această probabilitate nu poate fi exclusă. Rog speologii să ia acest anunț ca pe o prealertă salvaspeo. S-auzim de bine, Doamne ajută!”, a scris custodele Peşterii pe Facebook.

Sursa foto: Peştera Izvorul Tăuşoarelor 

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS