În prima zi de vară cu temperaturi extreme, de cod roșu, străzile Bistriței erau aproape pustii. Puținii oameni care au ieșit din casă s-au îndreptat spre biserici, spre magazine pentru aprovizionare sau spre locuri umbroase, unde să respire aerul ceva mai suportabil al dimineții.
Pe strada Andrei Mureșanu, oamenii au circulat numai pe partea cu umbră, iar unii dintre ei, cu animale de companie sau cu copii, s-au așezat pe bănci să respire aerul ceva mai suportabil al dimineții. Cei care locuiesc în blocuri înconjurate de copaci ne-au spus că în case e suportabil dacă ții închise ferestrele în timpul zilei și le deschizi doar dimineața. Alții, în vârstă și bolnavi, au spus că suportă cu greu căldura mai ales noaptea când nu mai pot respira între zidurile încinse.
La biserici, lumea a stat la umbra zidurilor sau pe băncile din jurul lăcașurilor de cult, la umbra copacilor.
Un cod roșu de caniculă este cel mai ridicat nivel de avertizare meteorologică pentru temperaturi extrem de ridicate și disconfort termic sever. El indică faptul că există un risc foarte mare pentru sănătatea populației și că pot apărea efecte semnificative asupra infrastructurii și activităților zilnice.
În general, un cod roșu înseamnă:
- temperaturi maxime care pot depăși 40°C în unele regiuni (pragul exact poate varia în funcție de țară și zonă);
- nopți foarte calde (așa-numitele „nopți tropicale”), când temperaturile nu scad suficient pentru ca organismul să se refacă;
- un indice temperatură-umezeală (ITU) foarte ridicat, ceea ce face ca senzația de căldură să fie și mai intensă.
Riscurile principale sunt:
- insolație și epuizare cauzată de căldură;
- deshidratare severă;
- agravarea bolilor cardiovasculare și respiratorii;
- risc crescut pentru vârstnici, copii mici, femei însărcinate și persoanele cu boli cronice.
În timpul unui cod roșu este recomandat să:
- eviți deplasările și efortul fizic în intervalul aproximativ 11:00–18:00;
- bei apă în mod regulat, chiar dacă nu îți este sete;
- porți haine lejere, deschise la culoare și o pălărie;
- stai în spații răcoroase sau climatizate pe cât posibil;
- nu lași copii sau animale în mașini, nici măcar pentru câteva minute;
- verifici dacă persoanele vulnerabile din familie sau vecinătate au nevoie de ajutor.
Dacă apar simptome precum amețeală puternică, confuzie, febră mare, piele fierbinte și uscată sau pierderea cunoștinței apar trebuie apelat serviciul de urgență.
















No amu is buni amaratii de copaci mult batjocoriti de fostii edili dusi de nas de fosti specialisti care se dadeau stapanii fiintelor cu frunze si care-i executau din pix.
Am fost ieri seara sub CASTANII mareti din Piata-Centrala sub BRAZII Albi si sub LARICEA cea valoroasa.
Nimic nu mai trebuie sa cada sub drujbe acolo, tot locul este perfect si lumea era ingramadita stand cu placere sub acel palc verde.
Deci onorata administratie, jos drujba de pe ei !
Tot ce e sanatos in oras nu trebuie taiat.
Nu se mai justifica deloc si nici un proiect nu are dreptul sa elimine niste fiinte vi care acuma pe canicula ne prind noua foarte bine.
Tu care insulți oamenii din Bistrița încă mai ai tupeu să comentezi? Nu uita că pe alt site ți-am cerut în mod expres sa îți ceri scuze cetățenilor din Bistrița pentru modul în care le vorbești și am să fiu de față can ar trebui sa faci acest gest.
Daca numar alveolele ,ramase fara copaci, trecem pe usor de 100.
Se tot lauda primarul cu plantarile,dar inca sunt la timpul viitor.
Poate va planta asa la scos ochii inainte de viitoarele alegeri, 10 copaci va face poza de rigoare si ii va numara precum Pristanda.
PAUL dragu lu badea.
Nu cunosti speta deloc.
Numai in aceasta primavara Primaria sub conducerea dir. adj. CRISTIAN TETCU s-au plantat 196 arbori si mai ales ca la propunerile mele cu bete de marcaj s-au plantat zeci de tei, frasini, platani de aliniament pe garii si independentei si mai ales Primarul a aprobat cei 14 mesteceni tineri in curtea Policlinicii.
Si str. Zimbrului a fost plantata ca la carte unde CRISTIAN TETCU a scos pana si dalele si asfaltul care acopereau vechile locasuri pt arbori de aliniament.
In 36 de ani nu s-a facut nimic pana nu a fost numit TETCU pe astfel de activitati.
Nimeni nu stie mai corect sa va explice decat Balan.
Sunt foarte corect in ceea ce spun.