Actualitate

Primăria a scos agendă şi calendar pe 2013 cu Biserica Evanghelică

Agenda şi calendarul pe 2013 realizate de Primăria Bistriţa sunt dedicate Bisericii Evanghelice, în acest an împlinindu-se 450 de ani de la sfinţirea ei. Costurile de editare a agendei au fost suportate integral de firmele care îşi fac reclamă în paginile sale.

”Agenda, aflată la a doua ediţie, s-a realizat în exclusivitate prin participarea unor firme, sunt 18 sau 19 care au suportat integral cheltuielile. E o agendă care reflectă activitatea din municipiu, dar suportată ca şi costuri din reclame”, a precizat primarul Ovidiu Creţu.

Agenda de protocol realizată de municipalitate cuprinde o prezentare largă, ilustrată, a istoricului Bisericii Evanghelice, dar şi principalele evenimente din acest an, alături de fotografii de la manifestările respective din 2012.

Din agendă putem afla, spre exemplu, că în acest an Serbările Zăpezii sunt programate sâmbătă 9 şi duminică 10 februarie. Asta dacă va fi zăpadă în perioada respectivă.

”Prima ediţie a agendei care trece în revistă acţiunile culturale, sportive sau de agrement pe care Primăria le propune pe parcursul anului a fost foarte bine primită şi s-a dovedit extrem de utilă pentru toţi cei care doresc să participle la manifestările organizate de municipalitate. Evenimentul central al anului 2013 este, indiscutabil, sărbătoarea Bisericii Evanghelice – simbol incontestabil al Bistriţei, de la sfinţirea căreia se vor împlini 450 de ani în luna august”, spune Ovidiu Creţu în cuvântul de deschidere.

Şi calendarul de perete conţine o prezentare a monumentului istoric şi este ilustrat cu fotografii ale bisericii.

Ambele materiale, realizate în condiţii grafice foarte bune, poartă emblema ”Biserica Evanghelică – 450 de ani”.

PMB agenda 2

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS