Actualitate

Primăria Bistrița a obținut 10,5 mil. euro pentru Bd. Decebal, str. Gării, A. Mureșanu, Năsăudului

Bulevardul Decebal, străzile Andrei Mureșanu, Năsăudului și Gării vor fi reabilitate și modernizate cu bani europeni. Primăria Bistrița a semnat joi contractul de finanțare pentru ”Reconfigurarea axei de transport public pe str. Gării – B-dul Decebal – Str. Andrei Mureșanu – Str. Năsăudului”, un proiect de 10,5 milioane euro.

”Super-veste: Decebal, Andrei Mureșanu, Năsăudului și Gării se reabilitează și modernizează pe bani europeni! Astăzi, Primăria Bistrița a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte pe fonduri europene – ”Reconfigurarea axei de transport public pe str. Gării – B-dul Decebal – Str. Andrei Mureșanu – Str. Năsăudului”. Valoarea acestui proiect este de 10,5 milioane euro și va moderniza infrastructura rutieră și trotuarele pe una din cele mai importante axe de traversare a Bistriței.

În cadrul acestui proiect se vor realiza următoarele lucrări: realizarea unui sistem rutier nou, la partea carosabilă, începând cu fundația drumului; reabilitarea trotuarelor pe toată lungimea celor 4 străzi; realizarea de benzi dedicate transportului public; realizarea pistelor pentru bicicliști, pe ambele sensuri de circulație; realizarea unui pasaj pietonal subteran pe b-dul Decebal, în zona halei comerciale; îngroparea tuturor rețelelor electrice și de iluminat public; sistem nou de iluminat public cu telegestiune; modernizarea stațiilor de transport public existente (10 stații)”, a anunțat viceprimarul Cristian Niculae.

https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/1078400652539479

39 comentarii

  • Asta DA veste buna!
    Strazile din Bistrita trebuie modernizate pe banii Europei!
    Aceste proiecte sunt foarte necesare orasului nostru!
    Felicitari ca au reusit! Spor la cat mai multe proiecte de acest fel.

    • Ma bucur ca in sfarsit s-a gasit solutia pentru a se repara aceste strazi pline de denivelari si petece. Sunt strazi mari si importante din oras care musai trebuiau modernizate. Bravo primariei, 10 mil de euro nu-s de ici de colo!

    • Timp de 2 luni cat a fost starea de urgenta iar circulatia a fost extrem de redusa in oras nu s-a facut nimic. Acum cand se ridica restrictiile va gasiti si voi in treaba. Cat o fost pustiu orasul gealetii de la primarie nu s-au gandit la refacearea marcajeloracum cand se circula normal prin oras se apuca si ei de trasat linii pe strazi.

    • Domnule Samuel, timp de 2 luni s-a lucrat in tot orasul, chiar si la marcajele rutiere de care pomeniti. Daca nu ati prea umblat prin oras nu aveti de unda sa stiti. S-au asfaltat si vreo 25 de strazi in acest e 2 luni. E mult, e putin, judecati dumneavoastra!

  • O Doamne, nu_mi vine sa cred. Ma bucur enorm că str. NĂSĂUDULUI se reabilitează. Tot am văzut ca se asfaltează străzi în Bistrița și îmi doream ca și strada mea sa fie modernizata, sa se circule frumos, fără sa fim nevoiți sa tot ocolim denivelările și gurile de canal. Vai ce bine. O veste minunată. Ma bucur. Sper sa lucrați într un ritm alert asa cum ați lucrat în rest. Felicitări, bravooo și spor la muncă.

  • Domnule viceprimar!
    Sa va asigurati ca se fac lucrari de calitate!
    Sa-i verificati la fiecare etapa de constructie a drumului!
    Felicitari pentru acest proiect. Aveam mare nevoie de reparatii pe bulevardul Decebal!

  • O lucrare astepata de toti bistritenii. De s-ar face cat de repede ar fi perfect, ca ne-am saturat de galme!

    • Atat de repede se va face de nici n-o s-o vezi.
      Niculae vorbeste de vreo 3 ani de asfaltul pentru Decebal și restul străzilor adiacente.
      Dar cand s-a gandit el să bata toba cu ele? Fix în preajma alegerilor!
      Prosti sa fim sa credem aiurelile viceprimarului care „nu mințăște”.

    • Mai Teo, postac PNL-ist, daca s-a semnat contractul de finantare inseamna ca banii sunt la dispozitia primariei si asa cum s-au realizat deja atatea investitii pe fonduri europene in Bistrita, se va face si asta. Uita-te la cele 130 de blocuri rebilitate, la scolile care sunt in lucru, la campusul CNLR, la Palatul Culturii, la Parcul Municipal etc.
      Voua celor din PNL nu va convine asta, stim bine. Asta e adevarul, administratia PSD a orasului are multe realizari si acest lucru e de necontestat! Faptele vorbesc.

  • Acum si Bd. Decebal etc. Cu Bd. Republicii ati dat-o in bara. Asa o lipsa de logica, mai rar. Trotuarele de pe ambele parti nepracticabile. Nu toti a fost „izolati” , unii a trebuit sa mergem la servici fiind bugetarii , vezi Casa de Pensii, ca sa nu ramana pensionarii nostri de izbeliste, nimeni nu ne-a laudat

    • Pe Republicii pietonii pot circula fara probleme. Jumatate trotuarul este curat si liber. Din ce am inteles eu de la muncitori, saptamana asta termina partea cu scolile ia in doua saptamani toata lucrarea. Trebuie si umpic de rabdare!

  • Domnule Aurel, nu va faceti griji, in acest caz proiectul tehnic este finalizat, mai ramane de facut licitatia ptr executie care poate dura 3-4 luni. Nu mai fiti asa de pesimist!
    Termenul de 36 de luni pe care-l vehiculati este un termen exagerat de larg.
    Eu totusi cred ca dumneavoastra sunteti cam ciudos.

  • Iarăși face și drege Neculaie – bitum care era până nu demult Neculaie – Nimeni? Cum îi mai trezește mirosul de ciolan, până acum ce a făcut acest nimea și a încasat salariu degeaba!! Vrea voturi! Ciuciu…!

    • Ioane, ca sa vezi ce a facut viceprimarul Cristian Niculae este foarte simplu. Intri pe pagina lui de Facebook si te uiti in urma. E doar o parte din activitatea lui.
      O sa ramai surprins, ca nu a stat si nu a dormit in toti cei 4 ani de cand e la primarie.
      Trebuie doar sa vrei sa vezi adevarul!
      Daca insa esti unul dintre postacii PNL, stii prea bine ce a facut, ca-l monitorizati suficient de bine.

    • Serios?! Pe Facebook se văd realizările? Nu mai bine ieși tu în oraș să ți zdrobești mașina pe unele străzi? Sau dute fără lanternă pe unele strazi, noaptea! Sau când plouă dute cu barca la plimbare și ia l și pe vice să vă dați în bărci dacă îl iubești atât. Uite așa poți să i vezi „realizările”, nu pe Facebook. Și așa poți să mai vezi o „măreață realizare” :pozele pe garduri.

  • Minciuni și strategii electorale asta face vicele în goana după scaunul de primar, îl doare în patina de oameni cum la durut și pe Crețu. Tot o apă și un pământ. Strategii psd – iste, înainte de alegeri curge lapte și miere, după alegeri dă cwacwatul pe afară.

    • Strategie eloctorala clar. Mai putin partea cu fondurile europene. Documenteaza-te si vezi cand s-a deschis programul prin care se acceseaza fondurile si cam care e durata de intocmire, evaluare si aprobarea dosarului. Asa numa sa vorbiti aiurea-n tramvai ca majoritatea de aici e simplu. Nu sunt fan Neculaie asta si nici Turc. Dar inainte sa scrii ceva gandeste ca de aceea ai cap pe umeri !

    • Gândește și răzgândește te câți bani s au băgat în rahaturi în primăria Bistrița puteau să fie străzile „curea”. Poate ne spui tu care e durata de întocmire, evaluare și aprobare a dosarelor..cam patru ani și se aprobă doar înainte de alegeri, da? Nu de alta dar văd că le ști pe toate, probabil acuma ți ai scos capul dintre umerii lui Neculaie sau mai jos de umeri???

  • Daaa… mulţi bani de la UE! Anunţul Primăriei, dat la sfârşitul Stării de urgenţă, NU urmăreşte obţinerea unor voturi înaintea Alegerilor locale! Dar, azi 05/14/2020, întreb cu îngrijorare: 1) Ce firme de buzunar vor câştiga la licitaţii? 2) Câţi dintre cei care îi vor administra financiar, sub acoperişul politic, de azi sau de mâine, se vor înfrupta ilegal din ei? 3) Va putea Laura Codruța Kovesi, șefa primului Parchet European care se va ocupa cu anchetarea fraudelor fondurilor Uniunii, să îi descopere la timp şi să-i pedepsească? Răspunsurile le vom afla… pe parcurs, după finalizarea proiectului, după 5 ani sau… niciodată.

  • Viceprimarul Nicolae este zi de zi la munca, este un om hotarat si de actiune si noi vedem asta, oricat ati incerca voi sa-l denigrati din spatele tastaturii. Bistritenii vad asta si il apreciaza. O sa vedeti asta la vot.
    Nu-i bagati in seama domnule viceprimar, tineti-o tot asa, ca faceti bine ce faceti. Rezultatele se vad peste tot in oras.
    Toti se pricep sa dea lectii dar cand ii pui la treaba dau bir cu fugitii.

    • Care bistrițeni îl apreciază??? Să fim serioși Crețu &Neculae =aceeași mizerie, bistrițenii îi urăsc și vor să scape de ei. Și așa o să fie!! Adios!!

    • Vicele e zi de zi la „muncă” pentru că e plătit cu 20000/lună să facă asta și e plătit de câțiva ani buni, ar trebui să i pupam picioarele că merge la muncă? Ce neam de slugi și lingăi sunteți?!

  • Dar centrul modal care dateaza cam din 2015 ce ne spune Niculaie?
    Dar cartierul tinerilor la liceul agricol cam din 2018 ce ne spune Niculaie? Dupa fe a pagubit liceul cu 30 ha si se poza nevoie mare.
    Dar inlocuirea retelelor invechite pe care s-a turnat un strat de 4 cm si doamne fereste de niste ploi ca anul trecut si iar suntem sub apa.
    Ca sa faca Decebalul , garii, andrei muresanu trebuie sa l alegeti vreo 3 legislatii.
    In 2-3 luni nu mai apuca sa faca nimic doar sa acopere ce a stricat.
    A uitat sa spuna alegeti ma si o sa vedeti ce frumos va mint.

  • Mai „gândește” dar 12 ani nu s-au dat fonduri europene abia acuma in preajma alegerilor?
    Inseamna ca mama fondurilor europene si ceilalti lingai au primit salarii astronomice degeaba?
    Mereti obedientilor ca ne am saturat de linsul vostri in c-rul lui niculita.
    Va zis niculaie ca va da afara daca nu comentati pro?
    Va da oricum ca mai are de angajat cativa cu carnet.
    Am inteles ca s-a format un birou numai de comentaci care asta fac toata ziua. Rusine jegurilor.
    Sper cine va geni la primarie sa va trimita la plimbare cu tigara in gura cu tot.

  • Bravo bistriteanule, cata dreptate ai, ne -am saturat de minciunile, aroganta, abuzurile angajarile pe pile a acestor ticalosi.
    12 ANI, mai oameni buni si avem 200 strazi de pamant, strazi cu gramada fara iluminat public,.Dumnezeu sa ne fereasca de ploi ca anul trecut, ca ne c–m in stratul de asfalt a lui niculita si cretu care sta ascuns in birou.
    DE CE ACUM? ??? .Poate ne radpund ghiocei comentatori.
    DE CE ACUM NICULAIE????
    Gustul ciolanului, nu pleaca cainele de la macelarie asa usor.
    Daca pica psd e vai de cei care au profitat si abuzat de functie, s-au imbogatit peste masura SE STIE.
    Doamne fa dreptate.

  • Care 20.000 lei? Poate vrei sa spui 24500 lei iar pentru asta trebuie sai ridicam statuie la cel mai agramat vice.
    Celalalt barem tace ca porcul in cucuruzi si incaseaza.
    Ma intreb ce ar fi fost Niculae fara obedienti consilieri personali?
    Iar voua slugoilor nu va este rusine sa încasati bani degeaba in timp ce muncitori lucra pe 1680 lei/ luna?

    • Jignit, jigniti si iar jigniti…)) Atata stiti voi postacii PNL. Va baga in buzunar vicele pe toti PNL-isti lu peste prajit.

    • Nu ne confunda cu Euro, vicele doar niște euro poate băga în buzunar și asta dacă nu ii ia Crețu pe toți, că vicele e doar o marioneta care dansează după cum cântă alții. Să fim serioși!!

  • Da’ retelele de telecomunicatii le ingroapa? Ca’s mai multe… Canalizatie pentru ele au in proiect? Sau fac ca la blocurile izolate unde le-au aruncat toate pe jos si acuma inca mai spanzura cabluri agatate pe te miri unde. Am facut sesizare la firma de cablu si mi-au spus ca deocamdata nu pot rezolva pentru ca intre blocuri trebuie sapat dar fiind strada si asfalt, e mai complicat.

  • Curat Caragiale! Să se reconfigureze dar să nu se schimbe nimica; sau să se modernizeze dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale. Despre proiectul intitulat ”Reconfigurarea axei de transport public pe str. Gării – B-dul Decebal – Str. Andrei Mureșanu – Str. Năsăudului”, se vorbeste de câtiva ani buni . Intr-adevăr, proiectul prevede modernizarea părții carosabile și trotuarelor. De asemenea, proiectul presupune realizarea unor piste pentru bicicliști, reabilitarea și extinderea spațiilor verzi existente, realizarea unei benzi pentru transportul public, reabilitarea și modernizarea iluminatului public și a sistemelor de gestiune a traficului sau devierea parțială și modernizarea parțială a rețelelor edilitare subterane.
    Totusi, ceea ce viceprimarul Cristian Niculae (alias Wannabe) uită să spună, sau omite cu bună stiintă, este că proiectul are un mare neajuns: pe acest treaseu destul de lung, vor dispărea parcările oblice de la limita carosabilului, pentru a face loc pistelor pentru bicicliști.

  • Mă fraților, mă, cum ar zâce nea Mărin !
    10 milioane de euro pentru 2 km ?
    Nici autostrada nu ar costa atâta, făcută pe câmp verde.
    Se fac ceva tunele, viaducte, lucrări de artă ?
    Sau mănâncă și gura noastră ceva, ai ?
    Cu banii ăștia trebuia reabilitat și BRĂCINARUL ce ține loc de centură !

  • Doamne Sanda de pe str „Nasudului” ce te ai excitat psihic de dragul lui Niculaie pentru o normalitate.
    No stai sa si vezi „doamnă” marea infaptuire.

  • SI EU MA MIR CA NU S-A DUS DOAMNA SANDA SA I DEA UN PREMIU SI CU UN BUCHET DE FLORI SI O TAVA CU PESTI MORTI DIN LACUL IMPUTIT.
    ACOLO NISTE POZE NU SI FACE NICULAIE?

  • Inginerul nu e nimeni altul devat unul dr la biroul nou infiintat care se ocupa de imaginea, comentariile favorabile la adresa lui Niciolaie, mai nou si odrasla secretsrei celor doi viceprimari a fost mutata la acest birou, adica sa nu faca nimic.
    Ma intreb ce salariu are si asta?
    Domnule Turc daca o sa ajungeti primar si doamne DA , daca nu o sa faceti ordine in primaria lui Cretu si Niculaie unde se plimba si se uita de sus o gramada de taietori de frunze la caini angajati cu carnet de partid atunci o sa regretam ca ne am pus stampila pe dvs.
    Din pacate psd- ul a politizat functia publica pentru ca le a dat mana libera sa faca ce vor.

  • Raresucule, mic psd-ist care in loc sa mai si muncesti ceva ai alte preocupari, iti vine si tie randul.
    Nu suntem postaci PNL cum esti tu postac psd si care ar trebui sa mai si muncesti ceva pentru salariul care substantial.
    Si apropo, suntem petsoane care ne am saturat de voi dat vad ca oricine isi spune punctul de vedere si nu e cu psd obligatoriu trebuie sa fie pnl-ist.
    Ma, oricine dar voi sa dispareti ciumetilor.

  • Domnule Igor, la suma asta intre si bani pe care ii iau cei de la proiectele astea importante mai ales se spune ca, avolo dunt angajati toti pensionari „cu pensie si salariu” trebuie rasplatiti nui asa domnule Cretu?

  • Mă uimește răutatea care există în societate la adresa conducătorilor ei aleși în mod democratic! Asta este foarte dăunător dezvoltării României. Cum să nu te bucuri tu, cetățean din Bistrița, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, că edilii din orașul tău au reușit să obțină finanțări europene pentru proiecte de milioane de euro?! Asta mi se pare halucinant! Ah, pentru că nu este edil PSD, PNL, USR, UDMR sau LILA ÎN DUNGI CU PICĂȚELE! Pentru că nu e de la ăia care ne plac nouă?! Să urăm pe cineva doar pentru că joacă la FC Barcelona, Real Madrid sau Steaua București și nu joacă pentru Gloria Bistrița mi se pare o prostie! Messi și Ronaldo sunt apreciați pentru fotbalul pe care îl joacă atât de suporterii Gloriei Bistrița, de iubitorii de fotbal din întreaga lume. Messi este aplaudat și de suporterii Realului, așa cum Ronaldo este aplaudat de suporterii Barcelonei. De ce? Pentru că este normal să apreciezi un om care face un lucru bun și frumos, indiferent pentru ce echipă joacă. De aceea, afirm că este foarte dăunător pentru dezvoltarea oricărei localități din România dacă oamenii urăsc edilul care obține fonduri europene pentru proiecte de milioane de euro, doar pentru că respectivul primar nu este (nu joacă) în echipa politică pe care o simpatizează. Oameni buni, alegeți să vă reprezinte oameni pe care îi vedeți că fac lucruri bune pentru comunitate și nu pe cei care bagă de vină celor care fac! Nu dați cioara din mână pentru vrabia de pe gard! Dacă votăm mereu doar culori politice, ajungem pe nicăieri! Decizia este a fiecăruia dintre noi, la vot. Trebuie să hotărâm în fiecare secundă, dacă putem trăi cu consecințele deciziei noastre! Votul este o dată la 4 ani, nu în fiecare zi, deci trebuie să gândim bine înainte de a da votul nostru! Eu votez oameni care fac, indiferent de la ce partid sunt.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS